Interviu exclusiv cu Hayden Panettiere („Nashville: Oraşul muzicii”)

Ce ne poţi spune despre „Nashville”?

Hayden Panettiere: Serialul „Nashville” e o poveste despre culisele oraşului Nashville, despre scena muzicii country şi despre viaţă, în general. Cred că muzica country vorbeşte despre lucruri adevărate şi serialul ăsta e la fel. Unul dintre motivele pentru care oamenii o iubesc atât de mult este faptul că e sinceră, de fiecare dată când vezi cântând aici un cântăreţ/compozitor, afli o poveste despre de ce au scris cântecul acela şi ce simţeau când l-au compus, deci pleci alături de ei într-o călătorie. Vezi peste tot vieţi şi relaţii diferite, care se întrepătrund – bune, rele, urâte, emoţii umane pure.

Ce te-a atras la serial?

Mi-au plăcut multe lucruri la acest proiect. Clar, scenariul – Callie Khouri e incredibilă. Sunt mare fan al ei şi nu sunt foarte mulţi oameni în care am atât de multă încredere. Am încredere că ne va duce personajele pe un drum uimitor, le va păstra multidimensionale şi va păstra povestea onestă, adevărată şi reală. Deci, clar, Callie m-a atras la proiect. Apoi, evident, distribuţia. Şi datorită lui Connie am vrut să fac asta. Sunt mare fan al ei, e atât de talentată şi e genul de actriţă alături de care vreau să lucrez. E genul de actriţă care mă face să joc mai bine, mă face să vreau să fiu o actriţă mai bună.

Ce-ţi place cel mai mult la Juliette Barnes?

Nu trebuie să fac alegeri când vine vorba despre Juliette. Nu trebuie să joc rolul ăsta mereu la fel. Juliette are momentele ei în care e răutăcioasă şi plină de aere şi e foarte distractiv să o joc aşa, mai ales în scenele alături de Connie, în care e plină de energie agresivă şi e bătăioasă. Dar are şi altă faţă, e şi o tânără care suferă, care are un trecut foarte întunecat, care se simte foarte singură, deloc iubită şi care evadează în lumea asta a muzicii country în care descoperă toate lucrurile astea deloc sănătoase care îi umplu constant golurile din ea. Dar toate astea sunt temporare.

Cât de mult seamănă Juliette şi Rayna?

Evident, relaţia ei cu Rayna e un pic problematică. Abia acum aflu şi eu mai multe despre asta, pentru că ne ghidăm după scenarii, deci avem o idee generală despre cum va evolua relaţia personajelor noastre, dar nu ştim care va fi rezultatul final. E interesant, pentru că mi-am dat seama câte lucruri au în comun astea două femei. Ambele sunt femei foarte puternice. Sunt supravieţuitoare şi, din nefericire, în momentul ăsta îşi stau reciproc în drum, sunt una în linia de tragere a celeilalte, amândouă s-au răzvrătit împotriva familiilor lor, originilor lor – care sunt foarte diferite, un parc de rulote vs. o vilă luxoasă, dar asta nu înseamnă că una are o viaţă mai strălucitoare ca alta sau mai uşor de suportat. Deci chiar au destule lucruri în comun şi sper să-şi dea seama de asta pe parcurs.

Ce fel de muzică cântă Juliette?

Sincer, stilul lui Juliette se apropie de stilul meu, care a fost mereu foarte eclectic. Eu nu am favoriţi, ascult muzică în funcţie de dispoziţia de moment. Fiind şi foarte tânără, uneori vrea să cânte cu voce tare despre băieţi, despre despărţiri şi despre dragoste, cântece foarte intense, alteori vrea să scrie melodii în care se dezvăluie lumii, vorbeşte despre cine este ea cu adevărat. Asta îmi place la muzică: mai ales dacă vrei să devii artist, nu poţi cânta mereu aceeaşi notă. Trebuie să le combini cu diferite părţi ale propriei personalităţi şi să creezi melodii pentru toate stările posibile. Dacă vrei să dansezi, să poţi dansa. Dacă vrei să plângi, să poţi plânge.