Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cabral (1)

INTERVIU EXCLUSIV. Cabral: „Ne-a fost greu, dar asta îmi este meseria”

23 February 2019

Cabral va putea fi văzut în curând la Pro TV nu doar la cârma emisiunii-concurs Ce spun românii', ci şi ca gazdă a unui now show de divertisment Cântă acum cu mine', care va avea premiera pe 3 martie. Cum a fost experienţa lui Cabral de la Varşovia, oraşul în care au avut loc filmările, alfaţi mai jos.

 

De ce să nu ratăm acest Cântă acum cu mine'? Ce aduce nou?

Sincer, știu ce să-ți spun acum ca să-ți trezesc interesul. Aș putea face o listă babană cu fel-de-fel de vorbe iscusite. Dar o să-ți spun doar atât… adu-ți aminte când în autocarul cu care mergeați în excursie, în trenul cu care mergeați în tabără sau când erai la o petrecere a început să cânte unul dintre cei prezenți și – în câteva secunde – toată lumea a început să cânte, tare, împreună cu el. Genul ăsta de întâmplare este Cântă acum cu mine'.

 

Cum a fost la filmările care au avut loc la Varşovia?

Ah, acum era momentul când ne umflam în pene că e postul bogat și-și permite? Sincer îți spun, pe cei de-acasă îi doare-n cot de cât de mare a fost echipa. Ei își doresc o emisiune care să-i bucure, să-i relaxeze, cu care să relaționeze. Faptul că noi am fost 250 de oameni pe setul de filmare e doar o informație care ne gâdilă nouă orgoliul. Desigur, gâdilă şi bugetul. Dar invers.

 

Cum v-au primit polonezii?

A fost funny. Probabil se așteptau să fim mai cuminți. Mai timizi. Mai puțin profi. Dar… surpriză! După două zile deja se aclama Varșovia, pământ românesc!', colegii mei sunt profesioniști desăvârșiți. Au intrat în dispozitiv, și-au făcut treaba așa cum știm noi, echipa româno-poloneză a lucrat ca la carte. Ce a fost chiar tare? Noi am adus niște modificări formatului original. Adrian Batista, regizorul nostru, a modificat niște lucruri legate de desfășurător. Eu am modificat niște chestii legate de intrări și ieșiri. Colegii de la conținut au inventat și ei câteva chestii simpatice. Ei bine, la sfârșit producătorul englez a venit la noi, i-am explicat de ce am făcut modificările, ne-a dat dreptate… apoi ne-a cerut acordul să opereze și în formatul original modificările noastre!

 

Ai avut şi tu tentaţia să cânţi cu vreun concurent la filmări?

Am cântat aproape cu fiecare. Dar nu pe TV, nu vreau să-și spargă oamenii televizoarele pe-acasă.

 

Cum te-ai înţeles cu Loredana?

De-a lungul anului am tot filmat cu Lori. Pe lângă faptul că este incredibil de talentată și muncitoare, e un om inimos și un profesionist desăvârșit. E o plăcere să lucrezi cu ea de fiecare dată!

 

Cum sunt juraţii? Dar concurenţii?

Jurații sunt spectaculoși. Corecți. Mișto. Cool. Implicați. Frumoși. Pe bune, au fost o revelație pentru noi, fiecare dintre ei. S-au implicat în proiect din prima secundă, au pus suflet, s-au distrat și… au cântat din inimă!

 

Le-ai dat vreun sfat concurenţilor?

E un concurs. Evit să intru în demersuri de genul acesta, ar putea fi interpretate. Nu m-am apropiat și n-am discutat cu ei decât după finală.

 

Ce fac soţia ta, Andreea, şi bebeluşa voastră? Nu ţi-a fost greu fără ele la Varşovia?

Ne-a fost greu, și lor și mie, dar asta îmi este meseria. Avem noroc cu mamele noastre, care sunt foarte implicate, dar greul tot pe Andreea cade. A fost OK, am trecut și peste asta, acum am trecut de colici și am intrat în vaccinuri. Mai o mică febră, mai o mârâială… dar e bine, Namiko (n.r. – Născută pe 4 decembrie, anul trecut) e cumințică și lipicios de veselă.

 

Cum se desfăşoară programul tău în prezent?

Clasic, filmăm la Ce spun românii'. E perioada anului în care nu e timp de respiro, tragem cu greu să ne ținem de programul de filmare. Care e oricum, numai relaxat, nu. Filmăm full-power. Familii la fel de frumoase, vesele și cu chef de joacă ne vin în platou, răspundem la întrebări și râdem mult. Mi se pare foarte tare că majoritatea concurenților n-au nicio treabă cu banii, vin să se distreze. Și asta se vede. Am noroc de o echipă de producție foarte tare, așa că reușim să facem toate cele într-o atmosferă frumoasă, cu mult zâmbet. E bine.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare