Vinerea aceasta, de la 20:30, ultimii 12 semifinaliști vor urca pe scena Românii au talent și își vor prezenta momentele pe care le pregătesc în detaliu. Cei care vor lupta să cucerească publicul și jurații mâine și să primească voturile pentru marea finală sunt: Acro Duo, Alin Buruiană, Anton Joseph, Aris Negoiță, Azeri Brothers, Casiana Oancea și Alin Mătușa, Corul de copii al Operei Naționale, Elena Gibson, Nikol Varga, Isabela Stănescu, Kidd Strobe aka Frenchiebabyy și Sebastian Petrașcu.
Românii își pot vota favoriții prin SMS la numărul 1264 (tarif 0.48 euro, TVA inclus, valabil în rețelele Telekom, Orange, Vodafone și Digi Mobil), 10 sms-uri/ sesiunea de votare, după START VOT, folosind codurile care vor fi afișate pe ecran în timpul emisiunii. Sms-urile pot fi trimise doar pe teritoriul României, acest serviciu nu este disponibil în afara țării.
Tot mâine, INNA va veni la Românii au talent și va cânta piesa Iguana. Artista a atins un nou record pe YouTube, cu 3 miliarde de vizualizări pe propriul canal și peste 5 milioane de abonați, a performat în peste 800 de concerte și are milioane de fani în toată lumea. INNA este fericită că va avea ocazia să încânte din nou publicul și telespectatorii direct de pe scena celui mai tare show de divertisment și a spus: ”Sunt nerăbdătoare să mă întorc pe scena de la Românii au talent și abia aștept să înceapă petrecerea! Voi cânta în premieră în România melodia Iguana și sunt sigură că ne vom super distra!”.
Spectacolul din cea de-a doua semifinală LIVE este gata să înceapă!