„Scenariile m-au ținut cu sufletul la gură”
Întrebare: De ce ai acceptat acest proiect? Ce te-a atras la Premisa unui dezastru?
Archie Panjabi: Prima dată când am primit scenariul, mi-au trimis 6 scenarii și l-am citit pe primul pe nerăsuflate. Și am început să citesc și al doilea scenariu și pe măsură ce avansam în lectură eram și mai intrigată. Pe măsură ce am citit toate scenariile am devenit extrem de curioasă. M-au ținut cu sufletul la gură, iar asta este un semn foarte bun. Probabil și pentru că subiectul este atât de interesant, pentru mine zborul este fascinant, și datorită misterului Malaysian Airline. Cert este că atunci când am acceptat rolul știam deja că voi lucra alături de Christopher Plummer.
Întrebare: Povestește-ne despre personajul tău, ce te-a atras la acest personaj?
Archie Panjabi: Așa cum probabil știți, producția este despre un avion dispărut și ancheta tragicului accident, dar și povestea unei femei care a înfruntat recent o tragedie. Pe măsură ce investighează cazul, ea se confruntă și cu propriile probleme cărora trebuie să le găsească rezolvare. Pentru personajul meu este vital să ofere alinare familiilor îndurerate, iar de-a lungul celor 6 episoade, va descoperi răspunsuri care îi vor aduce și ei pace. Mi-a plăcut personajul și povestea care o înconjoară. Nu am găsit niciun motiv pentru a refuza.
Întrebare: Ce o face un investigator așa bun? Ce îmbunătățiri aduce echipei?
Archie Panjabi: Evident, experiența îndelungată, dar și perspectiva ei clară – este mult mai obiectivă ca mine! – abilitatea de a analiza și interpreta în permanență și memoria ei fenomenală. În timp ce se consultă cu David Miller (investigator aviatic), acesta a rezumat, în mod genial, activitatea lor: a analiza fiecare probă temenic cu o totală lipsă de prejudecăți. Așa că nu se va lăsa influențată de de nimeni și nu va trage concluzii până ce nu este 100% sigură de probă. Este deasemenea foarte bună în relațiile cu oamenii, iar darul ei de a asculta îi permite să se conecteze ușor cu aceștia. Și evident, după tragicul accident pe care l-a suferit, empatia o ajută să relaționeze cu familiile victimelor foarte ușor.
Întrebare: Vom vedea accidentul sau vom urmări doar ancheta?
Archie Panjabi: Da, îl veți vedea! Veți vedea multe aspecte ale lui. Sunt multe amintiri deasemenea. Când am citit scenariul am fost chiar înspăimântată. Toți călătorim cu avionul și personal, nu mi-a fost frică de zbor niciodată, dar când citești despre cazuri de avioane prăbușite și piloți care se sinucid, este ceva ce te marchează. Am filmat o scenă într-un simulator si ne zgâlțâia din ce în ce mai tare. Se petrece noaptea, luminile erau stinse și avionul scotea sunete foarte puternice. Pot spune că a fost înspăimântător.
Întrebare: Vei mai călătorii cu avionul?
Archie Panjabi: Eu trebuie să zbor în ciuda fricii. Zborul este ușor mai dificil, da, dar este și o modalitate de a te deplasa foarte sigură și este o probabilitate mică să se întâmple ceva rău. La asta mă gândesc când călătoresc.
Întrebare: Cum face față presiunii? În mod sigur întreaga lume urmărește cazul.
Archie Panjabi: Este foarte bună, își controlează emoțiile foarte bine la serviciu, este parcă refugiul ei din cale presei, a presiunii pe care o simte acasă și a problemelor personale. Fiecare știre prezentată de presă și fiecare întâlnire cu familiile victimelor o afectează, dar pare să le țină pe toate pentru ea. Vorbește totuși cu un coleg despre toate și asta o ajută. Și cu Howard Lawson, șeful ei.
Întrebare: L-ai menționat pe Howard Lawson. Cum a fost experiența de a lucra alături de Christopher Plummer?
Archie Panjabi: Mereu am crezut că nu este bine să ne întâlnim idolii, dar apoi am avut șansa de a lucra cu Christopher Plummer, pe care trebuie să-l întâlnești pentru că depășește orice așteptare. Știam că este un actor minunat și o prezență impresionantă pe micul ecran, dar Kendra și Howard au o relație specială. Când sunt împreună, ea este mai degajată, când nu este lângă colegii ei. Iar el este incredibil de amuzant, încântător și inteligent, astfel că a fost foarte ușor să interpretez alături de el.
Întrebare: Este susținută de întreaga echipă sau există voci care îi contestă abilitățile și cred că ar face o treabă mai bună în locul ei?
Archie Panjabi: Din câte am înțeles sunt foarte puține femei care lucrează ca investigator aviatic, deci cred că este destul de dură. Este clar că este neînfricată și inteligentă și dură, iar dacă există astfel de voci ar ști să le ignore. Sunt sigură că a avut parte de astfel de atitudini. Există deasemena un grup de oameni foarte puternici care încearcă să o intimideze în cadrul anchetei și vor ca ea să eșueze. Dar Kendra este prea hotărâtă să afle adevărul.
Întrebare: Înțeleg că este un rol de lider. Ce ne poți spune despre iubire, vom vedea și povești de dragoste?
Archie Panjabi: Da, veți avea parte și de povești de dragoste. Încerc să nu dezvălui foarte multe. Există niște relații, dar în tumultul evenimentelor acestea devin tensionate. Un pasager din avion, un membru al echipei de investigații, veți vedea aspecte ale vieților lor personale. Deasemenea povestea casniciei și previziuni pentru viitorul sentimental al personajului meu. Deci, da! Există și iubire.
Întrebare: Există vreo asemănare între Kalinda Sharma (din “Soția perfecta”) și Kendra?
Archie Panjabi: Este puțin ciudat că au nume asemănătoare și amândouă se ocupă de investigații, poate acesta este motivul pentru care am fost propusă pentru rol. Cred că sunt destul de diferite. Cât de diferite sunt voi lăsa la aprecierea publicului și a criticilor să decidă.
Întrebare: Punctul tău forte sunt personajele feminine puternice și inteligente. Te consideri norocoasă că ai interpretat atâtea astfel de roluri, având în vedere că nu sunt foarte multe disponibile în producțiile britanice și americane?
Archie Panjabi: Mă simt onorată să interpretez rolul acestor femei remarcabile, mai ales că eu nu mă simt nici pe jumătate la fel de puternică și inteligentă. Pentru mine fiecare astfel de rol este un compliment. La începutul carierei am avut roluri mici, iar acum, când mi se oferă astfel de roluri, roluri pentru care originile sunt irelevante, spune multe despre schimbarea prin care această industrie trece. Este un progres pentru rolurile feminine și pentru femei de alte etnii, ca mine.
Întrebare: Crezi că publicul așteaptă mai multe nuanțe de la un personaj principal feminin, mai multă complexitate?
Archie Panjabi: Din punctul meu de vedere, femeie fiind, vreau să interpretez un rol care să fie apreciat atât de femei cât și de bărbați. Asta vreau să realizez. Vreau să joc un personaj la care bărbații să se uite și să spună “interesant de urmărit” și în care femeile să se regăsească.