Filmul este povestea a doi străini veniţi în Los Angeles în timpul crizei din anii ’30, cu visuri de îmbogăţire şi faimă. Arturo Bandini (Colin Farrell), un tânăr scriitor de origine italiană, speră să-şi poată publica o carte şi să se căsătorească cu o blondă, pe când Camilla Lopez (Salma Hayek), o femeie de origine mexicană, visează să se căsătorească cu un american bogat, pentru a putea scăpa de originile ei şi de sărăcie. După ce protagoniştii se întâlnesc, singurul lucru care le mai stă în calea împlinirii dorinţelor lor este iubirea care se naşte între ei, şi pe care nu o pot ignora. Pelicula este adaptarea după romanul omonim al lui John Fante. Regizorul Robert Towne, cunoscut pentru „Chinatown” sau „Misiune Imposibilă II”, a fost prieten cu scriitorul, dar nu a putut să ecranizeze romanul mai devreme din cauza problemelor financiare. Ajutorul a venit din partea lui Tom Cruise, producător al peliculei.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News