Homepage  / Nu rata!

Interviu Emilian Oprea: „Valea Mută” e locul în care sunt abordate subiecte curajoase”

Interviu Emilian Oprea: „Valea Mută” e locul în care sunt abordate subiecte curajoase”

de Redactia Tvmania

Pe 23 octombrie debutează cea mai recentă serie produsă de HBO în România, „Valea Mută”, în care Emilian Oprea are rol principal negativ. Cu ocazia premierei, actorul ne-a răspuns câtorva întrebări.

 marineci-valea_muta-day36-stills-018

TVmania: Personajul tău din „Valea Mută” este unul negativ. La filmări, în iulie, spuneai chiar despre el că e odios. De ce? Poţi să-l descrii, te rog?

Emilian Oprea: Fără rădăcini sau angajamente, Robert este un soldat care știe exact cum arată iadul și privește lumea din toate unghiurile cu o lejeritate pe care i-au dat-o viața și experiența. Este un personaj cu multe calități, își asumă și condiția de rău necesar, dar lucrurile degenerează până în punctul în care… nu pot dezvălui mai multe pentru că v-aș lua din bucuria descoperirii.

 

Cum ai primit rolul?

Rolul mi-a plăcut din prima clipă. Deși, atunci când am dat proba, nu știam întreg scenariul, pot spune că am intuit o bună parte din poveste. Am participat la un casting, au fost câteva probe și rechemări. Ca în toate proiectele, cea mai neplăcută parte este aşteptarea răspunsului. Sunt momentele în care derulezi în minte scene jucate la probe, îți dai seama unde nu ai fost mulțumit, după un timp te contrazici și, apoi, te relaxezi. Aparent.

 

Cum e să interpretezi un astfel de personaj „odios”? Te afectează emoţional în vreun fel ?

Nu știu cum funcționează la alte personaje, dar, în cazul de față, a fost chiar terapeutic pentru că poți exorciza unele gânduri sau porniri prin joaca cu aparatul de filmat! În rest, nu mă veți vedea prea curând cu pistolul în mână alergând după tot soiul de infractori.

 

Care dintre scenele pentru „Valea Mută” a fost cel mai greu de filmat? De ce?

Dacă aș răspunde la întrebarea asta ar însemna să spun deja prea multe din poveste și să dau și rezolvări.

marineci-valea_muta-day36-stills-030

Filmările pentru miniserie s-au terminat de ceva luni şi urmează premiera, în curând. Ce ai păstrat din experienţa „Valea Mută”? 

Bucuria lucrului cu niște oameni deosebiți și dedicați. Am legat prietenii, ne-am recunoscut fricile, ne-am ajutat și sperăm la reîntâlniri.

 

Privind în urmă, ai schimba ceva la felul în care ţi-ai construit pesonajul?

Întotdeauna vrei să revii asupra unor scene, dar, dacă la teatru asta e posibil cu fiecare nouă reprezentație, aici lucrurile nu mai pot fi schimbate. Când filmezi, poți doar spera să nu te enervezi prea mult când vei vedea rezultatul.

 

Cum speri să reacţioneze publicul telespectator la miniseria HBO? Eşti pregătit să fii recunoscut în metrou? 🙂 Ce faci dacă toată lumea o să te urască?

Sper să urmărească și să aștepte de fiecare dată cu interes un nou episod, iar la final să-și dorească să revadă seria. Dacă mă vor recunoaște la metrou și mă vor urî, eu voi fi în siguranță pentru că mai întotdeauna sunt însoțit de cavalerul meu în armură strălucitoare :), are doi ani, dar nu m-aș pune cu el.

 

De ce să ne uităm la „Valea Mută”?

Pentru pasiunea cu care a fost făcut, pentru regie şi imagine de cinema într-o serie tv, pentru temele controversate. „Valea Mută” e locul în care sunt abordate subiecte curajoase, unde întâlneşti personaje puternice şi unde nu poţi rămâne indiferent în faţa poveştii.

 

Miniseria „Valea Mută” are patru episoade şi începe duminică, 23 octombrie, de la ora 20.00, la HBO, fiind disponibilă şi pe HBO GO.

tvm-41

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton