Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

INNA   RA   127x127

INNA lansează “RA”, prima piesă de pe noul album “YO” compus în totalitate de artistă în limba spaniolă cu ROC NATION, casa de discuri a lui Jay-Z

5 November 2018

NNA a muncit intens în ultimii doi ani pentru a crea noul album YO', în limba spaniolă, compus de artistă și produs de David Ciente. Prima piesă pe care o lansează se numește RA' și este un mesaj de empowerment, de a ieși dintr-o relație toxică și a căpăta încredere în forțele proprii.

 

INNA – RA


 

Videoclipul pentru RA' a fost regizat și filmat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan (NGM Creative) cu care INNA a mai lucrat pentru Nirvana' și No Help', producție video Loops Production.

De imaginea INNEI s-au ocupat Andra Manea (make-up), Sorin Stratulat (păr), RDStyling (ținute). INNA poartă o ținută Versace de la Luisa Viaroma.

Albumul YO' se lansează cu ROC NATION, casa de discuri a lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top din întreaga lume precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

Mă bucur să lansez albumul YO', abia așteptam acest moment.  După doi ani de muncă în studio, sunt onorată să prezint fanilor mei YO' și să îl lansez alături de un partener precum ROC NATION, o casă de discuri importantă la nivel internațional. Mulțumesc pentru susținere și încredere, mulțumesc Global Records pentru sprijin în toți acești ani. Sper ca YO' să bucure, să inspire, să încânte. Nu înceta niciodată să visezi!', a spus INNA.

 Chiar de ziua ei, așa cum și-a obișnuit fanii, INNA le-a făcut cadou teaser-ul albumului YO',

 

INNA – YO

https://www.youtube.com/watch?v=Xo0m7Vwjqi0&feature=em-

 

INNA spune povestea acestui album și motivul pentru care a ales să îl compună, cu imagini din videoclipurile pieselor de pe YO' care urmează să fie lansate.

 Sunt INNA și marea mea pasiune este să fac oameni fericiți. Chiar dacă sunt multe forme prin care poți să aduci fericire în viețile lor, eu am ales muzica. De fapt, muzica m-a ales pe mine. Ca să spun și mai sincer, nu îmi amintesc să mă fi gândit la ceva anume atunci când am început să compun acest album. Dar fiecare lucru, sentiment, gând părea că este deja acolo, în mintea mea, din altă viață, din altă lume. Cunosc fiecare personaj din poveștile mele. Fiecare sunet îmi amintește de un moment. Vocea mea vorbește despre emoții ascunse. Chiar acum, sunt gata să îmi dezvălui secretul, la un moment distanță de a-mi îndeplini visul. YO' este următorul pas în călătoria mea. Un moment atât de important pentru mine, de special. Sunt fericită să îl împărtășesc cu voi', a spus INNA.

 YO' include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață.

Piesele se numesc RA', Contigo', Iguana', Si, Mama', Sin Ti', Locura', Fuego', Tu Manera', La Vida', Gitana', Te Vas'. Pentru fiecare dintre ele, artista a filmat câte un videoclip cu NGM Creative (Bogdan Păun – regizor și Alex Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare