Cum s-a văzut din interior acest 2019 atât de solicitant – film, teatru, serial, roluri și scenarii?
Anul 2019 s-a văzut și s-a simțit extrem de paradoxal. Pe de-o parte, am lucrat cât pentru cinci ani la un loc, pe de altă parte, acum, că suntem la final, nu îmi vine să cred că a trecut atât de repede. A fost un an plin de împliniri profesionale și personale: succesul incredibil cu serialul „Vlad” atât din perspectivă actoricească, cât și din perspectiva de head-writer (scenarist șef), animația „Călătoria fantastică a Maronei”, pe care am scris-o și care s-a plimbat în toată lumea, fiind nominalizată și la Premiile Academiei Europene de Film pentru cea mai bună animație, rolul lui Carol al II-lea din filmul „Maria, regina României”, care a avut un succes nebun la public, scurtmetrajul pe care l-am scris și regizat, „Celed”, cu premiu la TIFF, plimbat și el prin lume, la care se adaugă rolurile la teatru și spectacolele pe care le joc în mod constant pe scenele bucureștene. Acum, că le-am așternut pe hârtie, nu îmi vine nici mie să cred că s-au întâmplat toate de mai sus și nu pot decât să le fiu recunoscător oamenilor din jurul meu, fără de care n-aș fi făcut nici o zecime din toate astea. Singurul regret al anului e că n-am apucat să mă bucur prea mult de cele întâmplate. Fiind în vortexul proiectelor, am fost obligat să mă uit mereu înainte și n-am avut nici timpul, nici spațiul să mă așez în bucuria lucrurilor. Ah, și încă un regret, că n-am apucat să o văd mai des pe bunica mea de la Cluj – Oma -, care se va bucura cel mai mult de acest interviu, fiind cea mai fidelă cititoare a revistei din câte există. N-a pierdut niciun număr.
Scenarist șef al serialului de mare succes „Vlad”, de la Pro TV (în care îl vedem și ca interpret), Anghel Damian ne-a vorbit despre provocările aduse de acesta
Care a fost cea mai mare provocare adusă de „Vlad” pentru actorul, dar și pentru scenaristul Anghel Damian?
Ca actor, provocarea cea mare a însemnat să înțeleg cu adevărat ce înseamnă să intri în pușcărie pe nedrept. Dar, din momentul în care am călcat în penitenciarul Rahova, totul s-a limpezit și povestea a căpătat acele nuanțe de autenticitate de care avea nevoie. Pe partea de scenariu însă, provocările au fost mult mai multe, începând de la a avea încredere că pot să duc singur povestea mai departe, până la înțelegerea în amănunt a tuturor rotițelor funcționale dintr-un proiect de asemenea magnitudine. La început, a fost ziua și provocarea. Acum însă, simt că mi-am găsit liniștea și libertatea de care aveam nevoie.
Va apărea Adrian mai mult în sezonul al treilea al serialului, având în vedere finalul sezonului doi?
În negocierea dusă între Anghel – actorul din „Vlad” și Anghel – scenaristul lui „Vlad” (sic!) am ajuns la concluzia că Adrian trebuie să apară doar atât cât e nevoie ca povestea să meargă mai departe. Actorul s-a simțit puțin frustrat, dar povestea primează și, în general, oamenii sunt mai interesați de întâmplările din prezent, decât de cele din trecut. Acestea fiind zise, pot să spun cu certitudine că Adrian va apărea în continuare, va „bântui” exact cât e nevoie în momentele de cumpănă.
Ce a făcut ca serialul să aibă atâta priză la public?
După mine, sunt câteva ingrediente care, puse împreună, au contribuit la această priză spectaculoasă de care vorbești. În primul rând – povestea, un „Contele de Monte Cristo” adus în modernitate, genul de poveste universală care a cunoscut întotdeauna o fascinație pentru publicul autohton. Apoi, distribuția de excepție, o combinație reușită de actori deja consacrați, cu actori care sunt la primele roluri importante în televiziune. Am avut norocul de colegi actori supraînzestrați, care s-au legat foarte tare de proiect și au devenit mai mult decât o echipă. Și al treilea ingredient, echipa creativă (regie, producție, montaj), cea care duce greul de zi cu zi, din care trebuie neaparat să-i menționez pe Jesus del Cerro – regizor și producător creativ, Delia Mihai – director de producție, Buje Cristian – 1st-ul nostru de toate zilele, Adi Silișteanu – directorul de Imagine, Alex Cseh – line producer, Luminița Mustață – scenograf, Dora Codiță – Make-Up, Ovidiu Văcaru – montaj și mulți, mulți alții pe care îi rog să mă ierte că nu i-am menționat cu nume și prenume, dar ar fi însemnat să scoatem o carte, nu un articol. Fără ei, „Vlad” nu ar exista.
De ce regizorii de film din România își scriu, în majoritate, singuri scenariile? Există o reticență față de scenariști?
Există mai multe explicații, dar, după mine, totul pleacă din facultatea de film. Școala de regie din România a propovăduit foarte mult teoria regizorului „autor” – regizorul care își scrie singur scenariile, devenind astfel „autor” total. Din școală, colaborarea între secțiile Regie – Scenaristică e precară. Așa se face că acest comportament se transferă și după, la maturitate. Dar timpul le rezolvă pe toate și, ușor, ușor, pornind de la câteva exemple de succes, sper că lucrurile se vor schimba.
Prințul Carol al II-lea din filmul „Maria, regina României” este rebel, furios și insolent, jucat cu multă energie. Ce a presupus apropierea de acest personaj real și atât de controversat?
A presupus descotorosirea de prejudecată și puțin studiu istoric. A mai presupus o echipă de producție capabilă să recreeze atmosfera de atunci pe platourile de filmare, un scenariu care să ne ofere partituri demne de personajele istorice pe care le-am interpretat și un regizor care să știe ce poveste vrea să spună. În actorie, totul depinde de context.
Anghel Damian: „O dată cu dezvoltarea platformelor de streaming, vor apărea și în România oportunități reale de afirmare pentru orice tânăr creativ. Acolo e viitorul”
Ce oportunități reale are azi un tânăr cineast? S-a schimbat ceva substanțial în cinematografia noastră proporțional cu creșterea vizibilității filmului românesc în lume?
Oportunități există, puține, ce-i drept, dar există. Și avem destule exemple fericite cât să tragem concluzia că se poate. Din păcate însă, nu ne putem numi încă o industrie și asta pentru că, deși filmul românesc a devenit mult mai vizibil, resursele au cam rămas aceleași. Dar, eu cred că, o dată cu dezvoltarea platformelor de streaming, o să înceapă să apară și în România oportunități reale de afirmare pe plan internațional pentru orice tânăr creativ. Acolo e viitorul.
Ce atuuri trebuie să aibă un rol ca să vă atragă?
Mărturisesc că atunci când vine vorba de roluri, cel mai tare mă pot atrage o poveste bine scrisă și un regizor care are ceva de spus. Deci, „the big picture”. În acel moment, am toată încrederea să mă las pe mâna regizorului, chiar dacă, în aparență, rolul nu e așa ofertant. Dar, ca plăcere vinovată, mă atrag rolurile cu înclinație negativă.
În ce piese îl vedem la teatru și ce premieră ne pregătește foarte curând
Cum este colaborarea cu regizorul Alexandru Dabija la „Afară, departe, pe câmp”, de la Teatrul de Comedie? Când vom vedea spectacolul?
Este prima colaborare cu domnul Dabija și sunt sub imperiul unei duble fascinații: „omul” Dabija și „regizorul” Dabija. Și, de fapt, urmăresc „privitor ca la teatru” felul armonios în care cele două ipostaze se întrepătrund. Spectacolul va ieși la lumină pe 15 ianuarie și, din superstiție, nu vreau să vorbesc mai multe despre asta. Dar, un lucru e cert: universul specific dabijian va fi acolo!
Care e cel mai intens lucru pe care ni-l transmite azi „Tartuffe” (în care jucați, tot la Teatrul de Comedie)?
Pericolul fanatismului: fie el religios, ideologic sau de orice altă natură. Un pericol care ne pândește la tot pasul, poate mai puternic ca oricând.
Urâți să stați la coadă la bilete, dar iubiți filmele. Ce filme v-au impresionat în mod deosebit în 2019?
Mai tare decât orice film, m-a impresionat serialul „Succession” de pe HBO. Am fost vrăjit. Pentru mine, e pur și simplu perfecțiune!