Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Iustina şi Cornel riscă totul la „Insula iubirii” 2024, sezonul 8. „Am stabilit data nunţii! Am dat avans pentru toate!”

de Roxana Mirea,

Iustina şi Cornel formează unul dintre cuplurile de la „Insula iubiri”, sezonul 8, care începe în curând la Antena 1. Cei doi sunt pregătiți să riște tot, mai ales că testul are o miză uriașă pentru ei. Iustina și Cornel au stabilit data nunții. „Am dat avans pentru toate!” a dezvăluit Iustina.  

Iustina şi Cornel riscă tot la Insula iubirii 2024 

Cinci noi cupluri îndrăgostite, curajoase şi puternice, gata să rişte totul, îşi vor lăsa în urmă viaţa împreună pentru a afla răspunsul la marea întrebare: „Ar trebui să fie împreună sau există altcineva mai bun?”. Convinşi că „Insula Iubirii” le va oferi exact răspunsul pe care şi-l doresc, Iustina şi Cornel au plecat în Thailanda chiar după ce au stabilit data nunţii, au ales localul, ba chiar şi rochia de mireasă.  

Iustina şi Cornel îşi consumă povestea de iubire la foc intens. Cei doi şi-au făcut deja primele jurăminte, după un an de relaţie şi au planuri serioase împreună. Dar înainte de a face pasul cel mare, au nevoie de testul Insulei. „Am stabilit data nunţii! Am dat avans pentru toate! Cea mai minunată zi din viaţa mea va fi ziua nunţii mele!”, a dezvăluit Iustina la castingul pentru cel de-al optulea sezon Insula Iubirii, acolo unde cei doi parteneri şi-au spus povestea vieţii lor şi au oferit detalii despre cererea în căsătorie.  

Cam după cinci luni m-a cerut. Eram în maşină, inelul era pe bancheta din spate, eu am vrut să iau ceva de acolo şi l-am găsit. El mi-a spus să nu deschid, că e pentru cineva drag. Primul meu gând a fost: „Oare are pe cineva mai drag decât mine?!””, a dezvăluit Iustina, in vreme ce Cornel a completat: „A trebuit să mă opresc să o cer în căsătortie în momentul ăla, în maşină, pentru că a nu a mai avut răbdare! Şi da, Insula Iubirii reprezintă testul suprem, după asta putem să facem nuntă şi copii!”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Despre Iustina şi Cornel de la Insula iubirii 2024 

Iustina (26 de ani), agent imobiliar și Cornel (38 de ani), antreprenor, au pornit în aventura vieţii lor pe Insula Iubirii după o relaţie de 1 an și 2 luni, trăită la foc intens. Iar testul Insulei se anunţă şi mai intens, întrucât au planuri mari la revenirea în ţară: au nunta deja programată, ba chiar și rochia de mireasă achiziţionată. Înainte ȋnsă de a face pasul cel mare, spun că au nevoie de adevărul pe care doar Insula poate să îl ofere. Când s-au cunoscut, Cornel era căsătorit, dar relaţia nu mai funcţiona, ȋn ciuda celor patru copii ai cuplului. Ea este foarte geloasă, iar el i-a și dat motive ca să fie așa.   

21 de zile departe de partener, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, 20 de ispite #deneoprit şi zeci de camere de filmat gata în orice moment să capteze toate trăirile participanţilor sunt garanţia că nimic nu va rămâne ascuns şi nu va trece neobservat pe Insula Iubirii. Ce concluzii vor trage aceștia după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon „Insula Iubirii”, începând din 15 iulie, ȋn fiecare luni, marţi și miercuri, de la 20.30, la Antena 1.  

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te