; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Lora lora

INTERVIU EXCLUSIV. Lora: „Emoţiile de la concert sunt altele faţă de emoţiile de platou”

26 March 2019

După plecarea Adelei Popescu în concediu de maternitate, în noiembrie anul trecut, Cove i-a spus „bun venit' Lorei (36 ani), la cârma emisiunii Vorbeşte lumea' de la Pro TV, alături de care s-a adaptat repede şi bine. Cântăreaţa care care va rămâne la Vorbeşte lumea' până la vară, la sfârşitul sezonului, ne-a povestit cum se simte în postura de prezentatoare şi cum s-a adaptat programului încărcat din această perioadă.

 

TVMANIA: Cum arată programul tău în prezent? Cum te împarţi între spectacole şi filmările la Vorbeşte lumea'?

Programul meu este extraordinar de plin, dar îmi place la nebunie. Eu sunt workaholic', dar pe de altă parte simt că am nevoie şi de o zi de refacere şi aş vrea să acord mai multă atenţie relaxării, plimbărilor prin parc, masaj sau să merg să înot. Am piscină acolo unde locuiesc şi mă oftic că nu am timp să merg să inot. Vreau să mă mai gândesc şi la lucruri de relaxare, nu să le tai de pe listă, pentru că eu plec de acasă la 8.30 dimineaţa şi mă întorc la 12 noaptea, cam ăsta este programul meu în fiecare zi.

Unde ai avut mai multe emoţii pe scenă, în faţa fanilor, sau pe platouri?

Sunt diferite, emoţiile de la concert sunt altele faţă de emoţiile de platou. La Vorbeşte lumea' am simţit frică la început, frică pentru că este un domeniu pentru care nu am avut pregătirea pe care mulţi o au deja şi ştiind aceste lipsuri ale mele, automat m-am descurajat şi m-am gândit că nu o să fac faţă şi că nu voi reuşi. M-a luat iubitul meu deoparte şi mi-a zis: Fii atentă! Tu eşti Lora, eşti un om care de 10 ani are o carieră, ai fost la atâtea interviuri şi ai făcut atât de multe alte chestii. Fii cum ţi-ar plăcea ţie să fie un prezentator atunci când eşti tu invitată. M-au încurajat mult aceste cuvinte şi în a patra a zi de emisie eram deja alt om, ca şi atitudine, ca şi energie şi nu am mai simţit frică.

Cum te-a primit Cove la prima ediţie? Si cum a evoluat relaţia voastră?

Cove este un tip foarte amuzant ceea ce contează foarte mult, eu sunt o fată căreia îi place să râdă şi pe mine dacă m-ai facut să râd m-ai detensionat şi cam ăsta a fost secretul. Cove m-a făcut să râd, m-a făcut să mă simt în largul meu, de câte ori aveam ceva care mi-a dat bătăi de cap sau aveam emoţii, îmi spunea: stai liniştita, nu-ţi bate capul! Sunt eu aici dacă e ceva! M-am relaxat şi am o realţie foarte bună cu Cove, stăm la masă în fiecare zi, la ora 13.05, este o regulă pe care a impus-o el. Mi se pare foarte tare pentru că leagă mult, e ca un team building şi asta este foarte important. M-a învăţat foarte multe lucruri, secrete de la interviuri, cand anume poţi să intervii.

Ţi-a dat vreun sfat Adela Popescu înainte să îi iei locul în emisiune?

Adela m-a încurajat şi m-a felicitat, mi-a scris că îi place mult cum se vede şi că îi place foarte mult de mine.

S-a scris anul trecut că te-ai căsătorit în secret cu iubitul tău, Ionuţ. Este adevărat?

Nu, nu este adevărat, este o interpretare a vorbelor mele. Am avut mai demult o ceremonie drăguţă în biserică, dar nu este căsătorie. Este ca o binecuvântare a relaţiei pe care ne-a făcut-o un prieten bun care este preot. Sigur dacă mă voi căsători, o să aflaţi!

Ştiu că sunteţi pasionaţi de călătorii. În ce de destinaţii vă doriţi să ajungeţi anul acesta?

Nu am mai fost într-o vacanţă de vreo 2 ani, nici nu mai ţin minte când am fost. Îmi plac foarte mult insulele şi mi-aş dori să ajung în Bali, dar în ultima vreme nu prea am mai auzit lucruri drăguţe despre Bali, vreau o zonă tropicală, poate ajungem prin Thailanda sau chiar şi aici aproape, Grecia. Nu prea mă gândesc la vacanţă, ca să nu îmi fac sânge rău.

Ce planuri ai în ceea ce priveşte cariera muzicală în perioada următoare?

Am filmat videoclip nou este la montaj acum, abia aştept să îl lansez. Eu un videoclip la piesa Tu şi Ea' şi este o piesă scrisă de mine şi Şerban Cazan. Sunt foarte fericită pentru că am avut timp de asta şi este produsă în studiourile HaHaHa Production. Mă concentrez să lansez albumul pe care îl tot promit fanilor de aproape 2 ani, se numeşte Demon şi iertare', acestă piesă va fi un single de pe acest album şi, în acelaşi timp, am început să muncesc şi la următorul album.

Lumea vorbeşte multe lucruri. Ce ai dori să se ştie despre tine şi nu s-a ştiut până acum şi care a fost lucrul care te-a deranajat cel mai mult când s-a vorbit despre tine?

Lumea nu apreciază eforturile unui om de a-şi lăsa problemele undeva departe atunci când apare în lumina reflectoarelor. M-a durut atunci când am fost acuzată de falsitate. În momnetul în care îmi las problemele deoparte şi nu las să se vadă lucrurile acestea pe faţa mea sau oboseala, nu înseamnă falsitate, înseamnă respect pentru public şi dorinţa mea de a oferi doar lucrurile pozitive. Un artist are o viaţă cu de toate, dar alege să împartă şi să arate publicului ceea ce consideră el că este benefic şi pentru oameni.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare