Modifica setarile cookie
Homepage  / Muzică

Iulian Nunucă a lansat prima sa piesă la un an după ce a câștigat „Vocea României”

de Cătălina Matei,

În urmă cu un an, Iulian Nunucă intra în echipa lui Tudor Chirilă de la „Vocea României”, sezonul 10. După mai multe interpretări memorabile, tânărul a reușit să câștige premiul de 100.000 de euro și cel de-al cincilea trofeu pentru antrenorul său. Iar zilele trecute, Iulian a lansat oficial prima sa piesă originală.

După ce în urmă cu un an câștiga sezonul 10 al show-ului „Vocea României” de la Pro TV, Iulian Nunucă a lansat acum prima sa sa piesă. Deși, în tot acest răstimp, a avut parte de mai multe concerte, abia acum fostul concurent din echipa lui Tudor Chirilă a ieșit cu o melodie proprie. Totodată, în această vară, Iulian a susținut și examenul de Bacaluareat.

Pe contul său de Instagram, Iulian Nunucă a anunțat prima sa melodie oficială, „Cerul”, lansată alături de Universal Music România.  Piesa este compusă de către Iulian Nunucă și Vlad Cireșan, iar de producție s-a ocupat Christian Eberhard.

 „Am ascultat prima mea piesă „Cerul” și sunt foarte fericit. Mai fericit decât de obicei pentru că m-am încărcat cu energie pozitivă și sper să vă încărcați și voi”, a transmis Iulian pe contul său de Instagram. 

Iulian Nunucă și planurile sale după „Vocea României”

La începutul acestui an, Iulian Nunucă ne dezvăluia ce a însemnat pentru el „Vocea României” și care erau planurile sale în ce privește banii câștigați în sezonul 10 al emsiunii de la Pro TV.

Trofeul și marele premiu sunt foarte importante pentru mine, dar mai important de atât este ca eu să nu dezamăgesc și să trag tare să mă fac mereu auzit. Acum pot spune că realizez ceea ce mi s-a întâmplat și revin ușor, ușor la aceeași simplitate, pentru că iubesc să fiu un om simplu și să rămân în suflet același copil”, ne-a mărturisit Iulian într-un interviu.

Niciodată nu mă va schimba o sumă de bani. Este clar că fără ei nu poți face mai nimic, dar pentru mine sunt pur și simplu niște hârtii. Fericirea stă în lucruri simple, să vedem mereu partea frumoasă a lucrurilor. Banii îi voi investi în viitorul meu, în cariera mea, iar o parte din bani o voi folosi cum pot și eu pentru copiii cu situații mai precare”, ne-a mai spus atunci Iulian Nunucă.

Foto: Instagram

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Citește și:

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te