Fericire mare în familia vedetei TV Irina Mohora! Prezentatoarea și producătoarea TVR este însărcinată cu al doilea copil, o fetiță, pe care o va aduce pe lume vara aceasta.
Fericire mare în familia vedetei TV Irina Mohora! Prezentatoarea și producătoarea TVR este însărcinată cu al doilea copil, o fetiță, pe care o va aduce pe lume vara aceasta.
Irina Mohora și-a anunțat sarcina chiar în ziua de Paște, iar de atunci a fost copleșită de emoțiile așteptării micuței sale. Vedeta TVR a dezvăluit în exclusivitate pentru TVMania că o va aduce pe lume pe fiica sa în luna august și va fi zodia leu:
„Mă simt bine. Suntem extrem de active amândouă. O simt de nenumărate ori pe zi cum mă „salută” din burtică. Dar este incredibil cum în zilele de filmare este atât de liniștită și mă lasă să lucrez ore în șir! Și parcă știe: imediat cum închei filmările, începe să își facă din nou simtiță prezența. Plănuiesc să lucrez până în luna a 8-a. Iar ultima lună de sarcină să fie doar despre mine, despre zâna mea, despre puștiul meu, familie și liniște. Voi naște în luna august. Va fi Leu, la fel ca mine.”, a declarat Irina Mohora pentru TVMania.
Irina Mohora ne-a mai povestit că fetița sa va purta două nume. Unul dintre cele două are o însemnătate specială pentru ea și familie.
„Da, avem numele. Unul dintre ele, cel de-al 2-lea, va fi Elena. Pentru că atât mama mea, cât și mama soțului meu poartă acest nume. Așa că ne-am gândit că ar fi frumos ca și ea să poarte numele bunicuțelor ei. În plus, numele Elena îmi sugerează o femeie puternică, independentă. Primul nume îl ținem încă pentru noi, dar ne place la nebunie. Momentan, o alint ori „Zânuța mea”, ori „my lady Z”, a povestit Irina Mohora pentru TVmania.
Aceasta a continuat povestind că acordă atenție alimentației din timpul sarcinii și că are mare grijă să nu întreacă măsura, deși își face toate poftele:
„Am grijă să mănânc ceea ce e bine – atât pentru mine, cât și pentru ea – și cât mai divers. Multe smoothie-uri din diferite combinații de fructe și legume. Încerc să țin un echilibru între ce este indicat să mănânc și ce vreau să mănânc. Nu îmi refuz aproape nicio plăcere culinară și nicio poftă, dar încerc să am grijă ca aceste plăceri să nu fie chiar în fiecare zi. Recunosc că în acestă perioadă, mai mult ca niciodată, mă atrag carbohidrații și dulciurile. Mă ghidez după principiul „totul cu moderație”, dar, uneori… și moderația mai trebuie moderată. :)”, a încheiat Irina Mohora.
Irina Mohora mai are un băiețel, Zian, care anul acesta va împlini 5 anișori.