Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Interviu exclusiv cu Julianna Margulies („Soţia perfectă”)

de Redactia Tvmania

Serialul „Soţia perfectă” s-a terminat la americani pe 8 mai, iar la noi se încheie pe 29 mai (duminică, ora 21.00). Prin intermediul postului Diva, am stat de vorbă cu protagonista Julianna Margulies (49 de ani) direct de la New York şi am tras-o de limbă despre despărţirea de Alicia Florrick.

 

Aţi filmat ultimul episod? Ce ai păstrat de pe platouri?

Julianna Margulies: L-am terminat acum o săptămână. În seara asta avem petrecerea de final, aici, la New York. E un moment dulce-amărui. Vrei să-i faci pe oameni să vrea să vadă mai multe (după episodul final), iar eu simt că mai sunt atât de multe de descoperit despre Alicia. Şi sunt tristă că nu voi mai juca alături de actorii aceştia minunaţi. Chiar acum stau în scaunul din biroul Aliciei. Când şi-a refăcut biroul în sezonul trecut, am vorbit cu set designer-ul şi am spus „Vreau să fie luminos. Să arate profesionist, dar să fie aerisit”. Aşa că acum am scaunul ăsta gri, acoperit de catifea, pe cae l-am păstrat. Şi am păstrat şi scaunul fiicei mele din serial, care acum e în camera băiatului meu. Şi am mai cumpărat ceasul Aliciei. Am simţit că trebuie să deţin o parte din ea. Şi-a shcimbat ceasul la mijlocul sezonului 7 şi l-am cumpărat.

 

Robert şi Michelle King şi-au imaginat 7 sezoane din „Soţia perfectă”. Cât de mult ştiai despre traseul Aliciei Florrick la început?

I-am rugat să nu-mi spună nimic, pentru că am simţit că e important să cresc alături de ea şi să nu ştiu dinainte. În viaţă nu ştim dinainte cum ne va fi ziua. Deci chiar nu am vrut să ştiu. Dar mi-au spus de la început că ştiu exact cum va decurge ultima scenă. Am ştiut cum va arăta. Dar nu am ştiut cum se va ajunge aici şi mă bucur că nu am ştiut. A trebuit să filmăm ultima scenă la începutul zilei, când filmam ultimul episod. Şi m-am uitat la Christine Baranski (DianeLockhart, în serial – n.r.) şi i-am spus „Oamenilor fie o să le placă foarte mult, fie o s-o urască foarte mult. Dar clar nu va exista o zonă de mijloc”.

 

Crezi că Alicia va fi vreodată cu adevărat fericită?

Excelentă întrebare. Cred că poate fi. Cred că în sezonul ăsta, în care s-a putut simţi liberă alături de Jason şi şi-a lăsat puţin grijile la uşă, a învăţat cum poate merge înainte. Iar relaţia ei cu Lucca Quinn i-a permis să înţeleagă ce înseamnă prietenia adevărată, ce înseamnă să ai un prieten loial, care nu vrea nimic de la tine, care te place personal şi atât. Cred că asta o va ajuta clar să-şi găsească fericirea. Dacă am putea privi în viitorul ei, mi-aş dori să nu-i pese deloc de ceea ce cred ceilalţi. Să poată merge înainte. Şi cred că acesta e drumul pe care o vedem îndreptându-se la final.

 

Cum a fost să o joci pe Alicia de-a lungul acestei călătorii incredibile, cu bune, cu rele, cu de toate?

A fost o provocare incredibilă, pentru că te întrebi, ca actor, când semnezi un contract pe 7 ani, „O, Doamne, voi juca acelaşi personaj timp de 7 ani?”. Nu ştii dacă serialul va dura atât, dar tu semnezi contractul pe această perioadă. Dar a fost un rol interesant de jucat în fiecare zi, pentru că Alicia creşte şi se transformă mereu. Şi evoluează, devine o persoană diferită faţă de cea iniţială. Ca actriţă, am ajuns să fac lucruri destul de complexe. Le scriam celor doi King şi le spuneam „Datorită vouă, învăţ mereu ceva nou la lucru”. Alicia a fost atât de interesantă.

 

Ce ai înţeles despre tine jucând-o pe Alicia Florrick?

Unul dintre lucrurile învăţate de la Alicia e să privesc ambele părţi ale unei probleme, nu să mă arunc într-o dezbatere văzând o singură parte a acesteia. Am învăţat să o iau încet, să gândesc lucrurile înainte de a spune ceva ce poate nu e relevant în cazul de faţă, cum făceam înainte în multe situaţii. M-a învăţat să păstrez tăcerea. Şi cred că e o lecţie foarte puternică.

 

Ai pus punct unui serial pentru care filmai 9-10 luni pe an. Ce vei face cu tot timpul liber pe care îl ai acum? Ce planuri de viitor ai?

O să mă bucur de timpul liber. Mă pricep foarte bine să-mi umplu timpul. Abia aştept să citesc toate cărţile pe care vreau, să-mi văd prietenii pe care simt că nu i-am văzut de 7 ani şi să merg la piese de teatru când vreau. Să merg la sală zilnic şi să mă bucur de viaţă, să fiu mamă şi soţie. Acum produc o miniserie despre jurnalistele din Vietnam, bazată pe o poveste reală, o carte intitulată „War Torn”. Mă uimeşte că poveştile lor nu au fost spuse nici până acum, în 2016. Şi citesc scenarii. Le tot primesc, sunt onorată şi flatată. Dar caut un serial cu 6-10 episoade pe sezon, pentru că un rol principal într-un serial de o oră, la care se muncesşte atât de mult în fiecare an, e epuizant. Aşa că o să încerc să mă odihnesc, să fiu mamă, soţie şi producător. Să respir, să iau o pauză. Şi dacă rolul potrivit va apărea, o să-l înhaţ. Dar vă pot spune clar că nu va avea replici avocăţeşti sau medicale.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te