Noua emisiune a Irinei Păcurariu face parte din campania de oprire a exodului doctorilor „De profesie: medic în România”, la care TVR este partener media. Reportajele filmate de echipa de producţie – care se află deja prin ţară, la filmări, de o săptămână şi ceva – conţin profiluri de medici, amintiri ale unor pacienţi, ştiri despre „doctori care au puterea şi dorinţa de a salva vieţi, medici care nu îşi fac doar meseria, se şi sacrifică pentru excelenţă”, spune Irina, „profesionişti care au ajuns aproape excepţie într-o realitate în care, cel puţin în media, medicina este aproape exclusiv egală cu criza. Personajele acestei serii sunt anonimii fără de care sistemul medical românesc ar fi fost mult mai sărac”.
Record de Bivolari
Jurnalista a lucrat două luni la proiect şi, când a vorbit cu noi, se afla în Bivolari, o comună din judeţul Iaşi, în care „un doctor a reuşit ca în 20 de ani să pună la punct un dispensar în care există în permanenţă un medic de gardă, realitate extrem de rară într-o ţară unde aproape jumătate din populaţie stă la ţară şi doar 11% dintre medici profesează acolo. Echipele Smurd care au preluat bolnavi din zonă spun că este singura destinaţie de unde pacientul a fost întotdeauna preluat perfect stabilizat, de parcă ar fi fost asistat la o clinică universitară. Dacă judecăm de două ori, ştim cu toţii că astfel de poveşti se conjugă atât de rar în România încât au devenit cu adevărat «incredibile» prin normalitatea lor”, povesteşte Irina.
De acolo, va pleca la Moineşti („da, ştiu, un loc pe care trebuie să îl căutaţi pe hartă, pentru că aici există un spital public de nivel european, care a terminat anul trecut cu profit de milioane şi unde vin pentru intervenţii oameni de peste tot”), apoi la Şimleul Silvaniei, Cluj şi Caransebeş.
Emoţii româneşti
În cadrul proiectului, Irina a fost emoţionată „iremediabil” de poveştile adunate pentru site-ul campaniei „De profesie: medic în România”. Într-o ţara în care la 5 ore un medic alege să plece, un chirurg din Cluj îşi motivează astfel alegerea de a rămâne: „În stagiul militar, stăteam drepţi, în maiou şi chiloţi, între paturile suprapuse, în dormitorul pe care îl împărţeam cu alţi 120, când se cânta imnul naţional. Eram un «ciudat». Când am terminat de construit casa noastră, am arborat pe un stâlp de 10 m steagul României. Sunt singurul din cartier, dacă am fi în Suedia sau Elveţia am fi mai mulţi. Pentru că destinul meu a fost să mă nasc aici”.