Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Jack Nicholson se teme de Anjelica Huston

26 August 2011

Jack Nicholson a început să se dea bine pe lângă fosta lui iubită Anjelica Huston. Motivul? Vrea să se asigure că Huston nu va publica vreo informație deranjantă despre el în cartea cu memorii pe care se pregătește să o scrie, scrie National Enquirer.

Deși cartea cu memoriile lui Anjelica Huston nu va apărea mai devreme de 2013, Jack i-a dăruit deja un inel cu diamant, dar și un colier cu rubine Cartier, pe 9 iulie, când a sărbătorit împlinirea a 60 de ani.

Se pare că Anjelica a fost măgulită la început de cadourile primite, dar apoi și-a dat seama de jocul lui Jack, ajuns deja la vârsta de 74 de ani. „Și-a dat seama că încearcă să-i cumpere tăcerea', a spus o sursă citată de National Enquirer.

Jack Nicholson și Anjelica Huston au fost împreună timp de 16 ani și surse citate de revista americană spun că Nicholson, cunoscut ca un tip afemeiat, este speriat de ceea ce ar putea scrie Anjelica despre el și trecutul lor comun.

„Jack are foarte multe schelete în dulap și Anjelica știe unde sunt înmormântate cele mai multe dintre corpuri', a declarat un apropiat al lui Nicholson. „Ea nu numai că știe cu ce femei se vedea Jack, dar are și foarte multe informații despre ce droguri a consumat, dar și despre problemele lui cu băutura și cu sexul nebunatic', a completat aceeași sursă, un om din industria filmului.

Nicholson și Huston s-au despărțit în anul 1989, când starul din „Departed' a lăsat-o însărcinată pe Rebecca Broussard, o fostă chelnăriță devenită apoi actriță.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare