Homepage  / Știri

Ioana Maria Moldovan şi-a sărbătorit ziua de naştere la munte

Ioana Maria Moldovan şi-a sărbătorit ziua de naştere la munte

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea emisiunii “Poveştiri adevărate”, difuzată pe Acasă TV de luni până sâmbătă de la 16.30, şi-a petrecut acest weekend la Poiana Braşov cu ocazia zilei de naştere, împreună cu iubitul şi părinţii. Acolo a avut o surpriză foarte plăcută: a fost sărbătorită la miezul nopţii de turiştii aflaţi la pensiunea în care era cazată.

“Este pentru prima dată când de ziua mea nu am fost în vacanţă şi nu mi-am sărbătorit-o la Târgu-Mureş, aşa cum era tradiţia! Cel mai frumos cadou a fost weekend-ul petrecut alături de cei dragi. Am avut parte de relaxare, aer curat, plimbări pe munte, momente frumoase pe care le-am pus deja în cutia cu amintiri.

Cei dragi au vrut să-mi facă o surpriză cu plecarea la munte, dar eu leoaică, care trebuie să afle tot, evident că am aflat. Cu toate astea au reuşit să mă surprindă într-un mod tare plăcut cu tortul pe care l-am primit chiar la miezul nopţii şi cu faptul că cei prezenţi în pensiune mi-au cântat „La mulţi ani”. A fost un moment tare emoţionant”, povesteşte Ioana.

“Ca-n fiecare an, am primit foarte multe mesaje pe telefon, dar şi pe Facebook şi m-am bucurat să văd că de la an la an sunt tot mai mulţi cei care nu uită de ziua mea de naştere. Faptul că cineva se gândeşte la mine în această zi contează enorm”, adaugă prezentatoarea emisiunii “Poveştiri adevărate”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton