Din 11 ianuarie, Antena 1 difuzează cel de-al treilea sezon al producției „Lia – soția soțului meu”, iar Ioana Blaj alias Alice Vornicu ne garantează că tensiunea va crește și mai mult. Cum e posibil? Ce se va întâmpla cu personajul său negativ din serialul de la Antena 1? Dar și ce alte proiecte pregătește în noul an?
Aflăm mai multe detalii chiar de la Ioana Blaj, care se află acum alături de soțul său, Ducu Ion, și cei doi băieți ai lor într-o vacanță într-un loc exotic, cu mult soare: în Thailanda, mai precis.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17
La mulți ani, în primul rând! Și de An Nou și de Sfântul Ioan… Cum ai petrecut Sărbătorile, Ioana?
La mulţi ani! Pentru mine, sărbătorile înseamnă întotdeauna familie şi prieteni. Nici anul ăsta nu a făcut excepţie, le-am petrecut cu ei şi ne-am bucurat unii de alţii.
Ce îți place cel mai mult să faci la început de an?
Îmi place să-mi iau câteva zile de linişte şi să vizualizez, în linii mari, anul ce tocmai a început.
Și cât de reușit a fost 2023 pentru tine? Într-o scurtă retrospectivă…
2023 a fost un an atât de plin, cu atat de multe schimbari. L-aş considera un an lumină. Metaforic vorbind, e anul în care s-a făcut curăţenie la nivel profund, s-au şters ferestrele şi a reuşit lumina să intre.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 17
Ce se anunță pentru tine în 2024? Din toate punctele de vedere…
Se anunţă un an cu altfel de proiecte, cu mai multă prezenţă în online, în viaţa comunităţii mele şi cu mai multe vacanţe.
Și când va reveni „Lia – soția soțului meu” cu sezonul 3 în grila Antenei 1?
Revenim începând din 11 ianuarie, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1.
Ce ne poți dezvălui despre Alice, personajul tău? Ce se va întâmpla cu ea în noile episoade?
Alice este fără limite, fără scăpare şi veşnic îndrăgostită de Petru, dispusă la a face ce nici nu vă puteţi imagina. Se vor intâmpla multe în noile episoade… şi sunt sigură că vă vor ţine în continuare cu sufletul la gură. Ştiu că probabil vă puneţi întrebarea „Oare ce se mai poate întâmpla, că s-a cam întâmplat aproape tot?!” , însă veţi vedea că imaginaţia scenariştilor noştri este de neoprit şi veţi avea mari surprize. Noi suntem super încântaţi de ceea ce filmăm şi abia aşteptăm să auzim şi părerile voastre.
Dintre colegii tăi de distribuție, cine încă te mai surprinde?
Avem o distribuţie tare faină şi colegii mei de platou sunt foarte implicaţi în proiect şi în construcţia personajelor lor. Mă suprind toţi si sunt recunoascatoare că am ocazia sa lucrez cu fiecare din ei.
Ce îți place cel mai mult pe set când ai un moment de pauză?
Să tac şi să privesc. Este fascinant.
În februarie va fi și ziua ta de naștere. Ce planuri ți-ai făcut pentru a serba cei 37 de ani pe care îi vei împlini?
Absolut niciun plan. Am şi uitat câţi ani fac. Atât de puţin importantă este ziua mea de naştere pentru mine, ca să nu mai zic de vârstă.
Care sunt cele mai mari provocări pentru tine din ipostaza de mamă?
Să fiu prezentă cât mai mult timp în viaţa copiilor mei. Asta este obiectivul principal pe care îl am. Să fiu alături de ei, să îi văd şi să îi înţeleg atunci când au nevoie.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 11 / 17
Și ce îți place să faci când ai timp doar pentru tine?
Îmi place să citesc şi să petrec timp cu ai mei, pentru că eu sunt și ei.
Foto: Antena 1; Instagram
Citește și: