Homepage  / Televiziune

Iuliana Tudor prezintă „Cu drag… de Dragobete”, la TVR 1 şi TVR Folclor. Spectacolul de folclor marchează lansarea oficială a noului post TV

Iuliana Tudor prezintă „Cu drag... de Dragobete”, la TVR 1 şi TVR Folclor. Spectacolul de folclor marchează lansarea oficială a noului post TV
8

de Redactia Tvmania,

Iuliana Tudor alături de peste 30 de artişti, tineri interpreţi şi mari nume ale foclorului românesc, ne aşteaptă la „Cu drag... de Dragobete”, show-ul muzicii populare. Spectacolul sărbătoreşte iubirea şi marchează lansarea oficială a postului TVR Folclor.

Bucurie și bună dispoziție, muzica populară de dragoste a românilor, tinereţe şi prospeţime, tradiţii româneşti, mari interpreți şi orchestre consacrate – toare acestea ne vor însoţi pe 24 februarie, în spectacolul extraordinar de folclor pus la cale de Iuliana Tudor şi echipa ei. „Cu drag… de Dragobete” începe la ora 21.00, la TVR Folclor şi TVR 1.

Conform tradiției româneşti, pe 24 februarie, sărbătorim dragostea în calendarul popular. Dragobetele semnifică începutul primăverii, atunci când toată natura se trezește, iar fetele și băieții se întâlnesc și se sărută, pentru ca iubirea lor să țină tot anul. În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să celebreze sărbătoarea națională a dragostei, Dragobetele.

„Cu drag…de Dragobete” a fost lansat în urmă cu 23 de ani

Lansat în urmă cu 23 de ani, programul „Cu drag…de Dragobete” a devenit unul de tradiție în grila de programe a TVR 1 și a adus în atenția publicului tineri artiști deveniți în timp marile vedete de azi. Anul acesta, „Cu drag… de Dragobete” marchează lansarea oficială a postului TVR Foclor şi se va desfășura sub forma unei întâlniri relaxate între tineri artiști și vedetele consacrate ale folclorului.

În platou, printre invitaţii Iulianei Tudor vor fi nume mari ale folclorului românesc care ne vor povesti obiceiurile, tradițiile românilor legate de dragoste şi ne vor cânta melodii cu această tematică din zona pe care o reprezintă.

„Sărbătoarea dragostei la români merită să fie adusă în atenţia tuturor, cu tot ce înseamnă tradiţiile specifice fiecărei zone unde aceasta este celebrată. Cu drag…de Dragobete înseamnă tradiţie. 23 de ani de când este prezent în grila TVR 1 înseamnă o istorie importantă. Este un program dedicat tinerilor şi, prin el, am construit până astăzi multe generaţii de artişti… 4 sau 5 la număr.

Tinerii laureaţi ai talent show-ului Vedeta populară sunt cei pe care îi aducem anul acesta în atenţie. O parte dintre ei… căci sunt mult mai mulţi valoroşi, ne-ar trebui o emisiune episodică să-i cuprindem pe toţi! Alături de ei, am adus cinci mari vedete – Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Matilda Pascal Cojocărița, Maria Cârneci şi Ionuț Fulea – care să le împărtăşească din experienţa lor legată de dragoste”, ne dezvăluie Iuliana Tudor, gazda şi producătorul spectacolului de folclor.

Vom primi o infuzie de tinereţe şi prospeţime ascultându-i pe tinerii Alexandra Chira, Maria Chivu, Marina Roșu, Alexandra Dan, Anișoara Popescu, Roxana Goia, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Anda Horoba, Simina Popescu, Daria Gâdea, Mihai Teacă, Vlad Lință, Gabriel Treteag, Dorinel Gavriluț Pîrvoni, Cosmin Bârlan, Alexandru Staicu, Codruț Știrbu, Alex Golfin, Andrei Chelba… Ne încântă şi vedetele consacrate – Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Matilda Pascal Cojocărița, Maria Cârneci şi Ionuț Fulea.

cu-drag-de-dragobete_mioara-velicu_tvd03188Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

TVR Folclor se lansează oficial de Dragobete

Din 24 februarie, TVR Folclor devine scena românilor, locul în care și tinerii îşi pot face debutul, ca artişti, dar şi unde putem descoperi, alături de mari interpreți şi orchestre consacrate, tinere talente autentice. Lansarea oficială a TVR Folclor se desfășoară în cadrul spectacolului „Cu drag… de Dragobete”, prezentat de Iuliana Tudor. 

De la începerea emisiei, în 27 noimebrie 2023, TVR Folclor a scos la lumină mii de ore de înregistrări cu muzică populară autentică, obiceiuri şi creaţii de patrimoniu, astfel că acum, românii pot vedea emisiuni de colecţie, concerte şi spectacole de excepție. Iar de luni, 26 februarie, telespectatorii se vor bucura să revadă, în fiecare zi, de luni până sâmbătă, de la ora 21.00, toate sezoanele emisiunii „Vedeta populară”, cu Iuliana Tudor.

TVR Folclor este al 13-lea post al Societăţii Române de Televiziune. TVR mai deţine alte posturi tv naţionale, internaţionale şi teritoriale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR INFO, TVR Cultural, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Cluj şi TVR TG. Mureş, care sunt accesibile atât prin canale tv tradiţionale, cât şi online prin platforma TVR+. De asemenea, TVR a anunţat, pentru luna martie, lansarea postului TVR Sport.​

Sursa foto: TVR

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton