Actriţa de telenovele este în culmea fericirii: ea şi soţul ei, Martin Fuentes, vor deveni din nou părinţi. Anunţul a fost făcut public de către Jacky în finala de la “Vocea Mexicului”, pe care a prezentat-o.
“Vreau să vă dau o mare veste. Sunt însărcinată în două luni. Eu şi Martin suntem foarte fericiţi”, a zis actriţa. La auzul acestei veşti, David Bisbal, unul dintre juraţi, i-a urat să aibă un băieţel.
Jacqueline (care va împlini 34 de ani pe 23 decembrie) şi-a dorit din suflet al doilea copil, mai ales că în luna martie a acestui an, atunci când a adus-o pe lume pe fetiţa ei, Mini Jacky, a trecut printr-o tragedie. Fratele geaman al micuţei a murit imediat după naştere din cauza unor complicaţii respiratorii.
Şi la noi, în ediţia din 1 Decembrie de la “Vocea României”, prezentorul show-ului, Pavel Bartoş, a anunţat ca aşteaptă al treilea copil.