Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

INTERVIU EXCLUSIV. Vladimir Drăghia: „Am fost cel mai norocos”

de Redactia Tvmania

A trecut aproape o lună de când a câștigat „Exatlon”, timp în care a dat interviuri peste interviuri și autografe. Cum a fost revenirea acasă, reacomodarea cu familia și cu stilul lui obișnuit de viață, dar și ce planuri are pentru viitor, aflați mai jos de la Vladimir Drăghia (32 de ani).

 

Ți-ai închipuit, atunci când ai acceptat să participi la „Exatlon”, ce succes va avea? Îl credeai pe Cosmin Cernat când spunea că show-ul are succes sau ți se părea că exagerează?

Nu mi-am închipuit amploarea pe care o are acest show în țară și nu cred că și-a închipuit cineva că va ajunge rapid un adevărat fenomen de televiziune. Îl credeam pe Cosmin când spunea că emisiunea are succes, dar nu aveam cum să știu cât succes are, câți oameni se uită la acest reality și că sunt atât de mulți copii care ne urmăresc. Când am ajuns în țară, am înțeles.

Trăgând linie, de ce crezi că tu ești câștigătorul ?

Pentru că am fost cel mai norocos dintre semifinaliști.

Te-ai mai duce într-o astfel de aventură? Sau e suficientă una într-o viață?

Cred că este arhisuficient o astfel de aventură într-o viață, dar bineînțeles că natura umană ne face să ne dorim mai mult, așa că m-aș mai duce, dar nu acum, aș mai aștepta puțin…

 Ce ți-a lipsit cel mai mult de-a lungul celor 5 luni?

În afară de familie, mâncare și adăpost – e de la sine înțeles că mi-au lipsit toate aceste trei aspect – cel mai mult mi-a lipsit interacțiunea cu oamenii, observarea lor.

Ce nu ti-a lipsit deloc?

Telefonul. Da, chiar surprinzător, mi-a lipsit în primele zile, după care a fost atât de bine fără el! Deci nu mi-au lipsit telefonul, ceasul… Unii doreau să știe cât e ceasul și nu am înțeles niciodată de ce, pentru că acolo nu te ajuta la nimic. La un moment dat nu știam nici câte zile sau săptămâni trecuseră. 

Cum a fost reacomodarea cu realitatea de acasă?

M-am acomodat cu greu, primele trei zile nu am dormit deloc și, dacă iau în calcul și două zile pe drum în care nu am dormit, au fost 4 sau 5 zile în care nu m-am odihnit. Am găsit și explicația: pentru că, probabil, m-am gândit atât de mult la ce voi face când voi ajunge acasă și aveam starea aceea febrilă… După ce te gândești 5 luni ce vei face când vei fi acasă, odaăa ce ajungi nu îți vine să crezi ca ești acolo. N-ai cum să dormi. Mă gândisem 20 de săptămâni la ce o să fac și, când am ajuns acasă, în sfârșit, să dorm ? Motiv pentru care chiar n-am putut să dorm vreo 2-3 zile. M-am lipit de Zora și de Alice și am reînceput totul de unde am lăsat.

Cum a reacționat Zora și cum ai reactionat tu văzând-o așa schimbată?

Mă așteptam să fie mai schimbată, am găsit același copil puțin crescut. Ea m-a primit bine, nu m-a respins, semn că genele transcend . Și suntem bine acum, zâmbește când mă vede, și atunci a zâmbit când m-a văzut. Nu știu dacă m-a recunoscut, dar în mod sigur m-a acceptat, ceea ce este special. 

Ce faci acum? Te odihnesti mai mult, ai epuizat toate tartele de ciocolată din cofetării?

Am fost exact unde voiam să merg și să îmi cumpăr tot ce doream în ceea ce privește mâncarea. Am fost în toate locurile de unde prefer să mănânc dulciuri, am cumpărat și mi-am luat acasă toate dulciurile preferate și le-am pus în congelator să le am acolo. Dar, uite, recent am început să merg la antrenament și să revin la programul meu, nu am făcut niciun exces, nici măcar alimentar.

Ce ți-au spus ceilalți concurenți din emisiune, cum au reacționat?

M-am întâlnit de mai multe ori cu ei, ultima dată la cursa lui Cătălin Cazacu (n.r. – Motorcycle Racing Championship). M-am întâlnit cu Didi Bulimar, cu Ștefan, Alex, Cătălin și Giani. Am avut exact aceleași discuții pe care le aveam și în „Exatlon”, nimeni nu s-a schimbat și e bine că nu s-au schimbat. Pentru că asta înseamnă că am fost sinceri acolo. Nu am avut nicio surpriză de la vreunul dintre ei, toți au rămas exact la fel ca la „Exatlon”.

 Cu cine vei păstra legatura?

Voi păstra legatura cu cei cu care am decis să păstrez o legătură, cu cei cu care chiar s-a creat o legătură în timpul competiției. Cu Ștefan, Alex, Giani, Cătălin, Anca Surdu și cu Larisa. Cu Larisa m-am văzut doar când am ajuns eu în țară, după n-am mai avut ocazia, dar chiar mi-ar plăcea să mă mai văd cu ea. Cu Alex și Stefan (de la Războinici – n.r.) chiar mă vad, sunt niște oameni mișto. Încerc pe cât de mult posibil să-i ajut, dacă îmi stă în putere. 

 Ce urmează din punct de vedere profesional ?

Probabil voi continua cu teatrul, când am plecat am lansat un rol într-un spectacol, la teatrul Evreiesc… și aștept propuneri. Voi încerca să fac film, voi încerca să public un audiobook cu Piersic Jr., el mi-a zis că ar vrea să colaborăm, pentru că i-a plăcut volumul de poezii. Iar în televiziune aș face ceva semnificativ, pentru că mi se pare că ar fi păcat să nu continuu cu ceva prin care să pot să și ajut. Mi-ar plăcea un format dedicat stilului de viață sănătos.

Te insori cu Alice?

Cine știe… la mine e mai complicat, pentru că eu nu cred în căsătoria asta la primărie și știu că religios nu prea poți să te căsătorești dacă nu treci întâi pe acolo. Nici nu știu ce să spun, cred că dacă ai o discuție cu partenera despre ce să faci, cum să faci, deja nu mai e romantic. E ciudat așa, dar vom vedea…

 

 

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te