Acest demers al Uniunii Europene va ajunge în Capitală pentru două zile, în Parcul Tineretului, începând din 27 septembrie.
La cortul amenajat în parc pentru acest eveniment puteţi afla mai multe despre posibilităţile granturilor UE pentru studii, voluntariat sau muncă în străinătate dar şi să discutaţi cu tineri care au beneficiat deja de aceste oportunităţi.
Dragoş Bucur, ambasadorul român al iniţiativei, va vorbi despre implicarea sa în campanie, iar seara vor concerta formaţii ca Butterflies in My Stomach, Les Elephants Bizarres, C.T.C. şi Şuie Paparude.
Pe parcursul celor două zile se vor mai organiza ateliere, filme, prezentări şi spectacole de animaţie stradală şi de teatru. De asemenea, organizatorii vor pune la bătaie tricouri, stick-uri USB, pixuri şi alte premii personalizate, în cadrul unor concursuri.