Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Interviu exclusiv cu Bryan Cranston

11 October 2010

Actoria este amanta lui Cranston de 30 de ani încoace

Actoria este amanta lui Cranston de 30 de ani încoace

Protagonistul serialului „Breaking Bad: Pe căi greşite', difuzat de postul Pro Cinema în fiecare duminică, de la ora 00.15, Bryan Cranston, ne-a acordat un interviu în care ne-a povestit dacă îi plăcea chimia în liceu şi cum a reacţionat când a aflat că a câştigat al treilea premiu Emmy pentru rolul din serial, anul acesta.

[Vezi galeria foto cu cele mai noi seriale de pe micul ecran]

.

„TVmania': „Breaking Bad' te prinde imediat. Cum te-ai simţit când ai citit prima dată scenariul?

Bryan Cranston: M-a fascinat. Ştiam că avem posibilitatea de a face ceva mare. L-am citit pe tot odată şi fac asta rar. Puţine scenarii sunt capabile să-ţi menţină atenţia atât de mult şi mereu găseşti câte o scuză pentru a te întrerupe din cititul monoton. Dar imediat după ce l-am citit, mi-am sunat agenţii şi le-am spus că vreau să vorbesc cu Vince (Gilligan – n.r.) despre serial.

Îl ştiam pe tipul ăsta, protagonistul. Pentru mine, el cară peste tot greutatea tuturor ocaziilor ratate de-a lungul timpului, iar când oamenii fac asta pot reacţiona în două feluri, cred. Fie se manifestă în exterior şi sunt supăraţi pe lume, dând vina pe oricine pentru ghinionul lor. Sau reacţionează ca Waltet White, fac implozie.

Ironia este că această aparentă condamnare la moarte din vina cancerului îl trezeşte. Îi dă o nouă şansă de care acum trebuie să profite. Poate nu durează mult, dar profită de ea. Partea interesantă e că te întrebi dacă ar da doi ani de viaţă plină de pasiune pe o viaţă întreagă de corvoade şi plictiseală? Nu cred că ar face-o.

În plus, se ridică întrebarea „Ce ai face tu pentru familia ta, dacă ai mai avea un an de trăit?'. Serialul ridică toate aceste probleme interesante pe care sper că, de-a lungul a cinci-şase ani, le vom putea rezolva într-un fel captivant şi dramatic.

.

Walter White e un personaj pe care urăşti să-l iubeşti. Ţi se pare uşor de jucat?

Da. E un om ca noi toţi. Şi cred că asta caută orice actor la personajele pe care le joacă, elementul uman cu care poate relaţiona. După aceea începi să adaugi complexităţile personajului, felul în care arată, relaţiile pe care le are etc. E la fel ca atunci când faci un buchet de flori.

Alegi ceva şi adaugi la buget şi apoi te hotărăşti dacă se potriveşte cu ansamblul sau nu. Şi s-ar putea să nu se potrivească. E minunat pentru actori să privească la toate posibilităţile pe care le au cu personajul lor. Şi mi se pare că dacă am reuşi să transmitem corect ideea serialului, le-am cere celor din public măcar să înţeleagă dilema lui Walt White, dacă nu să-i accepte ori să-i condamne acţiunile.

.

Ai şi regizat două episoade din serial. Ce e mai amuzant?

Iubesc actoria. Este amanta mea de 30 de ani încoace. Uneori, soţia mea devine puţin geloasă pe actorie, pentru că îmi ocupă timpul. Îmi place sentimentul de putere pe care mi-l dă. Cred că de asta devii actor, pentru că îţi dă putere. Cred că orice om caută asta şi o găseşte în moduri diferite.

Prin ocupaţie, prin timpul petrecut cu copiii lui, la biserică, făcând muncă de voluntariat – orice. Pentru mine a fost actoria, pentru că efectul de schimbare pe care îl are asupra oamenilor prin ceea ce spui este foarte puternic. Asta m-a atras la jocul actoricesc. Cât despre regie şi scenariu, am scris un scenariu – „Last Chance' – care a fost produs şi mai am câteva în lucru.

Regizatul a venit pentru că am făcut un film independent şi am regizat câteva episoade din serialul „Malcolm in the Middle', pentru că mi s-a cerut. E o extensie a povestitului, cred că actorii, scenariştii şi regizorii sunt conectaţi.

.

Cum ai reacţiona tu dacă ai afla că ai cancer?

Cumnata mea a avut cancer la sân şi am mers cu ea la chimioterapie. Am observat la mulţi dintre pacienţi o atitudine de auto-reflecţie. Era multă linişte. Era multă supărare. Erau multe resentimente. Deci e un joc de noroc cu sentimente şi nu le experiementezi mereu în ordinea la care te aştepţi.

E un clişeu acum când cineva se află pe patul de moarte şi spune că nu va dori niciodată să fi stat mai mult la serviciu. Cred că e ironic că ai tendinţa să te simţi mai viu – şi personajul meu sigur o face – când eşti pus faţă în faţă cu moartea. Trec prin viaţă uitând că într-o zi voi muri. Cred că aşa trebuie să trăieşti, să lucrezi, să faci lucrurile care te bucură. Şi când se întâmplă, se întâmplă. Nu mă gândesc prea mult la asta.

.

Îţi plăcea chimia la şcoală?

Mi-am dat seama la maturitate tot ce am ratat şi am ignorat când eram licean din cauză că eram un elev silitor când vroiam, dar chimia nu mă interesa deloc. Şi mă gândeam la ce sunt bune toate tabelele astea şi de ce simbolul pentru fier este Fe? Nu apreciam deloc chimia, dar acum o apreciez enorm.

.

Ai câştigat al treilea Emmy anul acesta. Cine credeai că o să câştige?

Nu mă gândeam decât că, dacă o să câştig din nou, să nu cumva să urc pe scenă şi să spun ceva prostesc, pentru care va trebui să-mi cer scuze mai târziu. Nu vrei să fii plin de tine şi să ai un discurs gata scris, dar vrei – în acelaşi timp – să ai o idee despre ce ai putea spune, pentru a nu fi prins pe picior greşit.

Pentru că trebuie să vă spun, când eşti pe scenă e un moment suprarealist. Totul se mişcă la viteză warp, îţi trec prin cap o multitudine de gânduri: „Am mâncat ton înainte să plec de acasă? Câte meciuri au pierdut cei de la Dodgers?'. Şi nimeni nu vrea să vadă pe scenă un tip care bâjbâie: „Oh, um, uh, uau'. Asta dă bine în prima secundă şi jumătate, după care te calcă pe nervi. Nu-mi amintesc ce am spus pe scenă la nici o ceremonie Emmy.

.

Unde îţi ţii trofeele?

Ne-am întâlnit acasă la mine de Ziua Recunoştinţei, mai multţi prieteni şi familia, şi toată lumea vroia să vadă trofeul. „Unde e?', mă tot întrebau. Şi le-am spus: „E sus, în biroul meu'. Şi mi-au spus „De ce îl ţii acolo? Ar trebui să-l ţii aici, la parter, pe poliţa de deasupra şemineului'. Pentru mine, asta ar fi ca şi cum şa avea un portret imens cu mine în casă. E ciudat, nu ştiu, nu mi se pare normal. Aşa că îl ţin în birou, pe un raft.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare