; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Irina Pacurariu

INTERVIU EXCLUSIV: Irina Păcurariu pune lupa pe școală în noua sa emisiune, „Profesori de milioane”

27 April 2018

Irina Păcurariu (47 de ani) se concentrează în această primăvară pe problemele școlii românești în cadrul emisiunii „Profesori de milioane', difuzată de postul de televiziune TVR1 în fiecare duminică, începând cu ora 19.00. Despre acestea și despre noile ei proiecte, am vorbit chiar cu realizatoarea tv.

TVMania: De ce ai ales ca subiect învățământul românesc pentru acest sezon?

Argumente sunt multe și probabil că orice telespectator, chiar dacă alege, chiar dacă nu, provocarea de a urmări discuții despre învățământ la tv, știe că școala e în urma generației pe care o educă. Și asta nu numai la noi, în toată Europa se caută soluții ca școala să facă față evoluției tehnologiei, care a dus la o altfel de conectare și raportare a elevilor. Ca să nu pomenim de faptul că societatea s-a schimbat, așteaptă absolvenți creativi, capabili să funcționeze în echipe, adulți cu spirit liber, capabili să se reinventeze mereu. Dar până una alta educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat în școală', nu?! Parcă așa spunea Albert Einstein.

TVMania: A contat în alegerea ta și experiența copiilor tăi, care sunt acum la școală?

Da, tema este continuu dezbătută la noi în casă, avem perspectiva unei adolescente de clasa a XI-a, care nu este încă decisă pe ce drum va merge. Ne bâzâie și părerile celei mici, în clasa a III-a, care are în fiecare zi altă nemulțumire. Fie temele sunt prea multe, fie nu vede la tablă (prin rotație schimbă locul în bănci și, normal, ajunge și în ultima bancă) și tot așa.

TVMania: Ai optat pentru ei învățământul de stat sau cel privat? De ce?

Noi ne creștem copiii în Piatra Neamț, unde învățământul privat lipsește cu desăvârșire, asta daca nu luăm în calcul una sau două grădinițe. Deci nu a fost loc de dileme, dar, chiar dacă aș fi rămas la Iași tot nu m-ar fi tentat varianta privată. Cei care își permit plata unor taxe pentru învățământul privat, mai ales în provincie, au uneori în ceea ce privește educația o abordare diferită de felul cum vedem noi lucrurile. Principalele mele valori ar fi respectul pentru colegi, lipsa oricărei dorințe de a epata cu vreun avantaj, chiar o anume modestie, capacitatea de a-și susține și argumenta opiniile și pentru mine ar fi un real eșec dacă nu reușim să facem ca ele să devină și valorile copiilor noștri. Știi cum se spune, îți trimiți copilul la școală, dar colegii lui vor fi cei care îl vor educa. Da, la stat sunt mulți în clasă, chiar 35 la fetița cea mică, da, există profesori care stau cu ochii în telefonul mobil, sau chiar răspund la el în timpul orelor, da, sunt părinți mai preocupați de note și pregătire paralelă decât de felul cum se comportă proprii lor copii pe care îi absolvă a priori de orice vină sau defect. Dar sunt și dascăli dedicați, care, dincolo de programă, salarii sau gafele miniștrilor și-au făcut din școală o misiune.  Cea mai mare lectie pe care trebuie sa o inveti in scoala este integritatea. Acesta este ingredientul care face diferenta intre oamenii de succes si cei care viseaza la succes.

TVMania: Crezi că home schooling-ul este o soluție? Ai opta pentru el?

Poate fi o soluție și sunt convinsă că este, pentru părinți care au timp mult de petrecut cu copiii. Chiar îi invidiez pe cei care au o viață atât de bine organizată încât își pot asuna asemenea misiune. Pentru o decizie sunt multe de luat în calcul. Cât de tare cântărește colectivitatea, șansa de a dezbate idei sau soluții cu colegii, chiar de a lucra în echipă. Ce se întâmplă după acestă perioadă, cum se va integra copilul și multe altele…e de discutat.

 

TVMania: Ce te deranjează cel mai mult la învățământul românesc de astăzi? Calitatea programei și a manualelor sau calitatea profesorilor?

Manualele, de departe. Sunt formale, greoaie, nu provoacă destul, ca să numai vorbim de interacțiune, interes.

TVMania: Consideri că profesorul poate fi un factor în deciziile de viitor ale copiilor?

Sunt de acord cu această evaluare, venită de la Junior Achievement Romania, partenerii noștri în proiect, cei care de 25 de ani investesc în educația din România: Profesori de milioane=profesori care schimba , intr-o viata, milioane  de vieti! Un profesor poate influenta intr-un an, cel putin 100 de tineri! In 30 de ani de cariera, 3000! 300 de profesori dedicati, pot schimba intr-o cariera de dascal, viata unui milion de tineri!'

TVMania: Pe tine te-a influențat vreun profesor în alegerea meseriei tale?

Nu chiar. Eu am terminat școla când televiziunea nu era în niciun caz o opțiune, dar asta nu însemnă că profesoara mea de chimie, doamna Belța, doamna Beldie, profesoara de română sau cea de matematică, doamna Diaconu, nu au fost fiecare un model în sine. În primul rând doamne impecabile, și e atât, dar atât de important ca în țopenia unei lumi care-și caută să ai asemenea modele!

TVMania:  Cum sunt profesorii care vin la tine în emisiune?

Dintre cei care susțin că școala te-a invațat să dai raspunsuri, nu să pui intrebari. Cel care avansează este cel care pune intrebări, nu?!. Albert Einstein, iar mă întorc la el, mărturisește că secretul lui se datorează mamei lui formidabile. Pentru că in fiecare zi il intreba când venea de la scoală: „ai pus o intrebare bună azi?'. Cel care pune o intrebare poate fi prost cateva secunde, cel care nu pune intrebări poate ramâne prost pentru totdeauna.

TVMania: Te-a impresionat vreo poveste? Ne poți dezvălui puțin?

Aleg una, la întâmplare, o fetiță din prima ediție a emisiunii. Am întâlnit-o în prima zi de filmare pentru Profesori de milioane. Andreea este în clasa a VIII, la un liceu pedagogic și scrie o carte în care sunt opiniile ei despre școala și țara unde se face mare. Era una dintre zilele când școlile din București și din multe alte orașe au rămas închise din cauza zăpezii. La ea la colegiu se venea din multe locuri care însemnau navetă zilnică. Și nu cred că erau prea mulți absenți. Interviul cu Andreea rămâne pentru mine una dintre lecții, într-o emisiune de televiziune în care aducem zeci de voci care își spun părerea despre cum se face educație astăzi în România.

TVMania: Cât de greu a fost să găsești profesori dedicați?

Chiar n-a fost greu. Sunt peste tot, totul e să îi căutăm. Dacă judecăm educația doar prin felul în care este decupată în jurnalele de știri, e clar, plecăm cu toții să ne educăm copiii in alta parte.

TVMania: Crezi că nivelul scăzut al salariilor contează?

Elevii spun că da, profesorii ar trebui onorați pentru ceea ce fac, o parte dintre profesori – dar n-am vorbit cu sindicaliști(!)- neagă. Probleme, spun ei, sunt de programă, încărcare, rapoarte și hârtii pe care sunt obligați să le completeze, imposibilitatea de autocurațare a sistemului…

TVMania: După seria „Profesori de milioane' ce proiecte mai ai?

Lucrez de ceva vreme și la o serie despre București, cu povești din ceea ce s-a întâmplat în capitală în timpul ocupației din Primul război mondial. Are legătură, firesc, cu Centenarul, dar pentru mine e o experiență excepțională… Mari actori români, cu care filmez în locuri exemplare, în care descopărim o lume dispărută. Ce poate fi mai bine?!

TVMania: Te-ai gândit ca de la blogging să te duci spre vlogging și să dezvolți scurte emisiuni și pe partea de video online dedicată exclusiv internetului? Dacă da, care ar fi subiectele pe care ți-ar plăcea să le abordezi?

Deocamdată și cu blogging-ul sunt incapabilă să țin ritmul…asta e, nu sunt manuale de instrucțiuni' pe care să le fi citit cu atenție. E nevoie de timp pentru scris, timp pe care acum îl găsesc greu, chiar foarte greu. Da, cu video cred că ar fi mai ușor pentru mine.  Poate în viitor, de ce nu?! Chiar mi-ar plăcea să relatez călătorii, să împart experiențe de gătit, să învăț sau să-i învât pe alți despre viața la țară cu micile bucurii de pe ulița mea. Sau, și ăsta ar fi un plan, aș căuta case foarte vechi și le-aș readuce la viață…fie și la vedere, pe un blog.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare