Nouă perechi de vedete vor porni în curând în aventura vieții lor, în cel mai greu reality show din România, „America Express”. Cu doar un euro pe zi, nevoiți să își găsească mâncare, transport și cazare, echipele sezonului șase sunt gata să calce pe urmele conchistadorilor.
Deși nu se știe oficial care sunt echipele, TVMania a aflat că printre concurenți se numără Alexia Eram și fratele ei, Aris, dar și Iulia Albu și iubitul ei, Mihai Alexandru.
America Express 2024, Iulia Albu va face echipă cu iubitul ei
Iulia Albu nu este chiar la prima participare. Vedeta Antena 1 a mai fost, în calitate de invitat, în Asia Express – pe Drumul Împăraților, în ediția difuzată în 2021.
Aceasta a jucat un rol foarte important în ediția din 31 octombrie 2021, a show-ului de la Antena 1. Iulia Albu a impresionat cu apariția sa de senzație și cu piesele vestimentare pe care le-a purtat cu mândrie. De asemenea, vedeta a venit însoțită de găina sa și un bagaj foarte greu.
Aceasta i-a jurizat pe concurenți într-o probă de modă și, apoi, a făcut ordinea în care echipele au plecat în cursă. Apoi, Irina Fodor i-a anunțat pe concurenți că Iulia Albu va face echipă cu Cosmin și Eliza Natanticu, având în vedere că piatra a fost verde pentru ei în Cursa pentru Ultima Șansă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
La scurtă vreme după difuzarea episodului, Iulia Albu declara la Xtra Night Show, de la Antena Stars că s-a bucurat de această experiență, chiar dacă nu a durat foarte mult. Cu această ocazie vedeta a spus că nu exclude posibilitatea participării la Asia Express.
„Mă gândesc la această posibilitate, nu a fost momentul. Trebuie să mă gândesc, sunt atâtea variabile. Oamenii știu care nu sunt slăbiciunile mele, cine știe cu ce mă vor surprinde. Eu nu am intrat cu nicio temere acolo. Mă uit la Asia Express de când s-a lansat. Am văzut că în alte sezoane persoane care veneau pe acest rol încurcau, nu făceau acest rol”, spunea atunci Iulia Albu.
Citește și