Vestea că Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol s-au despărțit a fost una neașteptată pentru toată lumea. După o căsnicie de 12 ani, cei doi au divorțat la notar în vara lui 2019.
 
De atunci Ioana și-a refăcut viața și a reușit cu ajutorul terapiei să treacă peste separarea de bărbatul care i-a oferit și o fiică. În momentul de față actrița pe care o putem vedea în fiecare joi, de la ora 20.30, în serialul „Adela”, de la Antena 1 se declară un om fericit și împlinit: 
„Se spune asta dacă te grăbesti la o relație imediat după divorț. Eu am vrut să stau singură, o perioadă, să mă gândesc bine la ceea ce vreau să se întâmple în viața mea. Apoi să nu credeți că nu au mai fost tot felul de încercări, dar nu se pot numi relații. Nu vreau să vorbesc despre ce face Cristi pentru mine, știu însă cum mă face să mă simt și asta este cel mai important”, a declarat  Ioana Ginghină pentru revista Viva.
 
Aceleiași publicații actrița a dezvăluit că a fost cerută de soție și că răspunsul ei a fost unul afirmativ. Ioana a mai precizat că înainte de a lua orice decizie importantă cu privire la relația cu actualul partener o consultă și pe fiica sa, Ruxandra.  
 
Urmărește-ne pe Google News