Actorul Jeremy Strong povestește despre personajul său, Kendall Roy, atmosfera de pe platourile de filmare și relațiile din „Succesiunea”/„Succession”, într-un interviu pus la dispoziție în exclusivitate de HBO.
Actorul Jeremy Strong povestește despre personajul său, Kendall Roy, atmosfera de pe platourile de filmare și relațiile din „Succesiunea”/„Succession”, într-un interviu pus la dispoziție în exclusivitate de HBO.
Premiatul serial HBO „Succesiunea”/„Succession”, creat de Jesse Armstrong, a ajuns la al treilea sezon, format din nouă episoade. Disponibil pe HBO și HBO GO, serialul explorează temele puterii și dinamicii familiale prin ochii patriarhului Logan Roy (Brian Cox) și ai celor patru copii adulți ai săi, Kendall (Jeremy Strong), Siobhan (Sarah Snook), Roman (Kieran Culkin) și Connor (Alan Ruck).
Sezonul trei al serialului „Succesiunea” îl găsește pe Logan într-o poziție riscantă, în care se luptă să asigure alianțe familiale, politice și financiare după ce a fost prins într-o ambuscadă de fiul său rebel Kendall.
După decizia impulsivă a lui Kendall de a expune scandalul extins al companiei, fiecare membru al familiei își contemplă viitorul.
Tensiunile cresc pe măsură ce o luptă din inima corporației amenință să se transforme într-un război civil al familiei Roy, care gravitează în jurul sumbrei întrebări despre preluarea puterii într-o lume post-Logan.
La începutul sezonului al treilea, un alt personaj descrie felul în care Kendall l-a atacat în mod public pe Logan și compania Waystar Royco la finalul sezonului al doilea, drept „histrionic și desfrânat”, iar pe Kendall îl numește „un papagal plin de sine”. Ce părere ai despre asta?
Păi, în primul rând, ce scriitură minunată. E o formulare de virtuoz. Părerea mea despre asta… În primul rând clar nu-s de acord cu asta. Cred că la finalul sezonului al doilea, atunci când tatăl meu se referă la băiatul din Anglia ca NRPI – Nicio Persoană Reală Implicată – văd inima întunericului cu claritate dureroasă și plină de finalitate.
Și lipsa lui de un nucleu etic și moral și vidul mugind mi se dezvăluie. Și cu acest moment vine o invocare aproape divină, una providențială pentru a… o să fiu biblic aici… răspândi lumina. Și să fiu o persoană care aduce lumina.
Cred că Kendall are aproape un moment de revelație spirituală de același nivel cu Buddha sub copacul bo în drum spre conferința de presă și își dă seama ce trebuie să facă – și într-un fel, întreaga lui viață l-a condus spre acest moment – adică să pornească o cruciadă. Să detoxifice și să curețe cultura corporatistă. Și că aceasta este misiunea lui.
Așa că, dacă ar trebui să folosim termeni descriptivi, aș spune că eu în al treilea sezon sunt un vizionar și un lider. Există conștientizarea unei misiuni.
Personajul e aproape mesianic acum. Un lucru față de care ceilalți oameni probabil au tot felul de sentimente. Dar pentru Kendall e foarte clar ce trebuie făcut, în sensul că, în ambele sensuri ale termenului, iată vine soarele/ fiul.
Ai spus recent: „Îmi aduc aminte lucruri care sunt instructive. Sunt ca aurora boreală pentru mine”. Care a fost cea mai instructivă descriere a lui Kendall din primele discuții cu Jesse Armstrong legate de personaj?
Am fost să vizitez biroul scenariștilor în Brixton, în Sudul Londrei, acum în jur de patru sau cinci ani, atunci când începeam primul sezon, iar Jesse Armstrong scrisese pe o hârtie: „Kendall câștigă, dar pierde”.
Și lucrul acesta a rămas cu mine, un fel de, să zicem paradox, sau tensiunea dintre două lucruri care este mereu prezentă în personajul acesta. Că orice s-ar întâmpla, atunci când e în vârf, de fapt e cel mai jos. Există această senzație că e în vârful lumii în acest moment, dar și în al nouălea cerc al infernului.
