Invingatorul

Nedormit si inca marcat de emotiile de miercuri seara, cand a castigat finala concursului „Hijos de Babel” in prelungiri, cu marele ajutor al publicului, Costel Busuioc parea in transa in primele minute ale intalnirii noastre de la sediul casei de discuri Sony BMG. De acum incolo, cladirea cu pereti de otel din nord-estul Madridului va fi ca o a doua casa pentru el. Aici va face primii pasi in cariera pe care si-a dorit-o atata timp si la care nu a incetat sa spere niciodata. „Inca nu realizez ce mi se intampla”, au fost primele cuvinte ale lui Costel. „Stiu doar ca adevaratul meu vis e sa cant bine, nu neaparat sa dau interviuri si sa pozez”.

Drumul catre varf
E suficient sa privesti pe geam, la cartierul cochet de vile care inconjoara sediul Sony, pentru a intelege cat de mult se va schimba viata lui Costel. S-a zis cu noptile dormite in frig, pe santier, cu cenusiul zilelor in care nu facea decat sa dea cu mistria si sa amestece mortarul, si cu sentimentul amar al zadarniciei pe care i-l da unui om o viata traita departe de visele lui. „O luminita acolo, in inima, a fost intotdeauna”, isi aduce aminte Costel de vremurile in care dormea intr-o casa fara usi, cu celofanuri in loc de geamuri, printre macarale. „Dar recunosc ca au fost si momente foarte multe, mai ales acum cativa ani, in Romania, cand nu mai speram nimic. Chiar si aici in Spania, imi spuneam uneori ca mai bine m-as intoarce in tara sa pun faianta si gresie”.
A venit insa clipa in care a vazut anuntul emisiunii „Hijos de Babel” si, cu ajutorul prietenilor lui cei mai buni din Spania, sotii Ciprian si Mihaela Radu, a reusit sa se inscrie in concurs. Ce a urmat stie toata lumea: cantand arii celebre precum „Nessun dorma” sau „La donna e mobile”, tenorul amator i-a cucerit pe membrii juriului, dar mai ales pe telespectatorii show-ului de pe TVE, iar clipurile cu prestatiile lui au circulat printre internautii romani mai ceva ca bancurile bune. Victoria finala si contractul mult-dorit cu Sony nu par insa sa-i fi adus inca acea bucurie exploziva a omului care si-a atins visul. „Nu ma pot bucura in public. Eu sunt om care se bucura singur, pentru ca am fost singur inca din copilarie. Trebuie sa recunosc ca sunt o persoana mai ciudata: ma inchid in camera, plang de bucurie, rad singur, fac rugaciuni… Asa sunt eu”, ne explica el ce se ascunde in spatele apatiei lui bonome.