Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Neti sandu

INTERVIU ALTFEL. Neti Sandu: „Dacă de mâine ar trebui să-mi schimb meseria m-aș apuca de croitorie”

27 December 2018

Ne face diminețile mai ușor de suportat de 23 de ani la Pro TV și  ne încântă tot de atunci cu spiritul ei vesel și vivace și pasiunea pentru astre. Dacă ar fi nevoită să renunțe la rubrica dedicată horoscopului, Neti s-ar ocupa de… croitorie.

 

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „Ultima emisiune TV care m-a prins a fost «90 de zile pâna la nuntă». Am fost uluită cum două persoane din țări diferite se accesează pe net, convin să rămână împreună și au la dispoziție 90 de zile să finalizeze cu o căsătorie. Sunt câteva cupluri într-o ediție, numitorul comun e că nici vorbă să se-nțeleagă, dar dau zor să se căsătorească pentru viza de cetățenie de cele mai multe ori'.

 

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare…, pentru că… „Cel mai trăsnit personaj al momentului mi se pare Celentano, pentru că actorul e genial și a îmbrăcat cu talentul și inspirația lui acel personaj atât de viu'.

 

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „Cel mai recent googălit a fost Ian McKellen (actor, l-a jucat pe Gandalf – n.r.), pentru c-am văzut un documentar-interviu cu el și mă fascinase mai demult și voiam să mai aflu niște detalii biografice despre el. Are o mimică foarte expresivă'.

 

Plăcerea ta vinovată este… „Amandina'.

 

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „Că sunt plătită să fac ceea ce-mi place!'

 

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „Telefonul'.

 

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „Din primul salariu i-am cumpărat mamei o poșetă modernă, la vremea aceea, prin `77'.

 

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „Dacă de mâine ar trebui să-mi schimb meseria m-aș apuca de grădinărit sau croitorie'.

 

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Dacă aș putea da un Oscar cuiva, i l-aș da celui care-mi explică așa de frumos ce se-ntâmplă în Univers, constelații, galaxii, fizicianul Brian Cox – sunt pur și simplu fascinată!'

 

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „Promoție de Crăciun: Mă iei de nevastă și primești doi copii gratis!'

 

Când chiuleai/după ore, pierdeai vremea în… „Parc sau la film'.

 

În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „În școală mergeam an de an la olimpiadele de română și de franceză'.

 

Profesorul tău preferat a fost… „Profesorul de franceză pentru că era impunător.'

 

Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie… „Îi păcăleam tot timpul că dorm la prânz'.

 

Porecla ta în adolescenţă era… „Firicel, pentru că eram prea slabă'.

 

Locul tău preferat din Bucureşti este… „Locul meu preferat din București este Parcul Herăstrău, pentru că pot respira aer și culoare. Mi-ar plăcea să locuiesc în el'.

 

Când ai râs ultima oară şi la ce? „Ultima oară am râs cu lacrimi la felul în care mă descrie colega mea, Andreea Marinescu. Mă caracterizează perfect!'

 

Cel mai frumos apus de soare l-ai prins în… „Cel mai frumos apus l-am prins în Costinești'.

 

Ce te ţine trează noaptea? „Ce mă ține tează noaptea? Luna Plină!'

 

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „Dacă aș câștiga la loto aș construi o casă la munte, una la mare, și normal c-aș mai da și altora, așa fac mereu'.

 

Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… O fotografie cu cineva care-și dorea asta de 23 de ani, dar n-aveam de unde să știu'.

 

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „Cartea pe care aș fi vrut să o scriu eu este «Cartea de nisip» a lui Jorge Luis Borges'.

 

Cel mai neașteptat și surprinzător lucru pe care l-ai făcut este… „Cel mai neașteptat și surprinzător lucru pe care l-am făcut a fost să mă dau cu tiroliana'.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare