INTERVIU. Despre greșeli de limbă și despre cărți, cu Radu Paraschivescu

TVmania: Din ce în ce mai greu cu limba română în spațiul public (mai ales la nivelurile înalte ale acestuia). Cât de greu este să triați exemplele de greșeli din emisiunea „Pastila de limbă”?

Radu Paraschivescu: Dacă ne uităm la limba română vorbită de unii miniştri, ne îngheaţă râsul pe buze. Primejdia e mare şi de neocolit. Spaţiul public stă în ghearele unei false democraţii împotriva căreia nu se mai poate apăra: oricine poate vorbi la televizor, chiar dacă nu are un nivel de exprimare cel puţin decent. Câştigă teren teoria după care important este doar mesajul, nu şi felul cum e împachetat, ceea ce camuflează (inabil, după părerea mea) perspectiva unui agramatism endemic. În ceea ce priveşte trierea şi explicarea greşelilor, nu mi se par lucruri complicate. Le fac cu plăcere. Am grijă să vorbesc şi despre greşeli frecvente, şi despre rarităţi. Şi despre lucruri grave din câmpul limbii, şi despre scăpări pe care mulţi le consideră pasabile. De câteva luni, pe lângă explicarea greşelilor de limbă, încerc să-i familiarizez pe acei privitori care nu sunt deja în temă cu formule, expresii şi sintagme pe care le aud / văd şi cărora nu le cunosc provenienţa: a trece pe sub furcile caudine, a o întoarce ca la Ploieşti, a-şi găsi Bacăul, Calul troian, Cutia Pandorei, călcâiul lui Ahile etc. Şi cred cu sinceritate că mi-am păstrat entuziasmul de la prima ediţie a „Pastilei”, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

TVmania: Nu ar trebui să denumiți emisiunea „Tratamentul de limbă”, că o pastilă pare cam puțin…

Radu Paraschivescu: Ideea e bună, dar s-ar putea să nu adune multe voturi. Există deja un curent de gândire care-i asociază pe cei ca mine unei pedanterii vecine cu nazismul gramatical. Ce formulă abruptă şi nemeritată! Te trimite cu gândul la poliţia limbii şi la tot felul de balauri ideologici fără legătură cu ce vreau eu să fac. Demersul meu, întreprins în orizontul unei ironii binevoitoare, fără muşcătură şi sarcasm, vizează curăţirea limbii de impurităţi, adică o deparazitare utilă, fără pedepse draconice şi pisălogeli inclemente. Prin urmare, o fi bun ditamai „tratamentul”, nu zic nu, dar e prudent să ne menţinem deocamdată la nivelul minim al unei pastile.

TVmania: Am observat în ultima vreme, chiar în emisiunile de știri, formulări de genul (citez din memorie) „în finalul finalei campionatului” sau „spărgătorii au spart mai multe mașini”. De unde vine această sărăcie de limbaj?

Radu Paraschivescu: Din lene. O lene pe mai multe paliere: lenea de-a evita clişeele, lenea de-a înţelege noţiunea de stilistică, lenea de-a căuta să vorbeşti viu, nuanţat şi nebătătorit. Nu în ultimul rând, lenea de-a citi şi de a-ţi îmbogăţi bagajul. Multă lume, cu excepţiile de rigoare, preferă linia minimei rezistenţe. Cu atât mai mult cu cât exigenţa publicului pare şi ea anemiată (de autoexigenţă nici nu mai are rost să pomenesc). Cu atât mai mult cu cât filtrele care ar trebui să cearnă grâul valorii de neghina imposturii s-au înfundat. Şi cu atât mai mult cu cât nu există sancţiuni pentru cei care vorbesc sărăcăcios şi premii pentru cei care ştiu să fructifice întreaga zestre a unei limbi.

„Două mături stau de vorbă”

TVmania: „Paraschivenia săptămânii”, de pe digi24.ro, a devenit carte: „Două mături stau de vorbă”. De unde aveți atâta timp să urmăriți și programele tv?

