Homepage  / Știri

Irina Păcurariu spune „Judecă tu!” la TVR 1

Irina Păcurariu spune „Judecă tu!” la TVR 1

de Redactia Tvmania

Irina Păcurariu revine astăzi, 7 octombrie, în grila TVR 1 cu emisiunea interactivă „Judecă tu!”. Prima temă aleasă vine sub forma unei întrebări – „avem datoria să iubim România?”. Telespectatorii pot vota pro sau contra şi îşi pot expune părerea prin SMS, mesajele lor fiind postate direct pe ecran.

„Într-o societate complet bulversată, într-o perioadă puternic marcată de criza economică, de nemulţumiri şi proteste de stradă, într-o Românie în care nu mai ştim care ne sunt valorile, ne adresăm şi vă adresăm întrebarea: Avem datoria să fim mândri de România?”, declară Irina Păcurariu într-un comunicat.

Emisiunea transmisă în direct de TVR 1, în fiecare joi, de la 21.00, va avea patru invitaţi permanenţi (Andrei Cornea – eseist, Mihail Neamţu – filosof, Doru Lionăchescu – om de afaceri şi Cristina Stănciulescu – redactor şef al revistei VIVA), rolul acestora fiind de a pune întrebări incomode şi de a da răspunsuri, astfel încât telespectatorii să aibă o imagine cât mai corectă asupra subiectului abordat.

„Judecă tu!” îşi propune să aducă pe micul ecran personalităţi ale căror păreri contează şi care, datorită mediilor diferite din care provin, vor face o radiografie pentru România.

Irina Păcurariu a prezentat şi realizat pentru postul naţional programe ca „Poveste fără sfârşit”, „Inimă de român”, „Profesori de milioane” şi „Cealalta Românie”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton