Homepage  / Ultimul număr

Istoria unui monarh celebru

Istoria unui monarh celebru

de Redactia Tvmania

Serialul "Dinastia Tudorilor" ia istoria Marii Britanii la puricat si arunca o privire bine inchegata asupra vietii lui Henric al VIII-lea.

In clasa a IX-a am invatat despre regimul absolutist si dinastiile Habsburg, Bourbon, Tudor si Romanov. Cu aceasta ocazie mi s-au lamurit cateva dintre intrebarile pe care le aveam in legatura cu nevestele lui Henric al VIII-lea si mi s-a intiparit in minte imaginea acestuia din celebrul portret realizat de Hans Holbein cel Tanar: un barbat impozant, de vreo 50 de ani, imbracat intr-un costum de epoca pompos, in tonuri de rosu. Din 11 ianuarie, in fiecare vineri, HBO ne va oferi ocazia de a ne reaminti de aceste lectii de istorie prin intermediul primei serii a productiei „Dinastia Tudorilor”, laureata cu doua premii Emmy (pentru costume si coloana sonora).
Dar nu va asteptati sa vedeti o productie plictisitoare, in stil lent, britanic, despre politica si atat, cu actori trecuti, uscativi si lipsiti de orice expresivitate. Dimpotriva: veti avea parte de sex, intrigi de curte, culisele politicii si aliantele de conjunctura – toate ambalate in costume extravagante, decoruri exceptionale si puse in scena de actori atragatori si de valoare. Productia a inceput deja pentru al doilea sezon (in care va juca si Peter O’Toole), care va fi transmis in Marea Britanie din 2008 si in care vor fi documentate casatoria cu Anne Boleyn, nasterea fiicei lor (Elizabeth), reforma religioasa din Anglia si decapitarea lui Boleyn.

Vineri 20.00, HBO, „Dinastia Tudorilor”

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton