Episodul 2008 al Formulei 1 – revazut, retusat si imbunatatit – reia actiunea dintr-un punct cat se poate de fierbinte. Anul trecut, titlul a fost castigat de Kimi Raikkonen, de la Ferrari, in ultima etapa, dupa ce tot sezonul in frunte s-au aflat pilotii scuderiei McLaren, debutantul Hamilton si campionul din acel moment, Alonso. Scandalurile din sanul echipei engleze, dar mai ales ancheta care a stabilit ca McLaren i-a spionat pe italienii de la Ferrari au facut ca situatia sa se schimbe dramatic. Britanicii au fost drastic sanctionati, echipa fiind descalificata, iar pilotii, obligati (conform unor informatii vehiculate la acea vreme) sa se lase invinsi, in ultima cursa, de Raikkonen. Marele invingator „la masa verde” a fost scuderia „Calutului cabrat” de la Maranelo, care a cucerit titlul atat la piloti, cat si la echipe.
Raikkonen – Hamilton – Alonso: episodul doi
Competitia din 2008 incepe cu Marele Premiu al Australiei, de la Melbourne. Cursa, care va incepe la ora 6.30 (in Romania), este prima dintre cele 18 ale unui sezon marcat de cateva premiere importante. Anul acesta vor fi doua noi circuite de strada, la Valencia (pe 24 august) si la Singapore (pe 28 septembrie). Acesta din urma se anunta a fi absolut spectaculos, tinand cont ca se va desfasura (pentru prima oara in istoria Formulei 1) noaptea!
Startul, la Melbourne, va fi extrem de strans. Marile echipe vin – ca de obicei – cu noi monoposturi, pe care le-au testat pe parcursul ultimelor doua luni. Ferrari, McLaren-Mercedes, Toyota, BMW Sauber, Renault, Honda, dar si nou-venitii de la Force India anunta premiere. {i mai spectaculoase sunt „migrarile” pilotilor. Fernando Alonso, campionul din 2005 si 2006, a revenit la echipa unde a cunoscut consacrarea, Renault, dupa un sezon plin de conflicte la McLaren.