Și există un mod în care Jesse reușește să cuprindă acești doi poli în personaj. Și cred că sarcina mea ca actor e să încerc să cuprind aceste lucruri și să locuiesc în acești doi poli în mine însumi.
Dar „Kendall câștigă, dar pierde”, nu sunt sigur că acesta a fost un moment de auroră boreală pentru mine – a fost mai mult un infern. Dar lucrul ăsta a rămas cu mine și a fost foarte informativ.
De unde vine „angoasa cu botniță” a lui Kendall, așa cum ai descris tu fenomenul?
Păi, cred că vine din faptul că a fost sufocat o viață întreagă, din faptul că a fost zădărnicit. Cred că vine dintr-o lipsă de afecțiune și iubire din partea părinților lui. Cred că acest personaj are multă furie.
Și serialul într-un fel explorează ideea de moștenire, nu? Dar e o moștenire de stricăciune și e o moștenire de abuz care e endemică în această familie – și înțelegerea că există efecte asupra culturii. Toxicitatea din această familie ajunge în pânza freatică și pânza freatică este otrăvită astfel.
Deci de unde vine această angoasă? Păi, ascultă, cred că această angoasă vine și din ce se petrece la finalul primului sezon. Până atunci sunt destul de… Știi, e o poveste despre ambiție. Și primul sezon este o poveste de ascensiune și cum e să fii succesorul în exercițiu – și apoi o tragedie are loc. Ceva care schimbă acest personaj în mod irevocabil.
Și Jesse și cu mine am vorbit mult despre „Crimă și pedeapsă”. Și acea frază, acea frază probabil controversată pe care am folosit-o – dar e ceva la care m-am gândit foarte mult – e ceva ce Dostoievski a descris-o ca pe o „durere monstruoasă”. Acea durere monstruoasă care este în Raskolnikov, și felul în care acel secret îl separă de restul lumii. Și pune o prăpastie de netrecut între el și fostul său sine și orice a fost bun în el.
Și aceasta mi se pare o angoasă teribilă care are botniță pentru că nu poate fi împărtășită. Și atunci trebuie să fie internalizată. Deci de acolo vine aceasta.
Ai avut multe scene intense doar cu Brian Cox în al doilea sezon – practic au servit drept început și sfârșit pentru sezon – și bănuiesc că vor fi mai multe, la o intensitate și mai mare, în al treilea sezon. Cum este pentru tine atunci când le filmați?
Cum e să le filmăm? Păi Brian este pur și simplu un actor la fel de mare ca cei mai mari actori care au existat pe pământ. Deci e incredibil de minunat să fiu în ring cu el. Este o forță primală, la fel ca Logan, dar ca actor, Brian e un actor periculos, ceea ce, cred eu, într-un fel, este cel mai mare compliment pe care i-l poți face unui alt actor.
Avem multe momente împreună pe parcursul „pânzei pe care am lucrat” până acum și avem multe de făcut împreună în acest al treilea sezon. Dar întotdeauna ne întâlnim cumva în vârful muntelui, așa că mizele sunt cât se poate de ridicate. Și e…
Cum aș putea să descriu? Nu ne repetăm scenele, spre reticența inițială a lui Brian. Dar cred că a ajuns să-i placă modul acesta de a lucra. Și nu-mi place să repet atunci când fac film sau în acest caz, serial de televiziune, dar se simte ca și cum facem film.
Așa că pur și simplu ne întâlnim unul cu celălalt în ring și e clar un meci din categoria grea, care mă face să aduc la suprafață fiecare gram de capacitate artistică și de curaj pe care îl pot invoca.
Dincolo de drumul dificil de a învăța scenariul pe de rost, cum te-ai pregătit pentru filmările la întorsătură de situație de la finalul celui de-al doilea sezon? De exemplu, te-ai distanțat de restul distribuției, la fel cum face Kendall în acel moment?
