Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Iulia Ionescu prezintă, sâmbătă, prima ediție „iLikeIT” din acest sezon

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, 29 februarie, de la ora 10:00, Iulia Ionescu prezintă prima ediție a noului sezon iLikeIT! În acest sezon, Iulia este pregătită să analizeze cum roboții, mașinile automate și viteza 5G construiesc drumul spre un viitor mai eficient și mai bun. 

 

În această săptămână, pasionații de tehnologie vor putea afla informații despre modul în care inteligența artificială a început să depășească noi granițe în ceea ce privește contactul cu oamenii. Neon este un avatar digital capabil să empatizeze și să găsească soluții la problemele noastre, ale oamenilor.  

Discuția despre inteligență artificială va fi continuată și în domeniul gaming-ului, unde alături de românii care lucrează pentru două dintre cele mai mari companii în domeniu, vom afla în ce stadiu ne aflăm și ce pași urmează în viitorul apropiat. 

 

”Am muncit foarte mult pentru emisiunea de sâmbătă. Am lucrat pentru a face ceva diferit față de ceea ce se vede, în fiecare zi, de luni până vineri, la Știrile PRO TV de dimineață. Sper ca publicul să se bucure la fel de tare ca și mine de noul sezon iLike IT! În prima ediție vom aborda un subiect care ne-a atras atenția la CES, în Las Vegas, dar vom vorbi și despre dispozitivele pe care ar fi trebuit să le vedem evenimentul care tocmai a avut loc, Mobile World Congress”, declară Iulia Ionescu înaintea primei ediții. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te