Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jacqueline Bracamontes nu mai vrea în ipostaze sexi

8 July 2010

Fanii nu o vor mai putea vedea pe Jacqueline Bracamontes, protagonista telenovelei „Predestinaţi' de la Acasă, în scene fierbinţi.

Jacqueline a apărut în numeroase scene de acest gen alături de William Levy în serialul „Predestinaţi' şi, pentru că şi-au intrat foarte bine în rol, presa chiar a scris că ar fi împreună şi în afara platourilor de filmare. Acest lucru a fost însă negat de cei doi actori de fiecare dată când au avut ocazia.

Jacqueline spune că scenele intense din seriale i-au cauzat probleme în viaţa personală şi de aceea nu mai vrea să apară în ipostaze sexi pe micul ecran. Actriţa a început deja să pună această condiţie producătorilor care îşi doresc să lucreze cu ea, dar aceştia nu par deloc încântaţi de intenţiile lui Bracamontes. Printre aceştia se află şi Pedro Torres, producătorul serialului „Mujeres Asesinas'. „I-am spus lui Pedro Torres că accept să lucrez cu el, dar nu vreau să joc în scene cu prea mult sânge sau violenţă nejustificată, iar scenele intime să fie cât mai puţine posibil', a declarat actriţa în vârstă de 30 de ani.

Producătorii sunt de părere că actriţa cere tocmai ce nu are priză la public, iar dacă pretenţiile sale sunt atât de mari, atunci ar trebui să-şi producă singură serialele în care vrea să joace.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare