Începutul de an ne-a adus la TVR 1 o serie de trei documentare semnate de Irina Păcurariu (47 de ani), „Cei care schimbă lumea”. În această primăvară, se va concentra pe problemele școlii românești care de ani de zile rămâne repetentă la toate materiile. Dar are și proiecte personale care abia așteaptă să prindă viață.
TVMania: În primul rând, dacă ne uităm la majoritatea politicienilor noștri, suntem într-o lume perfectă. Ce-ar trebui schimbat?
Ideal ar fi să-i schimbăm pe ei, nu?! Cam ăsta ar fi răspunsul standard, pe care probabil că îl găsim pe rețelele de socializare, în editoriale sau la coadă la supermarket. Să nu uităm că noi i-am pus pe soclul unde stau, așa că prima dată poate că ar fi cazul să schimbăm ceva la noi. Și aici nu exclud pe nimeni, nici măcar pe mine, avem o disponibilitate infinită să tratăm lucrurile fatalist, pe principiul că, n-ai ce să-i faci, așa-i la noi, dar rămânem muți când vedem că autostrăzile din Ungaria, nu una, mai multe, au ajuns la granița cu România, că satele lor arată mai civilizat, că au piste de bicicletă în toate localitățile, că rar vezi ambalaje aruncate la întâmplare, că n-au praf. Toată lumea care a călătorit cu mașina prin Europa știe că după mii de km făcuți hai-hui autoturismele sunt curate, cum treci de Borș sau de Arad, gata, încet-încet devii cenușiu. Cam asta-i, ar trebui să clevetim mai puțin și să ne măturăm curțile, sau să clevetim cât ne ține gura, dar să facem și curățenie.
TVMania: Cum i-ai găsit pe acești români?
Prin metode specifice, sunt mereu cu ochii pe cei din jur, după atâția ani și atâtea personaje, nici nu e prea greu. Am o mare rețea de prieteni, peste tot în lume și aud mereu de români interesanți care fac cele mai surprinzătoare lucruri, în cele mai îndepărtate locuri de pe planeta asta. Fără vanități gratuite, cred că sunt printre primii care au mizat în televiziunile din România pe astfel de personaje, acum destul de prezente pe site-ri motivaționale, în campanii de imagine, la diferite gale. Aș spune că, pe alocuri se și exagerează cu descrierile unora, am descoperit de multe ori informații bombastice și departe rău de realitate. Pentru mine, cel mai important e să fiu sigură că oamenii pe care îi descopăr sunt ceea ce se „aude” că ar fi și, am mai spus, cel mai tare cred că merită arătați cei care sunt departe de a-și dori să apară la tv. Ei sunt marele meu pariu.
TVMania: I-ai numit „Cei care schimbă lumea”. Speri sincer că lumea va mai putea fi schimbată?
Lumea, și mă refer aici mai ales la cea românească, începe să aibă direcția dată de o generație care s-a născut și a crescut după comunism, tineri care pur și simplu trăiesc, care nu au luat “lecții” de obediență forțată și care nu pot și nu vor să accepte compromisuri majore. Speranța mea este că aceștia sunt cei care ne vor determina să fim și noi mai implicați. Ne vor ridica de la televizor și ne vor obliga, mai devreme sau mai târziu, să fim mai activi în “telenovela” noastră continuă.
TVMania: Nu sunt prea puțini pentru o schimbare palpabilă?
Orice om care își face drum singur și se sprijină pe “pot” și pe “vreau”, fără să aștepte următorul șef căruia să-i facă anticameră și căruia să-și ofere serviciile necondiționat, este valoros pentru mine. Și, credeți-mă, sunt într-o instituție unde șefii se schimbă des și spectacolul evocat îmi este, din păcate, familiar.
TVMania: În ce măsură crezi că emisiunea realizată de tine reprezintă și ea o cărămidă în această schimbare?
Nu cred că este neapărat o cărămidă, dar sper că nu ne-am pierdut complet capacitatea de a ne identifica din când în când și cu astfel de oameni. Ei există, nu trebuie căutați cu obstinație, dar nici evitați, pe principiul- pe care l-am auzit, destul de des- că ar trebui să ne vedem de treabă și să uităm de excepții, că astea nu aduc emoție sau empatie, deci n-au ce căuta la televizor. Știu eu dacă e așa?! Oricum, acest proiect, cele trei emisiuni de la început de an, nu și-a propus o galerie exemplară, a fost o serie de sărbători, relaxată, filmată în căteva zile. Am ales câțiva dintre cei pe care îi știam speciali, sunt zeci de alții pe care i-am documentat, cu unii am și făcut deja interviuri, pe care chiar i-am adunat într-un proiect personal la care muncesc de câteva luni, pe un site al meu, www.irinapacurariu.ro, care va fi on-line zilele astea, unde va fi loc pentru toți românii excepționali care îmi ies în cale, excepționali nu neapărat pentru că au terminat o facultate de top, sau au o slujbă de vis, ci pentru că sunt oameni liberi cu adevărat si îndrăznesc să facă lucruri la care doar noi visăm. Dacă tot i-am găsit, ar fi păcat să îi păstrez doar pentru mine.
TVMania: Pe oamenii aceștia, pe care i-ai adus pe televizor, i-a ajutat în vreun fel „publicitatea” oferită de tine?
Cum spuneam, majoritatea nu sunt dintre cei care abia așteaptă să fie filmați. S-au procopsit cu mine și încăpățânarea mea de a nu ști să gestionez un NU, așa că, până la urmă, au acceptat. Încă nu știu pe cineva care să fi regretat. Ce știu, de la oameni în toată firea, cu cariere, este că nu și-au închipuit cât impact poate avea o emisiune despre ei. Nu neapărat ca notorietate, majoritatea sunt uluiți căt de tare și-au bucurat părinții, pe care îi făcuseră de mult mândri de succesele lor, cu un “banal” interviu la tv. Poate că aici am și eu un merit, poate că felul cum îi povestesc eu, e valabil și uman, cât să îi readucă în casele familiilor lor fără mască și mai dispuși la destăinuiri decât au ei vreme să fie în viața reală.
TVMania: Care poveste, dintre cele prezentate, te-a impresionat cel mai mult?
Oana Geambașu, tânăra mamă care a reușit în 10 ani să dărâme orice barieră ca să-și salveze fetița. Povestea e lungă, complicată, pe alocuri neverosimilă, Oana e unică și sper ca exemplul ei să dea speranță și altora. Da, ea este un om care a schimbat deja lumea. În afară de faptul că a reușit imposibilul pentru copilul ei, adus pe lume când avea 21 de ani, acum, la 31, a pus umărul la o lege care există și datorită ei și vom avea un lucru firesc, care va da o șansă la mii de copii cu probleme de auz, pentru că screening-ul auditiv se va face în premieră nou- nascuților din România și datorită faptului că Oana a făcut din asta o misiune. Nu mă mir ca Universitatea Harvard a invitat-o să facă un masterat, pentru ca experiența ei să fie utilă și altora.
TVMania: Care a fost cel mai emoționant feedback pe care l-ai primit în urma emisiunii?
Sunt multe, în general pline de umor, cei apropiați mă cunosc bine și știu că la asta reacționez. Au fost multe mesaje, inclusiv pe paginile sociale ale TVR, din partea a zeci de telespectatori. Îmi povestea colegul meu care se ocupă de pagina de FB a TVR1 că 60.000 de oameni au urmărit LIVE povestea Oanei pe FB, pe 2 Ianuarie, la 9 pm, când a fost primul episod din serie. Mă bucur când adun reacții de la oameni care nu se uită la tv prea tare și mă știu doar după nume când urmăresc pentru prima dată un reportaj de-al meu. Chiar m-a emoținat mesajul unuia dintre ei, un om pe care îl respect mult, care a trăit mult în afara României și care mi-a scris acum căteva zile: Doamnă, ești meseriașă! Te-am descoperit abia acum. Să auzi asta dupa 25 de ani de televiziune te faci să te simți tânăr. Sau la început?! Cum vrei s-o iei.
TVMania: Care va fi următorul proiect în care te vei implica?
Sunt mai multe pe care le am în minte. E prematur să povestim acum, când abia se consolidează grilele de primăvară. Aș putea detalia dar, pentru că mă întrebați asta, îmi vine să spun o poveste, ce vreți, e reflexJ. Acum câțiva ani m-ați întrebat aici, la Tvmania, acelați lucru. Ce urmează?! M-am eschivat și am fost sinceră. Am răspuns că, la modul ideal, mi-aș lua familia, aș închiria o rulotă și aș pleca pentru vreo doua luni să văd câte ceva din Australia. Partea cu adevărat simpatică- proiectul, din păcate, e încă în TO DO LIST- este că o româncă din Târgu Mureș, venită acasă pentru vacanță din Sidney, unde locuiește și acum, v-a citit revista și mi-a trimis cu dedicație, prin tatăl ei, prieten cu un român pe care îl filmasem în Silicon Valley- care i-a spus cum să dea de mine- cartea ei, Becoming more Australian, pe care a scris-o dupa experiențele de emigrant la antipozi. La telefon mi-a spus că speră să mă convingă să nu renunț și să-mi duc planul mai departe. Ca să vedeți, încă o dată, ce mică e lumea, pe unde au ajuns românii și cum apar personajele de peste tot. Vă atașez pozele, cu cartea și dedicația. Și promit să spun fabuloasa poveste a Sandrei, așa o cheamă pe autoare, pe site. Nu m-am gândit pănă acum, dar chiar e un personaj…Anul ăsta sper să reușesc ceva ce îmi propun de ceva vreme. Să mergem cu toții în Nepal, ca fetele să vadă cum a început aventura tatălui lor, ce a însemnat drumul pe care l-a deschis pentru români în cucerirea giganților din Himalaya. Sunt 20 de ani de când am fost eu prima dată acolo, atunci am și stat mai mult, pentru că am filmat împreună cu Ticu (Ticu Lăcătușu, soțul Irinei, primul român care a urcat pe un munte mai înalt de 8000 m și Everestul) un documentar despre lumea șerpașilor. Între timp Nepalul s-a schimbat mult, a trecut și printr-un cutremur devastator, chiar aș vrea să văd și să filmez din nou această lume, mai ales prin ochii copiilor noștri, cu atât mai mult cu cât, între timp, Ticu a inaugurat acolo și școala românească pe care am reușit să o ridicăm în una dintre cele mai afectate zone de calamitate, proiect reușit exclusiv din fonduri private, din România.
TVMania: Și-o întrebare personală. Care-i rețeta ta pentru menținea la cote atât de înalte a optimismului?
Am două fete, pe care am ales să le cresc în România. Și asta mă obligă să caut motive de supraviețuire.