Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ion Dichiseanu a murit. Actorul avea 87 de ani

de Redactia Tvmania

Ion Dichiseanu a murit, joi, la Spitalul Floreasca, locul unde era internat încă de la începutul anului. Ion Dichiseanu, în vârstă de 87 de ani, s-a internat în spital după o infecție cu o bacterie care i-a provocat pneumonie bilaterală, spunea Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor. 

La începutul lunii februarie, conform news.ro, Ioana Dichiseanu, fiica lui, a publicat un mesaj pe Facebook în care anunţa că actorul se confrunta cu probleme de sănătate cauzate de o investigaţie „făcută greşit” la o clinică privată.

Ea a publicat numeroase mesaje legate de starea lui de sănătate şi revenirea acasă. La finalul lunii aprilie, nota: „Eu îl văd pe tata ca fiind un om luminos, cu poftă şi dorinţă de viaţă. Şi reuşeşte să îi facă şi pe cei din jurul lui să fie la fel. Sunt încrezătoare în forţele lui, dar şi în cele ale medicilor de la Spitalul Floreasca. Ne rugăm neîncetat ca Dumnezeu să îl aducă sănătos acasă!”.

Marele actor Ion Dichiseanu s-a născut la Adjud, pe 20 octombrie 1933. El a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1959, a jucat timp de mulți ani la Teatrul Nottara, dar și în numeroase proiecte cinematografice.

În filmografia artistului se regăsesc peliculele: „Darclée” (1960), „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964) – Gigi Stamatescu, „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Aventurile lui Tom Sawyer” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Castelul condamnaţilor” (1970), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977),  „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008), mai scrie sursa citată.

În 1979, Ion Dichiseanu a primit Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa” (regizat de Gheorghe Vitanidis), iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În urmă cu șapte ani, în 2015, Dichiseanu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor. În 2016, a fost lansat volumul „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, în care sunt evocate momente petrecute alături de Sara Montiel.

În 2017, Ion Dichiseanu a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo. Nu în ultimul rând, tot în 2017, a fost lansată cartea„Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda”, în care se regăsesc memoriile artistului.

Ultima sa apariție în film a fost în pelicula „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizată de Radu Jude, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021, potrivit news.ro. 

Sursa foto: Hepta

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te