Radu Paraschivescu: Contribuţiile mele de pe site-ul digi24.ro au fost gândite drept texte care pleacă de la un produs TV şi duc discuţia spre alte zone: mentalităţi, proaste deprinderi, obsesii, forme de kitsch, de insolenţă, motive de revoltă publică etc. Pentru asta e nevoie, fireşte, să mă uit la televizor. Având grijă să colind pe cât mai multe posturi şi să iau în cătare cât mai multe tipuri de emisiuni: showuri nocturne şi evenimente sportive, programe de ştiri şi talkshowuri, emisiuni muzicale şi politice etc. Din fericire, mă uit oricum la televizor, părându-mi-se în continuare (greşit, pesemne) că am în faţă atâtea decenii de trăit, încât îmi pot permite acest tip de irosire. Pe de altă parte, cu mai bine de un deceniu în urmă, aveam şase cronici TV pe săptămână în paginile unui ziar central. Mi-am făcut rodajul la timp.

TVmania: Ne-a uimit faptul că știați diferența dintre „Un show păcătos” și „Xtra Night Show”. Vi le notați? Vă gândiți la o istorie a televiziunii în România?

Radu Paraschivescu: Am o memorie bună, care încă absoarbe onorabil. Ştiu de trecerea de la un titlu la altul, după cum îl ştiu pe realizator încă de când era ziarist la „Evenimentul Zilei”. Mă număr printre cei care-i recunosc inteligenţa şi lecturile, în ciuda emisiunii de late-night pe care o face şi care-l expune multor acuzaţii – unele meritate, nu-i vorbă. O istorie a televiziunii din România? Mai degrabă nu, am alte planuri. În plus, nu mă simt calificat pentru aşa ceva. Nu am datele necesare. Sunt doar un telespectator care are privilegiul că poate să-şi facă publice părerile. Pe de altă parte, mi-e greu să cred că poţi face o istorie a unei instituţii lucrând doar în filigranul ironiei. Or, registrul meu predilect ăsta e, perspectiva ironică.

TVmania: În prezentarea cărții, spuneți că ați făcut o selecție a textelor apărute pe site. Aveți vreunul pe care vă pare rău că l-ați lăsat deoparte? Ne puteți spune despre care e vorba?

Radu Paraschivescu: Am lăsat destule texte deoparte, ceea ce creează, nu-i aşa?, premisele unui volum viitor. Am o undă de regret că n-am inclus în volum textul „Glasul bâtelor din tren”. De comun acord cu redactorul cărţii, am decis că e totuşi suficient un singur text despre Miron Cozma („Făt Frumos din abataj”) şi că încă unul ar însemna să-i acordăm acestui personaj mai multă atenţie decât merită. Regret, de asemenea, că a trebuit să sacrific textul „Concediu cu Alex şi Manolo”, în care vorbesc despre un excepţional comentariu de etapă din Turul Franţei, ediţia 2017. Etapa s-a desfăşurat într-o regiune dumnezeiască (Périgord Noir), iar comentariul lui Alex Ciocan şi Emanuel Terzian a fost la înălţimea decorului. Avizat, cu un ritm şi o rostire bune, cu umor şi informaţii utile. O probă de profesionalism. Am renunţat la textul în cauză fiindcă făcea notă discordantă în ansamblul volumului.

TVmania: Dar este vreun text care nu este decât în carte? Și nu apare pe site?

Radu Paraschivescu: Niciunul. (Sigur, cu excepţia argumentului de o pagină care deschide cartea şi-i explică apariţia.) Toate textele din volum pot fi citite şi pe site, inclusiv cel care dă titlul volumului şi care se referă la două creaturi fără pic de talent actoricesc, care vorbesc cum nu se poate mai fals despre un medicament. E vorba de o reclamă ratată de la cap la coadă.

TVmania: Și aveți vreun text preferat?

Radu Paraschivescu: Hm, ar fi câteva. Le notez, deşi n-aş vrea să influenţez publicul. Un top cinci personal ar arăta aşa: „Să-l canonizăm!” (despre angelizarea postumă a lui Iulian Vlad), „Coandă, Ţepeş şi Coşbuc” (despre incomparabilul post Inedit TV), „Ruşine vouă!” (despre faptul că televiziunile i-au cerut lui Ion Iliescu să vorbească despre Regele Mihai la moartea acestuia), „Afară cu Shakespeare!” (despre propunerea de scoatere a Baltagului din programa şcolară) şi „Adela celor optsprezece carate” (despre o domnişoară căreia i se spunea cândva, nu fără motiv, „isterica de la miezul nopţii”). La recitire, mi se par cel mai bine construite din tot volumul.

TVmania: Nu sunteți, absolut deloc!, la prima analiză ironică a spațiului public românesc. Nu ați obosit?

Radu Paraschivescu: Câtuşi de puţin. Cred că mi-am păstrat prospeţimea şi elanul. Şi, cum bine observaţi, am deja o serie de cărţi care pot fi înscrise în ceea ce se numeşte „analiza critică a spaţiului public”, indiferent dacă vorbim de moravuri, impostură, limbaj, comportament public sau performanţă TV. Reiau titlurile în folosul celui care citeşte: Ghidul nesimţitului, Dintre sute de clişee, Maimuţa carpatină, România în 7 gesturi, Cartea râsului şi a cercetării (prima parte) şi cea de faţă. Plus cele cinci colecţii de aşa-zise perle.

TVmania: Pentru că… râdem, glumim, chiar și protestăm, dar nu se întâmplă nimic! Este umorul inutil?

Radu Paraschivescu: E foarte util, cu condiţia să mai punem ceva lângă el. Dacă faci haz doar de dragul de-a face haz, nu te alegi cu mare lucru. Eventual cu mici satisfacţii platonic-personale. Nici la medic nu rezolvi nimic dacă te rezumi la primirea diagnosticului.

Ce mai citim

TVmania: A început târgul de carte. Ce cărți nu trebuie neapărat să ratăm?

Radu Paraschivescu: Editurile au obiceiul de-a ieşi cu noutăţi la Bookfest şi la Gaudeamus şi n-am cum să le ştiu pe toate. Din ce ştiu, recomand Julian Barnes, Singura poveste (Nemira), Jeffrey Eugenides, Marele experiment (Polirom), Guillermo Arriaga, Sălbaticul (Art), George Saunders, Lincoln între vieţi (Humanitas Fiction), Aleksandar Hemon, Cartea vieţilor mele (Black Button Books) şi David Brooks, BOBO în Paradis (Baroque Books & Arts). De ratat puteţi să le rataţi pe toate, n-ar fi nicio dramă. Anotimpurile vor rămâne aceleaşi, Pământul se va învârti la fel. Ar fi păcat, totuşi. Aţi lipsi de la întâlnirea cu câteva ritualuri ale frumuseţii fertile.

TVmania: Dar pentru cei mai mici cititori? Cu ce cărți am putea să-i rupem de calculatoare?

Radu Paraschivescu: Multe edituri publică de la o vreme carte pentru copii. Pentru cei care merg la şcoală, apare Ultima bătălie, al şaptelea şi ultimul volum din Cronicile din Narnia ale lui C. S. Lewis (Arthur). Tot la Arthur e de căutat Doctorul Aumădoare de Kornei Ciurovski. Polirom vine cu Tata, eu glumesc serios (Tudor Şerban în dialog cu Robert Şerban), Editura Trei anunţă Bulgăraş de primăvară (Paul Stewart şi Chris Riddell) şi Căpitanul Jack şi piraţii (Peter Bently şi Helen Oxenbury), Humanitas propune Regele Ugu (Adam Stower). Asta pentru încălzire, oferta de carte pentru copii e, parcă, mai mare ca niciodată. Şi să fixăm reperele: Bookfest a început pe 30 mai şi se încheie pe 3 iunie.