Viitorul film „Hiroshima” va fi o ecranizare a cărții lui Charles R. Pellegrino, „The Last Train From Hiroshima: The Survivors Look Back”, publicată în 2010, care descrie în detaliu, din perspectiva supraviețuitorilor, bombardamentele atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
James Cameron și-a exprimat interesul pentru adaptarea pentru ecran a acestei povești încă din 2010. Se pare că, în pregătirea filmului, acesta l-ar fi vizitat și l-ar fi intervievat pe Tsutomu Yamaguchi, singurul supraviețuitor cunoscut care s-a aflat atât la Hiroshima, cât și la Nagasaki, în timpul bombardamentelor. În același an, bărbatul în vârstă de 93 de ani a murit, dar încă nu a fost realizată nici o ecranizare a cărții.
După ce regizorul s-a hotărât să-și dedice toate eforturile creative filmelor din franciza „Avatar”, proiectul legat de Hiroshima a fost abandonat, alături de alte proiecte nerealizate, precum adaptarea sa – anulată – a unui film cu Spider-Man și proiectul „Alita: Îngerul războinic”, care în final a ajuns pe marele ecran în regia lui Robert Rodriguez.
Regizorul crede în actualitatea proiectului
Totuși, James Cameron a dezvăluit recent pentru L.A. Times că dorește să-și acorde o pauză înainte de producția filmului „Avatar 4”, pentru a lucra la filmul „Hiroshima”. Proiectul i se pare foarte actual mai ales din cauza evenimentelor recente, precum războiul din Ucraina și recenta renaștere a naționalismului în întreaga lume.
„Trăim într-o lume mai nesigură decât am fi crezut, a spus Cameron. Cred că un film ca „Hiroshima” ar fi la fel de actual ca oricând, dacă nu chiar mai mult. Le-ar reaminti oamenilor ce fac cu adevărat aceste arme atunci când sunt folosite împotriva țintelor umane”.
Acesta nu ar fi primul film al lui Cameron prins în mecanismul infernal al proiectelor în dezvoltare. „Avatar” (2009) a fost scris încă din 1994, apoi a fost amânat din cauza constrângerilor tehnologice ale vremii. Deși „Hiroshima” rămâne într-o fază incipientă, fără vreo distribuție sau vreo dată de filmare anunțate, angajamentul lui Cameron față de proiect indică faptul că acest prim film non-„Avatar” (de la lansarea filmului „Titanic”, în 1997) s-ar putea concretiza.