Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Intoarcerea supereroului

de Redactia Tvmania

Superman nu este doar un personaj de benzi desenate si un idol al marelui ecran, ci un simbol al binelui in acceptia hollywoodiana. Duminica seara, veti avea parte de cel mai recent film din seria inceputa in 1978.

Nici prin gand nu i-a trecut lui Friedrich Nietzsche, filosoful german care a revolutionat cultura occidentala in secolul al XIX-lea, ca al sau concept de „supraom” va fi preluat si modificat radical in cultura populara americana. In ziua de azi, putini mai stiu de conceptul lui Nietzsche, care desemna un individ care depaseste valorile sociale caldute si „morala sclavilor”, afirmandu-si individualitatea; in schimb, oricine asociaza cu termenul de „supraom” imaginea eroului in costum ros-albastru, care salveaza lumea chiar si trezit din somn, fara a simti nevoia sa schimbe ceva din regulile societatii in care traieste, ba dimpotriva.
Superman s-a nascut in paginile unei reviste de benzi desenate din Statele Unite, „Action Comics”, in anul 1938, din penita scriitorului Jerry Siegel si a artistului plastic canadian Joe Shuster. Aparitia lui a fost primita cu entuziasm de publicul acestui gen de publicatii si nu numai, existenta pe hartie a supereroului fiind completata, in anii care au urmat, cu transpunerea povestii in show-uri radiofonice, seriale de televiziune, celebrele lungmetraje cu Superman si, mai recent, in jocuri pentru calculator. De asemenea, din imaginea lui s-au hranit o sumedenie de personaje asemanatoare inventate ulterior, precum Batman sau Wonderman.
Multe s-au schimbat in viata fictiva a lui Superman de la debutul lui ca erou de BD si pana astazi. Pe atunci, in spiritul filmelor cu detectivi virili si deloc protocolari de la Hollywood, personajul nascut pe planeta Krypton avea un stil destul de brutal si cinic in actiunile sale de salvare a semenilor, insa, cu trecerea anilor, Superman a devenit tot mai cuminte, respectand un cod moral strict, inspirat parca din morala clasei mijlocii din Midwest. Gurile rele l-au numit, de altfel, „marele cercetas in costum albastru”.
Daca americanii l-au iubit inca din vremea in care exista numai in paginile revistelor, Superman a atins gloria la nivel mondial o data cu seria de filme care a debutat in 1978.

Duminica, 20.00, HBO, „SUPERMAN REVINE”

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te