Filmul reprezintă biografia scriitoarei Iris Murdoch privită din perspectiva  amintirilor soţului ei, John Bayley. Iris (Kate Winslet) şi John (Hugh Bonneville) s-au cunoscut la Oxford, tânăra fiind impresionată de spiritul libertin şi de talentul artistic al viitorului ei soţ. Povestea continuă peste ani, când frumoasa şi inteligenta Iris (personajul e interpretat acum de Judi Dench) este atinsă de boala Alzheimer. În această perioadă, John (de data aceasta, Jim Broadbent, câştigător al unui Oscar pentru rol secundar) şi-a dedicat viaţa îngrijirii suferindei sale consoarte. Planurile temporale prezente în film se întrepătrund în permanenţă. Pelicula a mai primit două nominalizări la Oscar: Kate Winslet, pentru actriţă în rol secundar, şi Judi Dench, pentru actriţă în rol principal. Relaţia dintre Iris şi John este considerată una dintre marile poveşti de dragoste ale secolului 20. Scriitoarea Iris Murdoch a fost adesea descrisă drept „cea mai strălucită femeie a Angliei”.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News