Nu prea are timp de televizor, dar, în schimb, Dragoș Pătraru (41 de ani) citește, învață să cânte la chitară, merge la cinema, în condițiile în care lucrează câte 12 ore pe zi pentru „Starea nației”. Câte ore o avea ziua la Ploiești?
Nu prea are timp de televizor, dar, în schimb, Dragoș Pătraru (41 de ani) citește, învață să cânte la chitară, merge la cinema, în condițiile în care lucrează câte 12 ore pe zi pentru „Starea nației”. Câte ore o avea ziua la Ploiești?
Săptămâna asta te-a uimit la tv… „cred că întrebarea asta a fost formulată când cele mai multe dintre chestiile care apăreau la tv erau normale și mai era câte ceva care te uimea. Aproape tot mă uimește la tv azi. Televiziunea e precum societatea. Dominată de lipsă de educație, de un nelimitat tupeu și de credința că oamenii care te privesc sunt absolut cretini, deci le poți da orice vomă, ei vor consuma. Dar dacă vrei să știi ce m-a uimit chiar săptămâna asta, dintre toate prostiile pe care le văd la tv, există ceva: un breaking news de la Realitatea TV, despre ce spun astrele în legătură cu nu mai știu ce. Mi s-a părut de o prostie care depășește orice limită. Așa mi-a venit și ideea să propun CNA-ului să reglementeze cumva acest domeniu, să știe oamenii că horoscopul e o tâmpenie, nimic altceva. Nu poți să apari la tv și să spui: dacă ești berbec nu ieși azi din casă, pentru că în stele scrie că vei pierde bani. Oamenii trebuie să știe că asta e o idioțenie, or telespectatorul nu este avertizat deloc”.
Ultima emisiune tv la care ai nimerit zapând şi te-a prins imediat a fost… „Nu prea am timp de tv. Văd ce-a fost la tv citind transcrierile emisiunilor și fragmente din emisiuni cu ce-au selectat colegii pentru emisiune. Lucrez la emisiune cel puțin 12 ore pe zi, nu am timp să zapez. Știu exact când vreau să văd ceva și deschid acolo, mi-am pierdut de ceva timp obiceiul ăsta foarte prost de a zapa”.
Cel mai trăsnit personaj tv al momentului ţi se pare… „Nu știu care-i sensul la care te referi. Dacă e vorba de sensul de nebun, atunci cu siguranță e vorba de Dragnea. Omul a scăpat creierii în porumb, e gata. Dacă te referi la sensul de beat, aș rămâne la Băsescu, măcar de dragul vremurilor din fericire trecute. Dacă te referi la ciudat, atunci aici am o dilemă, pentru că sunt foarte mulți. Dacă te referi la sensul figurat, cel de netrebnic, atunci cred că trăsnitul momentului este Florin Iordache, care ne-a arătat de la tribuna Parlamentului că suntem niște muiști, din moment ce acceptăm să fim conduși de astfel de oameni”.
Cel mai recent ai dat search pe Google la… „Trăsnit, ca să pot răspunde exhaustiv la întrebarea anterioară”.
Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „Hm, nu cred că dai banii degeaba pe bilet ca să vezi un film. Există filme care te dezamăgesc. Am un obicei, merg cu soția mea la film cel puțin o dată pe săptămână, dar sunt săptămâni când mergem și la două-trei filme. Așa că văd cam tot ce e de văzut la cinema. Dezamăgit am plecat de curând de la «Bohemian Rapsody». Consider că e un film nedrept cu Freddie”.
Plăcerea ta vinovată la tv este… „Nu am plăceri vinovate, când îmi place ceva nu mă simt deloc vinovat. Nici măcar un porno cinstit nu e o plăcere vinovată. Mă uit la televizor la «Vocea României» aproape cu religiozitate. Mă mai uit la «Las Fierbinți», dar pe tabletă, când am timp, nu prea prind la tv”.
Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „Eu nu am job. Nu am avut așa ceva nici când vindeam ziare pe stradă. Nu pot să mă gândesc așa la ceea ce fac. Eu am pasiuni. Și le urmez. Totul e interesant pentru mine, în ceea ce fac. Nu am sentimentul că muncesc. Eu mă joc, experimentez și învăț. Dacă aș fi crezut că muncesc, aș fi luat-o razna de mult timp. Cred că am ajuns într-un punct extraordinar al dezvoltării mele, ca persoană. Mă joc, îmi permit luxul să greșesc și învăț, întâlnesc oameni extraordinari. Și primesc și bani pentru asta și pot să-i ajut și pe alții, care au fost mai puțin norocoși. Nu poate fi mai frumos de atât”.
Cel mai mult îl/o respecţi în tv pe… „Andreea Esca”, pentru că… „Băi, nu poți avea decât respect pentru cineva care de atâta timp dă ora exactă când vine vorba de știri. Sigur, putem discuta despre rețeta Pro de a face știri, despre câte personaje negative, precum Gigi Becali, a născut și a cultivat această televiziune, folosindu-și de multe ori puterea în beneficiul unei corporații și împotriva binelui public, dar Andreea Esca a știut să se ridice cumva deasupra acestor lucruri, să nu fie atinsă de ele. Și reușește în continuare, ceea ce este extraordinar. Și, desigur, e Florin Călinescu. Omul la care am mers la 18 ani să mă angajez și care m-a făcut, prin refuzul lui perfect justificat (eram un copil care terminase liceul și nu știa de capul lui), să-mi promit că voi avea cândva emisiunea mea. Și-am avut. Emisiunea pentru care voi, acum aproape 6 ani, după doar vreo trei ediții, mi-ați trimis la redacție un cactus, scriind că e o emisiune de căcat, de care nu e nevoie”.
Personajul tău preferat din seriale este… „M-ai prins aici, habar nu am ce să răspund. În fiecare serial la care mă uit trebuie să găsesc un personaj interesant. Mă îndrăgostesc foarte repede de personaje, în filme, în cărți. Sufăr alături de ele. Eu plâng la filme foarte repede, dar să nu mai spui la nimeni, da?”.
Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „Citesc mult în ultima vreme despre aceste dependențe ale noastre, care ne fac din ce în ce mai superficiali. Și încerc să lupt cu ele. Mi-am impus și reguli, pe care încerc să le respect. De pildă, nu postez nimic pe rețelele sociale în weekend. Încerc să stau pur și simplu departe de telefon măcar două zile pe săptămână. Uneori îmi și iese și îmi dau seama cât de frumoasă este viața când simți fiecare clipă, când poți să te concentrezi pe tine și să simți timpul. Că asta fac aceste gadgeturi. Ne fură atenția și, odată cu ea, timpul și viața. Sunt al dracului de utile, dar fac zilele să pară clipe. Și ce sens mai are viața, dacă nu ne mai permitem să ne plictisim în ea, din când în când?”.
Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „Mâncare. Multă mâncare. Am făcut foamea cât am fost copil. Și acum am sechele. Vin seara acasă și deschid frigiderul. Nevastă-mea numește asta vizionare. Deschid, dacă e plin, închid. Dacă nu e plin, mi se face un gol în stomac și automat mi-e foame, aș mânca orice, oricât. Dar am avut o dilemă de-asta, când m-am mutat într-o garsonieră din Ploiești, cu nevastă-mea. Ea fugită de acasă cu o lenjerie de pat, eu plecat cu o mochetă din camera mea și cu câinele. După ce ne-am instalat, eu m-am dus și am cumpărat câteva vase, două boluri de ciorbă, două farfurii, două seturi de tacâmuri. Și am decis, pentru că nu aveam destui bani, să cumpărăm în șase rate, la mâna a doua, televizor, nu frigider. Că venea iarna și puteam ține mâncarea și pe balcon”.
Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „Aș fi profesor. Aș fi actor. Aș fi muzician. Aș fi sportiv. Aș fi antrenor. Aș fi fermier. Aș fi cârciumar. Aș fi… vai, câte aș face! Mi-ar trebui zece vieți ca să pot să fiu tot ce mi-am dorit vreodată să fiu”.
Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Mamei mele. Împreună cu un Nobel pentru pace”.
Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „Anunț la ziar: caut persoană inteligentă, să putem râde ca proștii”.
Când chiuleai/după ore, pierdeai vremea… „Pe terenul de sport. Când chiuleam eram pe terenul sau în sala de sport. Făceam o miuță cu băieții. Nimic nu poate fi mai important decât o miuță cu băieții. Și acum, o dată pe săptămână, joc fotbal cu unii dintre oamenii cu care făceam asta și acum 30 de ani, în fața blocului”.
În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „Am fost la olimpiadă la limba română, niciodată mai departe de faza pe județ, la franceză de câteva ori, chiar și la germană o dată, dar cred că atunci doar a vrut doamna Stănescu, una dintre cele mai de gașcă profe pe care le-am avut, să mă facă de râs. Mă ținea destul de ocupat teatrul în liceu, piesele erau în limba franceză, mergeam la destule concursuri de limba franceză atunci. Și, spre marea mea surprindere, nu am uitat tot”.
Profesorul tău preferat a fost… „Au fost mulți. Doamna Giurgiu, în școala generală. A intrat în clasă, eram a cincea, și ne-a spus: «Mie îmi spuneți doamna Giurgiu, nu tovarășa». Mai era un an până la Revoluție. Am plâns trei zile când am luat un șase și mi-a spus: «M-ai dezamăgit, Dragoș!». Apoi, doamna Neagoe, diriginta care m-a salvat într-a zecea, împreună cu doamna Stănescu și alți profesori buni, când am fost propus pentru exmatriculare. Scosesem toată școala în curte, la o grevă, pentru că nu aveam pază în școală, și am scăpat doar cu nota șase la purtare. Dar, dacă ar fi să aleg unul, atunci cu siguranță e vorba despre domnul Vulpescu, dragul meu profesor de limba română, din liceu. Se așeza tipul, un munte de om, cu fundul pe prima bancă din rândul din mijloc și începea să vorbească. Rar, cu o voce groasă, de poveste. Căscai gura, la propriu. Aveam, fiind la filologie, câte trei ore legate de română, în total 9 pe săptămână. Uitai și de pauză, uitai de tot. Și după ore mergeai să citești, la bibliotecă, pentru că voiai să înțelegi, să nu te simți prost când îl asculți”.
Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie ai… „făcut foarte multe prostii despre care nu le-am spus lor. Glumesc. Am fost, cum ar spune Gică Hagi, un copil așa și așa cuminte. Am făcut sport, am muncit de mic, nu aveam timp să fac prea multe probleme. Nu am făcut nici mai multe, nici mai puține prostii decât alții. Și, pentru că doar pe mama o mai am și sper să o am mult timp de-acum înainte, îi mulțumesc ei pentru tot ce-a fost și este pentru mine. Punctul ăla de reper de care ai nevoie permanent. Și acum mă gândesc uneori, când iau o decizie: ce-o să zică mama? Iar mama e prăpăstioasă, își face numai gânduri negre, de-aia nu i-am spus multe lucruri când eram copil. Și nici mai târziu. Ca s-o protejez. Și-am avut noroc până la urmă, că mi-au ieșit”.
Porecla ta în adolescenţă era… „Pătrățel, porecla pe care o are și băiatul meu, Robert, acum. A, și Bombix, așa-mi zicea tata. Nu știu de unde naiba vine, cred că mi-a explicat odată, dar am uitat”.
Locul tău preferat din Bucureşti este… „Nu am bătut Bucureștiul suficient cât să am un loc preferat. Mai degrabă nu am un loc preferat aici. Am destule locuri preferate însă în rahatul ăla de oraș poluat și mizerabil în care încă locuiesc și de care nu mă pot despărți. Ploieștiul este pentru mine ca o prietenă de-aia pe care o iubești de mori la început, iar ea devine o curvă nenorocită și tot ce face e să încerce să te alunge, dar tu nu poți pleca și te amăgești cu gândul că e o fată bună, care a luat-o pe o cale greșită și că trebuie să o ajuți să își revină. Un oraș de care-și bat joc tot felul de idioți pentru că mulți dintre noi lucrăm în București și n-avem timp să ne ocupăm de el”.
Când ai râs ultima oară şi la ce? „Azi, la filmări, când mi-am închipuit (și am și introdus în emisiune momentul până la urmă) cum se șterge la fund Florin Iordache ținând degetul din mijloc în sus”.
Cel mai frumos răsărit/apus de soare l-ai prins în… „Astea-s întrebări de-alea la care e bine să nu răspunzi. Pentru că nu știi ce răsărit / apus i-a plăcut ei și-ai pus-o când citește interviul. Știu că de fiecare dată când am stat să văd răsăritul, am adormit. Dar de când merg prin țară, iar Monica merge cu mine peste tot, am văzut peisaje superbe. Ultima dată, acum vreo lună, la Petriș, în Arad. Extraordinare locuri”.
Ce te ţine treaz noaptea? „Ideile. Mă trezesc, notez lucruri, a doua zi nu mai înțeleg ce naiba am vrut să zic. Am idei de abordări la emisiune, idei de afaceri, tot felul de idei. Pe-alea care mi se par bune și după câteva luni încerc să le fac sau măcar să mă asigur că le spun altora, care le-ar putea pune în practică. Problema e că am nevoie de somn, încerc să am cel puțin 7 ore de somn pe zi. Când scad sub, imediat se vede, mă ajunge oboseala, nu mai fac față la emisiune, mă mișc ca mortul la fotbalul săptămânal și la sală, religia mea de vreo trei ani, religie care m-a ajutat să scap de vreo 30 de kilograme”.
Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „Mda, nu poate suna decât ipocrit ceea ce spun acum. Și asta ajung oamenii să spună după ce au reușit să câștige suficient cât să nu-și mai facă griji pentru ziua de mâine. Eu am început să trăiesc efectiv acum vreo cinci ani, când am început să câștig lunar cât să pot și să economisesc bani. Cu totul altfel se vede viața când treci de la supraviețuire la decență. Când treci de la «ce mănânc mâine» la «unde vom merge în vacanță anul ăsta». Cel mai bine mă simt când îi pot face fericiți pe alții, așa că aș găsi o modalitate să fac asta cu un eventual câștig la loto. Dar nu joc. Mi se pare o prostie. Asta și pentru că am fost de zece mii de ori să pun pentru tata numerele 10, 11, 1, 33, 44. De când aveam 5 ani, mă trimitea săptămânal să pun numerele astea. I-au ieșit o dată patru, dar a luat puțini bani. Apoi, când a apărut 6/49, a adăugat 8 și a jucat cred că până în săptămâna în care s-a prăpădit. Am urmărit și de atunci, n-au ieșit niciodată. Chiar mă uit lunea pe numere, zicând: ia să văd dacă mi-au ieșit numerele la loto. Dar nu am jucat nici măcar o dată, de când nu mai e el. Ce economie am făcut, îți dai seama!”.
Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… „Mi-am mai cumpărat o chitară. A patra. Învăț să cânt de vreo șase luni. Peste vreo șase ani, sper să-mi și iasă ceva”.
Eşti cel mai mândru de… „Copii. Sunt fantastici. Sunt exact cum îmi doream să fie. Vor fi așa cum vor vrea ei. Și nu există bucurie mai mare pentru un părinte decât să știe că le poate oferi copiilor sprijinul de care au nevoie. În rest, depinde de ei. Sunt buni. Sunt altfel decât eram noi. Nu poți să-i prostești”.
Viaţa e prea scurtă ca să nu… „Ca să îți fie frică de greșeli”.
Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „Mi-aș fi dorit să scriu foarte multe dintre cărțile pe care le-am citit. Încă îmi doresc asta. Dar dacă m-a inspirat ceva în mod deosebit să scriu o carte asemănătoare cândva, atunci asta este seria biografică «Lupta mea», de Karl Ove Knausgaard”.