; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Irina Păcurariu îşi face din nou timp pentru reportaje la TVR 1

15 February 2010

Irina Păcurariu a luat o pauză de televiziune de un an şi ceva, pentru a se dedica familiei (în aprilie 2008 a născut-o pe Iris Petra, a doua ei fetiţă). În decembrie, a pus capăt anului sabatic pentru seria de reportaje „Cealaltă Românie', de la TVR 1, pe care intenţionează să-l transforme într-o emisiune săptămânală. Deocamdată trăieşte pentru documentare, face în continuare naveta Piatra Neamţ – Iaşi – Bucureşti şi se pregăteşte de o excursie în Groenlanda.

TVmania: Te-ai întors la televiziune după o pauză de aproape doi ani. Cum a fost să stai pe bară?

Irina Păcurariu: Ca la galerie! Nu neapărat cu popcorn şi cola, mai degrabă cu chef de intrat în teren, dar n-am prins momentul potrivit pentru time-out! Începuse să-mi placă atât de mult încât, dacă nu mă hotăram brusc să spun „STOP', s-ar fi terminat meciul. Poate exagerez puţin, dar, în mare parte, a fost un an sabatic pe cinste. Am călătorit, am renovat o casă, mi-am făcut planuri şi iată-mă înapoi la drum!

Cât ai stat acasă la ce te-ai uitat la TV?

M-am uitat puţin şi rar. Cum prindeam ceva timp fără obligaţii materne, furam câteva ore de citit sau de scris. Timpul trece mult mai repede dacă te iei în serios în propria casă, ai tăi devin din ce în ce mai dependenţi de tine, nu mai ştii unde şi când eşti tu. M-am uitat cu plăcere la „România, te iubesc' la Pro TV, TVR-ul a avut şi are în continuare cele mai bune seriale de la televiziunile româneşti (vezi „Dr. House', „30 Rock' sau „Anatomia lui Grey' şi în curând „Mad Men') dar fredonez şi refrenele de la Baby TV sau melodiile Hanha Montana. Ştiu, ar fi trebuit să spun, aşa cum fac majoritatea celor întrebaţi, că m-am uitat la posturile specializate în documentare. V-aş minţi, sincer, de cele mai multe ori am preferat ficţiunea AXN sau HBO realităţii bine construite de la Discovery… doar a fost un an sabatic… adică, recreaţie mare !!!!

Cum ai caracteriza ştirile care domină televiziunea românească în acest moment?

Caricatura unei lumi care şi-a pierdut orice chef de viaţă. Dacă ne-a mai rămas ceva din proverbialul nostru umor, ar cam trebui – ca să parafrazăm un celebru film – să „ardem şi să dăm mai departe'. Adică să sabotăm orice  hiperbolizare, să fugim pe net, să aflăm cât mai mult din câte se petrec în lume şi să nu-i lăsăm pe alţii să ne facă agenda. Viaţa este prea scurtă ca să ne-o trăiască ceilalaţi în numele nostru… Nu cred în exorcizarea răului în nici o formă, n-o să fim niciodată fericiţi cu obsesia de a descoperi pe cineva mai sărac, mai păcătos, mai urât decât noi şi asta cred că poate fi bine explicitată de faptul că un studiu european publicat astăzi (25 ian. – n.red.) anunţă că, într-un an, încrederea românilor în televiziune a scăzut cu 10%.

„Cealaltă Românie' are ca temă românii care ne înconjoară. De ce ai ales acest subiect, cu ce crezi că impresionează aceste poveşti de viaţă deloc mediatizate?

Nu sunt decât aparent români obişnuiţi, fiecare a experimentat, a făcut performanţă sau a avut curaj. Sunt nişte indivizi care, în orice altă societate ar friza excepţionalul; diferenţa este că în altă lume decât cea românească n-ar fi rămas atât de mult nişte anonimi. Personajele mele nu s-ar potrivi niciodată în formatele cu „oameni obişnuiti', pentru că ei nu sunt decât aparent obişnuiţi.

Ce personaj pitoresc te-a impresionat cel mai mult în timpul realizării seriei de documentare?

Mulţi m-au întrebat asta, am răspuns ba că o să-l ţin minte pe un anume Zoltan, pe care l-am întâlnit întâmplător, în drum spre Viscri, unde mă aşteptau alte personaje. Conducea un vehicul ciudat pe care îl numea ciclofotoliu şi se întorcea de la vot. Era duminica primului tur de alegeri prezidenţiale. Am oprit maşina, eram cu soţul meu (alpinistul Constantin Lăcătuşu – n.red.) şi am început să filmăm. Mi-a plăcut de el pentru că n-avea nici un fel de complexe, era fericit cu ciudăţenia pe care mergea – un soi de bicicletă pe care stătea aproape culcat, pedalele fiind la nivelul ghidonului – şi-o dorise şi plătise 1.000 de euro ca s-o aibă, mulţumit de viaţa lui de mic om de afaceri care înrăma goblenuri şi poze de la nunţi, împăcat chiar şi cu faptul că locuia la Joseni, în judeţul Harghita, unul dintre cele mai friguroase locuri din România. Am mai răspuns că n-o s-o uit pe Doamna Sara, săsoaica născută în aceeaşi zi cu Prinţul Charles, care ţine cu Steaua şi păzeşte de 20 de ani o cetate de la 1200 vorbind despre ea ca despre fetele ei. N-am spus, dar aş repeta oricând, că m-am lasat sedusă de poveştile românilor pentru care ziua începe dimineaţa la 6.00 şi sfârşeşte în zorii următori şi despre care ne place să spunem că sunt exportul nostru cel mai de soi: studenţii la Harvard, Princeton, Stanford sau Oxford. A început să ni se para că România normală, fără exagerări, care zâmbeşte ironic atunci când se uita la TV este România pitorească… Când, de fapt, e doar ceea ce nu vrem sau nu mai avem chef să vedem despre noi. Nu-i rău să fim, din când în când, Calistrat Hogaş, ca să punem ochii pe această – formal – Cealaltă Românie!!!