Păi, adevărul este că, într-un fel, mă distanțez de toți ceilalți și mă mențin departe de ei tot timpul. Nu neapărat pentru că Kendall este izolat, deși și asta e o componentă, dar practic pentru că așa am nevoie să lucrez. Trebuie să stau într-o zonă de spațiu negativ și să fiu tăcut.
Am pregătit acea scenă la fel cum aș fi pregătit oricare alta. Într-un fel, parte din disciplina unui actor este că nu ai voie să faci niciun moment mai important decât orice alt moment.
Dacă faci asta, pui un fel de presiune pe lucrul tău care de multe ori poate fi un fel de blocaj pentru anumite lucruri. Singurul tău job ca actor, cred, este să fii cât se poate de descătușat cu putință. Și cât de onest în acel moment se poate.
Dar există această senzație în serial câteodată că: uite, asta e o scenă mare. Eram conștient că aceea era o secvență importantă. Dar nu poți să transformi asta în miza ta ca actor – este doar ceva ce personajul trebuie să facă.
Și din cauza clarității pe care a avut-o Kendall legată de ce trebuia să facă la conferința de presă, a fost destul de simplu. E un fel de Hamlet care se întoarce acasă după ce aproape a murit pe corabie. Și există un fel de „lasă lucrurile să se întâmple, pregătirea este totul”.
Deci pregătirea, într-un fel, înseamnă să treci prin călătoria întregului sezon care a dus la acel moment. Dar odată ce am luat decizia care a dus la acel lucru, mi s-a părut foarte simplu.
Și secvența în sine a fost surprinzător de greu de descoperit. Îmi aduc aminte că vom face asta din prima dublă și că aia va fi cea mai bună.
Și nu a funcționat așa, așa cum se întâmplă des. Se întâmpla ceva legat de microfoane, nu funcționau – erau microfoane de recuzită și aveam nevoie să fie microfoane reale, live, pentru că altfel eram scos din realitatea scenei.
Și apoi eram în ring, pus la colț. Dar a existat un moment în dubla 11 sau 12 în care am avut instinctul de a pune o cenzură după cuvântul „dar”. De fapt, pur și simplu s-a întâmplat. Și lucrul ăsta a deschis toată scena pentru mine. A fost acest moment în care totul depindea de asta. Și aia a fost dubla pe care au folosit-o. Și cred că acesta a fost singurul moment în care simt că s-a întâmplat lucrul ăsta.
În discursul tău de acceptare a Premiului Emmy, ai citat un poem de Stephen Dunn: „Tot ce mi-am dorit vreodată a fost o carte atât de bună încât îmi voi petrece restul vieții terminând-o”. Ce face ca „Succession” să fie acea carte pentru tine?
Știi, mă bucur că ai întrebat asta, pentru că îmi dă o șansă să îmi răscumpăr greșelile, pentru că nu am spus o parte din acel citat. Citatul real este „Tot ce mi-am dorit vreodată a fost un job ca o carte atât de bună încât îmi voi petrece restul vieții terminând-o”.
Deci, ce face ca acest job să fie așa pentru mine? E totul. E scriitură la cel mai înalt și profund nivel, e Jesse Armstrong, e această distribuție incredibilă.
E senzația că văile și vârfurile de munte – pentru că așa este, am mai descris acest rol ca o cucerire a Everestului, că este muntele pe care mi-am dorit mereu să-l cuceresc. Dar nu e de fapt un munte. E un lanț muntos, și cu asta ai la pachet și aceste crevase adânci, și niște vârfuri foarte înalte.
Și deci, ca actor, lucrul la care poți spera cel mai mult e să treci prin asemenea vârfuri și văi. Iar scriitura este inepuizabil de bogată – și o provocare. Așa că necesită un grad mare de risc. Și nu știu unde se duce de aici. Dar acest al treilea sezon în mod clar a fost cel mai înalt vârf de munte de până acum.
SURSA: HBO, Craig McLean