După ani întregi în care a ocupat primul loc în topul celor mai bogați români, Ion Țiriac pierde poziția fruntașă. Iată cine l-a detronat!
După ani întregi în care a ocupat primul loc în topul celor mai bogați români, Ion Țiriac pierde poziția fruntașă. Iată cine l-a detronat!
Ion Țiriac, unul dintre cei mai celebri oameni de afaceri din România, a pierdut titlul de cel mai bogat român, potrivit clasamentului Forbes 2024. Fostul tenismen, care a pus bazele unui imperiu financiar după retragerea din sport, a fost depășit de frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii rețelei de magazine Dedeman.
Frații Pavăl au urcat pe prima poziție, având o avere cu peste 6 miliarde de lei mai mare decât cea a lui Ion Țiriac. Pe locul al treilea, la egalitate cu fostul sportiv, se află Daniel Dines, fondatorul UiPath, o companie de tehnologie de renume internațional.
Dedeman, imperiul de bricolaj condus de frații Pavăl, își continuă ascensiunea spectaculoasă, asigurându-le primul loc în topul celor mai bogați români. Între averea lor și cea a lui Ion Țiriac este o diferență colosală. Iată cum arată top 3 al celor mai bogați oameni din România, conform celui mai recent clasament întocmit de către Revista Forbes.
1. Frații Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman) – 17 miliarde de lei
2. Ion Țiriac – 11 miliarde de lei
3. Daniel Dines (UiPath) – 11 miliarde de lei
Ion Țiriac a acumulat o avere considerabilă și a anunțat recent cum se vor împărți cele 11 miliarde de dolari după ce nu va mai fi. Țiriac are trei moștenitori legitimi – Ion Alexandru Țiriac, Karim Mihai Țiriac și Ioana Natalia Țiriac -, dar a dezvăluit că are, în total, 33 de copii și că își va împărți averea în 33 de părți egale.
„Mereu mi-au plăcut femeile, nu pot să explic acum din ce motiv. Am 3 copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea, averea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă. Dacă le cade totul din cer, vor avea un handicap”, a declarat Ion Țiriac, conform Digisport.
„Mi s-a simplificat puțin viața în România, pentru că am grijă numai de fundație, fundație, fundație. Restul businessului, e Ion Ion (n.r. Ion Alexandru Țiriac), are treaba lui, o face bine, stă 6 luni în Emirate, stă 3 luni aici, 3 luni în altă parte. Își crește copiii, e foarte în regulă. Nepoții mei sunt în regulă și ei, sunt băieți mari. Alexandru are 16 ani, 1.95 m și 48 la picior. Ce vrei? Mai mult de atât nu puteam să fac”, a subliniat Ion Ţiriac.
Sursă foto: Arhivă TV Mania