Acum filmezi pentru „Cealaltă Românie'?

Acum sunt în faza de „formatare' a emisiunii, vreau s-o putem avea săptămânal, uşor de recunoscut, cu subiectele mult mai bine puse în lumină. Lucrez la concept, grafică, generice.

Ce presupune realizarea unui reportaj din această serie?

Documentarea este cea mai bună parte din întregul proces, de fapt aşa trăiesc: întreb, aflu, aleg… Este perioada când te crezi demiurg, ai vanităţi de mare regizor, faci scenarii. Bine că-ţi revii repede! Personajele, cu tăcerile şi virgulele lor, sunt cele care dau forma finală… Cât despre montaj, normal că eu sunt cea care stă cu editorii în faţa monitoarelor până se „scrie' tot story-ul, dealtfel asta este faza care ia cel mai mult timp, mai mult de 30 de ore pentru un episod.

Câte episoade din „Cealaltă Românie' vom vedea la TVR 1?

În noua serie am difuzat două ediţii de o oră, pentru decembrie şi ianuarie. V-am spus că intenţionez să avem săptămânal câte o „Cealalată Românie', sunt destule în plan, pline de personaje care au ceva de spus, pentru că – vreau cu încăpăţânare să cred – suntem inepuizabili şi puternici, şi mulţi, şi buni… dar că, de cele mai multe ori, şi neştiuţi.

Ai escaladat Himalaya. Mai plănuieşti vreo astfel de excursie?

Oricând! Aş merge în Noua Zeelandă, în Bhutan, în Ţara de Foc, în Mongolia sau la Ecuator. Să mai crească cea mică şi vom vedea… Planurile imediate sunt pentru Groenlanda, unde Ticu (alpinistul Constantin Lăcătuşu, soţul său – n.r.) pregăteşte o traversare pe urmele lui Nansen, celebrul explorator norvegian, şi probabil voi merge câteva zile. Pregătim şi un documentar pentru TVR şi am şi găsit istorii incredibile.

Unde locuieşte familia Păcurariu-Lăcătuşu, la Bucureşti sau la Iaşi?

La Piatra Neamţ – unde merge Carina (fata cea mare care are opt ani – n.red.) la şcoală, la Iaşi – unde pentru mine este încă acasă şi la Bucureşti – unde este parte din muncă şi unde am foarte mulţi prieteni.

Cum vă petreceţi timpul liber în familie? Aţi iniţiat-o şi pe Petra în tainele muntelui?

Petra în tainele muntelui? Despre munte cred că întrebările sunt pentru tatăl ei, eu aş putea să o învăţ doar cum să asculte poveştile până la capăt. Carina schiază bine şi îi place natura, dar fără exces, cine ştie, poate Petra va fi mai sportivă, Ticu sunt sigură că speră asta…

Te-ai implicat în activităţile Clubului Montan Român Piatra Neamţ (al cărui preşedinte este soţul tău) şi popularizat cabana Ecolog de aici.

Cabana aparţine Clubului Montan Român, al carui preşedinte este Ticu, organizaţie care are şi custodia acestei rezervaţii naturale (Cheile Şugăului-Munticelu, jud. Neamţ) şi care încearcă să păstreze locul într-o formă cât mai aproape de aceea în care l-a desenat Dumnezeu. Acolo vin uneori alpinişti la căţărat şi există un ranger care păzeşte locul. În timp, eu am facilitat tabere de alpinism pentru copii şi tineri din centre de plasament din toată ţara – copii care până atunci nu văzuseră munţii decât în poze – şi stiu că s-ar mai putea face încă multă terapie prin natură şi sport într-un astfel de loc. Misiune destul de complicată, având în vedere că zona a devenit de interes pentru un „investitor' plin de initiaţivă, care a înţeles că apa dintr-un izvor de acolo (din superbele Chei ale Şugăului) este aproape gratis şi se poate uşor transforma într-o mică avere. Faptul că apa respectivă ţinea în viaţă o formaţiune geologică (Natura 2000) protejată de legislaţia europeană sau că acolo încă mai coboară dimineaţa caprele negre la adăpat n-a contat nici pentru el nici, mai grav, pentru specialiştii şi experţii care i-au devenit complici. Trăiască termopanele pe care le-a adus în zonă, care îi lasă fără cuvinte pe cei care de ani buni vin să vadă acest paradis! Au fost acolo la tabere de alpinism elveţieni, greci, spanioli, italieni, americani şi, vara aceasta, un grup de 11 sportivi din Coreea de Sud, în prima lor călătorie în Europa, care au venit chiar şi cu o echipă de filmare. Au realizat pentru televiziunea coreeană un documentar despre această experienţă şi l-au încheiat plagiind celebrele vorbe ale preşedintilor americani: „God blessed Romania! Lucky people!' Să recunoaştem, nouă povestea cu poporul fericit nu ne-ar fi trecut niciodată prin minte!!!!


Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare