Emoţia neprevăzutului caracterizează ediţiile acestui sezon, înregistrat în condiţii speciale. Iuliana Tudor ne invită să urmărim un sezon „de linia întâi”, din 11 octombrie, în fiecare duminică seara, la TVR 1.
2020 este un an atipic. Un an dificil pentru toată lumea. Un an în care am fost nevoiţi cu toţii să ne adaptăm unei noi realităţi – mai dură, mai plină de neprevăzut şi de teamă. Şi totuşi, „the show must go on”, cu atât mai mult cu cât ştirile îngrijorătoare şi previziunile nu tocmai optimiste au nevoie şi de programe care să contrabalanseze starea românilor, să le aducă bucurie în suflet şi momente de relaxare, de emoţie pozitivă.
Pe aceste premise a luat naştere cel de-al cincilea sezon „Vedeta populară”, un sezon „de linia întâi”, cum îl numeşte producătoarea şi gazda talent-show-ului de folclor, vedeta TVR Iuliana Tudor. Din 11 octombrie, în fiecare seară de duminică, de la ora 21.00, urmărim la TVR 1 cel mai… popular talent-show din România.
„Un show muzical de o asemenea anvergură ca Vedeta populară e dificil de realizat fără spectatori. E greu pentru concurenţi să nu simtă susţinerea celor din sală, să nu se bucure de ropotele de aplauze de la finalul unui moment reuşit. A fost nevoie să ne adaptăm din toate punctele de vedere, pentru siguranţa celor din platou. Ne-am coordonat fluxul de producţie astfel încât telespectatorii TVR 1 să aibă parte de acelaşi nivel de calitate cu care i-am obişnuit. Am reuşit să păstrăm aceleaşi emoţii şi, mai ales, bucuria reîntâlnirii”, declară Iuliana Tudor.
Din numărul mare de interpreţi amatori care au venit la preselecţiile desfăşurate în primăvară în toată ţara, au fost aleşi cei mai buni 45 de concurenţi. În fiecare seară de duminică, timp de nouă săptămâni, vom cunoaşte câte cinci. Dintre ei, doar unul se va califica în semifinală, iar apoi cinci finalişti vor lupta pentru titlul „Vedeta populară” şi marele premiu de 100.000 de lei.
Marea surpriză a celui de-al cincilea sezon este o profesoară universitară la UNATC, care a decis să intre în concurs „din pasiune şi respect pentru cultura tradiţională românească”. De altfel, de-a lungul întâlnirilor duminicale cu „Vedeta populară” vom cunoaşte şi alţi oameni interesanţi, cu poveşti de viaţă emoţionante şi surprinzătoare: o tânără care a înfiinţat un taraf de fete, liceeni pasionaţi de robotică, dar şi de folclor, un băiat aflat în plasament, dar cu un talentnativ şi drag pentru tot ce înseamnă tradiţie. Pentru una dintre concurente, evoluţia în sezonul 5 „Vedeta populară” s-a încheiat, însă, brusc, cu o zi înaintea semifinalei, după ce a fost testată şi depistată pozitiv cu noul coronavirus. Echipa de producţie a decis că, pentru ea, se va păstra un loc direct în semifinala sezonului viitor al emisiunii.
Cinci concurenţi din zone diferite ale ţării se întâlnesc în prima ediţie „Vedeta populară” din acest sezon. O tânără avocată din Sibiu, un şofer de taxi teleormănean, o adolescentă de numai 16 ani care vine din „cel mai frumos loc de pe pământ” – Ocna Şugatag, Maramureş, o studentă din Gorj la Universitatea din Craiova, specializarea pedagogie muzicală, respectiv o instructoare de înot care visează să devină jandarm, din Neamţ, sunt cei care deschid sezonul 5 al emisiunii de la TVR 1, duminică, pe 11 octombrie. În această primă ediţie, artiştii sunt acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist Izvoare Dobrogene a Centrului Cultural Teodor Burada, dirijor Cristian Obrejan.
Juriul format din interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic, realizatorul TV Elise Stan, Grigore Leşe – artist, doctor în muzică şi profesor la Universitatea din Bucureşti şi poetul Mircea Dinescu, se află în faţa concurenţilor, gata să-i evalueze, dar şi să le dea sfaturi preţioase pentru artiştii la început de drum.
Ca şi în sezoanele trecute, fiecare dintre cele nouă ediţii preliminare „Vedeta populară” are trei probe, la finalul cărora câte unul dintre cei cinci concurenţi se califică în semifinală. Iuliana Tudor le stă tuturor alături, cu încurajări şi aplauze. Vom trăi şi noi emoţia unui nou început duminică seară, de la ora 21.00, la TVR 1, când toată Romania e populară.