Prezentatoarea emisunii „Ieri-Azi-Maine” de la TVR 2 a văzut cel mai frumos răsărit de soare în Vama Veche, o admiră pe Ellen DeGeneres şi i-ar plăcea să călătorească mult cu banii pe care, eventual, i-ar câştiga la Loto.
Prezentatoarea emisunii „Ieri-Azi-Maine” de la TVR 2 a văzut cel mai frumos răsărit de soare în Vama Veche, o admiră pe Ellen DeGeneres şi i-ar plăcea să călătorească mult cu banii pe care, eventual, i-ar câştiga la Loto.
Săptămâna asta te-a uimit la TV…
„Dansul lui Marius Manole cu Olesea Nespeac (n.r. – Din cadrul emisiunii „Uite cine dansează”)”.
Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost…
„Acvarii la comandă”, de pe Animal Planet, pentru că… „m-au fascinat cei doi prezentatori şi echipa pe care o conduc, cu invenţiile lor legate de acvarii”.
Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare…
„Ellen DeGeneres, în sensul bun al cuvântului”, pentru că… „e adorabilă, are un umor imposibil de egalat şi ştie cum să rămână în preferinţele publicului, de atâţia ani”.
Cel mai recent ai dat search pe Google la…
„Rembrandt. Nu ştiam sigur dacă tabloul „Danaë” se află la muzeul Ermitaj sau nu”.
Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este…
“La La Land” (2016).
Plăcerea ta vinovată la TV este…
„Să-mi beau cafeaua uitându-mă la ştiri, dimineaţa”.
Cel mai interesant aspect al job-ului tău este…
„Faptul că pot fi în direct cu telespectatorii mei. Sau seara, la teatru, în scenă, cu publicul în faţa mea. Că pot să creez emoţie şi să primesc înapoi la fel de multă”.
Cel mai mult respecţi în TV…
„Echipa editorială şi tehnică”, pentru că… „e esenţial pentru rezultatul final care iese pe post, la telespectatori”.
Gadgetul la care nu poţi renunţa este…
„Smartphone-ul”.
Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat…
„Mi-am plătit şcoala de şoferi şi apoi am dat examenul auto”.
Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de…
„Fotografie. Mă fascinează jocul de lumini şi umbre”.
Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi?
„Avem mulţi actori români senzaţionali, inclusiv din tânăra generaţie, care merită un Oscar”.
Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este…
„Vecine, nu v-am văzut demult! Ai divorţat de soţia ta? Nu, parchează.”
Când chiuleai, pierdeai vremea în…
„Nu am chiulit niciodată de la şcoală, mergeam în parc cu colegii, după cursuri”.
În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „Română şi franceză”.
Profesorul tău preferat a fost…
„Domnişoara Podoleanu, de limba română, din timpul liceului”, pentru că… „Am învăţat de la dumneaei cât e de important să vorbeşti corect şi expresiv şi pentru că a ştiut cum să facă biblioteca mai interesantă decât discoteca :)”.
Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie ai…
„Citeam Alexandre Dumas cu lanterna sub plapumă, după ora de culcare”.
Porecla ta în adolescenţă era…
„DeNiro, în facultate, de la similitudinea de nume cu marele actor, unul dintre preferaţii mei”.
Locul tău preferat din Bucureşti este…
„Piaţa Universităţii, pe scările din faţa TNB”, pentru că… „pot să stau şi să privesc oamenii şi iureşul oraşului”.
Când ai râs ultima oară şi la ce?
„Pentru emisiunea „Ieri-Azi-Maine”, noi vizionăm multe secvenţe din Arhiva TVR. Invariabil, dăm peste bijuterii artistice realizate de-a lungul timpului, de mari actori”.
Cel mai frumos răsărit de soare l-ai prins în…
„Vama Veche, normal”.
Ce te ţine trează noaptea?
„Un serial bun şi altele”.
Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii…
„Aş călători în toată lumea, aş vrea să am timp să descopăr locuri, oameni, să savurez totul”.
Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost…
„În afară de spontaneitatea pe care o presupune emisiunile în direct? Am dansat în ploaie”.
Eşti cel mai mândră de…
„Fiica mea, Rianna”.
Viaţa e prea scurtă ca să nu…
„Pentru a ne îngădui luxul de a ne plictisi! Aşa zicea Nietzsche. Şi sunt perfect de acord!”.
Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este…
„«Divina Comedie» a lui Dante Alighieri”.