Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Invitată la „Refresh by Oana Turcu”, Mihaela Tatu povestește cum și-a reglat problemele de greutate

Invitată la „Refresh by Oana Turcu”, Mihaela Tatu povestește cum și-a reglat problemele de greutate

de Redactia Tvmania

Realizatoare şi moderatoare a unor emisiuni cu mare succes la public, Mihaela Tatu ştie cât de mult contează imaginea, atât pentru persoanele publice, dar nu numai.

Invitată în cadrul celei mai noi ediţii a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminica aceasta, de la 16.30, la Antena Stars, Mihaela Tatu va vorbi despre şocul resimţit în momentul în care a conştientizat transformările prin care trecuse.

            “În 8 luni de zile am luat 19 kilograme. Am urcat pe cântar şi m-am speriat îngrozitor: mai aveam 1 kilogram şi 400 de grame până la 100 de kilograme”, îşi va aminti aceasta despre perioada în care greutatea ei a scăpat pur şi simplu de sub control.

“Nu doar că mâncam la fel, dar făceam şi sport, pentru că eu sunt o fire foarte dinamică”, va mai completa Mihaela Tatu, povestindu-i totodată Oanei despre stilul său echilibrat de viaţă: două ore de sală în fiecare dimineaţă, masaj, dar şi tratamentele de detoxifiere la care apelează constant.

Despre problemele sale de sănătate şi regimul său de viaţă, despre fiica sa, Ioana, dar şi despre persoana iubită din viaţa sa, Mihaela Tatu vorbeşte deschis în cadrul celei mai noi ediţii a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminica aceasta, de la 16.30, la Antena Stars.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton