Homepage  / Știri / Interviul altfel

INTERVIUL ALTFEL: Carmen Avram (Antena 3) e fascinată de povești

INTERVIUL ALTFEL: Carmen Avram (Antena 3) e fascinată de povești

de Redactia Tvmania

Carmen Avram revine cu un nou sezon „În premieră” în luna martie. Până atunci, ne-a povestit cum plănuia să fugă în Germania şi cât de dezamăgită este de cartea lui Maitreyi.

 

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „că, atunci când eşti convins că le-ai auzit pe toate, vine un caz ca acela al mamei care şi-a abuzat copilaşii pentru bani şi descoperi uluit că natura umană mai are resurse de abominabil.”

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „filmul (documentar – n.r.) <>, al regizorului Alexandru Belc”, pentru că… „mi-a plăcut mult personajul principal, Victor Purice, complex, surprinzător, interesant.”

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… „personajul colectiv <>”, pentru că… „tot nu înţelege.”

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „o conferinţă TEDx din New York, la care un speaker, extrem de spumos, a ţinut speech-ul cu temă <> (Cum să pari deştept în discursul TEDx – n.r.).

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „<>. Pentru că realmente am dat bani pe bilet, dar n-am mai reuşit să ajung la film. Nici până azi.”

Plăcerea ta vinovată la TV este… „un reality show E! Channel – <>.”

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este... „abundenţa de poveşti. Am căpătat chiar un reflex: analizez instantaneu fiecare informaţie, ca să văd ce potenţial are de a se transforma într-o poveste pentru public.”

Cel mai mult îl/o respecţi în TV pe… „oricine e capabil ca, trezit din somn sau abia coborât din avion, să aibă o opinie interesantă, pertinentă, de substanţă, despre un eveniment în regim de breaking news (autentic).”

Personajul tău preferat din seriale este… „Dr. House.”

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „telefonul mobil, pentru că mă ţine ocupată între două poveşti.”

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „nimic. Am economisit cât am putut, ca să pot pleca într-o vacanţă în Cambogia, împreună cu prietenii mei.”

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „publicitate.”

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Căţelului meu, Charlie, pentru creativitatea inepuizabilă şi umorul nebun de care dă dovadă seară de seară, pentru a primi un desert în plus.”

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este… „că România încă mai vrea în Schengen.”

Când chiuleai/după ore, pierdeai vremea în… „parcul Copou (din Iaşi – n.r.). Era acolo mereu un amestec ciudat de chiulangii şi tocilari. Cred că fiecare tabără învaţă câte ceva de la cealaltă…”

În şcoală, mergeai des la olimpiada de… „română.”

Profesorul tău preferat a fost… „doamna Loghin”, din timpul… „Liceului G.Ibrăileanu din Iaşi”, pentru că… „m-a făcut să descopăr că aveam, totuşi, o bucăţică de creier capabilă să înţeleagă – şi să aştepte ora de – matematică.”

Părinţii tăi nu ştiu nici acum că în copilărie ai… „plănuit să fug în Germania. Mă invitase la ziua ei o prietenă pe care o avusesem în clasa a doua şi care emigrase deja. Şi eram sigură că ai mei n-o să mă lase să mă duc.”

Porecla ta în adolescenţă era… „necunoscută mie. Dacă exista.”

Locul tău preferat din Bucureşti este… „în Otopeni. Aeroportul”, pentru că… „e ca o promisiune.”

Când ai râs ultima oară şi la ce? „Acum câteva zile, la ultimul film al lui Tarantino, <>.”

Cel mai frumos răsărit/apus de soare l-ai prins în… „Thailanda, pe terasa unui bar de pe plajă, stând pe podea, pe un maldăr de perne, în mijlocul unor oameni complet lipsiţi de griji şi într-o baie de culori cum n-am mai văzut nicăieri în lume.”

Ce te ţine treaz(ă) noaptea? „Mai nou, gândul că Donald Trump ar putea deveni lider mondial.”

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „împărţi ce-aş împărţi şi apoi aş pleca să văd toată lumea.”

Ultimul lucru spontan pe care l-ai făcut a fost… „s-o trezesc din somn pe prietena mea, ca să vină să mă scoată dintr-o parcare cu plată, după ce am descoperit că-mi uitasem portofelul acasă.”

Eşti cel mai mândră/mândru de… „tot ce am reuşit să facem la <<În premieră>>, în cei 5 ani de când ne-am lansat.”

Viaţa e prea scurtă ca să nu… „înveţi imediat din greşeli.”

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „<>, de Maitreyi. ACEA Maitreyi. Pentru că, dacă aş fi scris-o eu, aş fi putut s-o arunc într-un puţ adânc, ca să n-o poată citi nimeni. E una dintre acele cărţi care n-ar fi trebuit publicate niciodată. Doamne, de când aştept să spun asta public!”

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton