Homepage  / Știri / Interviul altfel

INTERVIUL ALTFEL. Daniela Zeca Buzura: „Ador fericirea de pe fețele celor care gătesc la televizor și apoi își invită prietenii să înfulece împreună.”

INTERVIUL ALTFEL. Daniela Zeca Buzura: „Ador fericirea de pe fețele celor care gătesc la televizor și apoi își invită prietenii să înfulece împreună.”

de Redactia Tvmania

Realizatoare a emisiunii „Mic dejun cu un campion” de la TVR 2, scriitoarea Daniela Zeca Buzura (50 de ani) adoră emisiunile de cooking și a avut o poreclă… interesantă în adolescență.

 

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „aceeași Ellen DeGeneres, pentru că este inepuizabilă. Spectacolul de televiziune pare că s-a născut în capul ei.”

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „Ora de știri” de pe TVR 1, cu Mihai Rădulescu, fiindcă e așa cum se face un jurnal bun.”

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului… „E pentru mine unul colectiv: politicienii români. Ne-au asigurat o stagiune de vară mai ceva ca la teatru.”

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „Andrew Solomon: finalist la Pulitzer și câștigător National Book Award, în 2001. Cei care nu îl știu încă pot descoperi „Demonul amiezii”, pe care „The Times” l-a inclus în lista celor mai bune cărți ale deceniului.”

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „Nu regret niciodată când sunt într-o sală de cinema. Când nu mă prinde ce văd pe ecran, sunt fascinată de ce spun oamenii cărora nu le place filmul.”

Plăcerea ta vinovată la TV … „Sunt emisiunile de cooking. Ador fericirea de pe fețele celor care gătesc la televizor și apoi își invită prietenii să înfulece împreună.”

Cel mai interesant aspect al job-ului tău… „Sunt oamenii pe care îi trag de limbă în platou. Minunea e că, din fericire, suntem atât de diferiți, orice am face.”

Cel mai mult îl respecţi în TV pe… „Pe proteicul Cristian Tudor Popescu pentru că scrie, citește, vede filme, învață din tenis, iar când vorbește dintr-un studio, pare să nu îi pese niciodată dacă e sau nu carismatic.”

Personajul tău preferat din seriale este… „Kevin Spacey, din „House of Cards”. Un președinte machiavelic, într-un rol magistral, dar un ins despre care sunt sigură că e un blajin…”

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „iPad-ul personal. Mă uit de sute  de ori mai mult în ecranul lui decât mă uit în oglindă.”

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „E cam mult de atunci, dar îmi amintesc: o ediție superbă și rară din „Alice în Țara Minunilor” și o prăjitură cu marțipan.”

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „Jurnalism. De la capăt!”

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Lui Marius Manole. Și i-aș împărți o felie din el și lui Tucă, dimineața, când îi ascult pe amândoi din mașină, vorbind la radio.”

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „Exact aici e problema: că aud din ce în ce mai puține glume pe unde trec.”

Când chiuleai/după ore, pierdeai vremea la… „Oficiul Stării Civile, care era vis à vis de liceul meu. Seriozitatea caraghioasă de pe figurile celor care brusc spuneau „da” nu mi-a părut niciodată la fel. O izbutită formulă de reality-show.”

În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „Limba și literatura română. La naționale aveam, anual, porția mea de premii…”

Profesorul tău preferat a fost… „Profa mea de franceză din clasa a noua.. O dată pe săptămână, îmi preda în particular. Într-o zi a uitat că e după-amiaza cu lecția noastră și mi-a deschis ușa îmbrăcată în pijama: o prelegere pe tăcute despre simplitate și stil.”

Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie … „Am comis prostia de a nu fi făcut nimic interzis.”

Porecla ta în adolescenţă era… „Maica Precista… Previzibil, nu?”

Locul tău preferat din Bucureşti este… „Un paradis ascuns în centrul Capitalei: grădina și cafeneaua Cărturești-Verona, de pe străduța Pictor Verona, pentru că e locul în care iau micul dejun, în fiecare sâmbătă, cu campioni pe care oricine i-ar dori la aceeași masă. Și încă ceva: acolo florile ies, ca la țară, prin gard, până toamna târziu și ni se dă voie să luăm câteva, să le punem cu noi, la vedere, într- un pahar cu apă. După asta, toată lumea întreabă cine și de unde a cules florile.”

Când ai râs ultima oară şi la ce? „Râd în fiecare dimineață cu poftă de giumbușlucurile lui Matus, motanul meu coautor, care este un acrobat desăvârșit și un vânător închipuit al porumbeilor pe care doar îi zărește pe fereastră.”

Cel mai frumos apus de soare l-ai prins în… „Într-un golf al Mediteranei, vara, în Sidi Bou Saïd, în nordul Africii”.

Ce te ţine trează noaptea? „Scrisul.”

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „Doar inspirația și harul zic că pot să se prelingă așa, dintr-odată, pe creștetul omului… Nu joc, deci nu cred în câștigurile la Loto, dar, admițând că asta ar fi pentru mine, cu banii  aș înființa o agenție literară. În România, instituția agentului pentru un scriitor e cu o sută de ani în urmă.”

Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… „Să mă înfrupt din glazura de ciocolată cu care era ornat frappe-ul pianistului Dan Grigore, tocmai când aveam împreună o întâlnire televizată. Pur și simplu uitasem că nu eu cerusem cafeaua”.

Eşti cel mai mândră de…„De studenții mei de la Universitatea din București. Unii vor fi reporteri mai buni ca mine.”

Viaţa e prea scurtă ca să nu… „Dansezi!”

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „Cea pe care o scriu chiar acum. Sper să fie gata la toamnă.”

 

CV altfel

# Daniela Zeca-Buzura este prozatoare, eseistă, critic literar și realizatoare de emisiuni radio și TV.

# Până în august 2012 a ocupat funcția de director al postului de televiziune TVR Cultural.

# Este lector universitar la catedra de presă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

# În 2006 a primit distincția „Personalitatea europeană a anului pentru România” – secțiunea televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton