Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Jake Gyllenhaal s-a despărţit de Taylor Swift

de Redactia Tvmania

Cuplul format în octombrie 2010 a rezistat doar o lună, iar actorul şi cântăreaţa şi-au petrecut separat Sărbătorile de iarnă, relatează femalefirst.co.uk.

O sursă spune că Jake Gyllenhaal (30 de ani) a pus capăt idilei cu Taylor Swift (21 de ani), pentru că era deranjat de diferenţa de vârstă dintre ei.

„Jake s-a dus la ea şi a început idila, dar acum nu mai pare la fel de interesat. A spus că nu-i mai place cum decurg lucrurile şi se simţea stânjenit de atenţia pe care o primeau din partea presei”, a explicat sursa.

„A mai spus că se simte diferenţa de vârstă. Taylor este foarte supărată. Noi i-am spus să nu grăbească lucrurile, însă nu ne-a ascultat. Lui Jake îi pasă de ea, dar publicitatea din jurul relaţiei a fost prea mult pentru el. Vrea să păstreze discreţia asupra vieţii sale private, iar acest lucru este greu de realizat când te întâlneşti cu Taylor”.

În urmă cu o lună, starul din „Love and Other Drugs” (filmul se lansează în România pe 21 ianuarie) a recunoscut că nu-i place când presa îşi bagă nasul în relaţiile sale private.

„Unul dintre cele mai bune lucruri dintr-o relaţie ţine de intimitatea pe care o împărtăşeşti – dar poate fi dificil dacă esti urmărit tot timpul”, se plângea actorul.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te