Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

„Inima nu minte”, tot ce trebuie să știți despre noul serial turcesc de la Acasă. Premieră, poveste, protagoniști

de Mioara Tronaru,

„Inima nu minte”, cu Hazal Adiyaman și Osman Aydin în rolurile principale, este un nou serial care are premiera la Acasă. Producția turcească are 101 episoade și prezintă o dramatică poveste de dragoste. Iată tot ce trebuie să știți despre „Inima nu minte”. 

Când începe serialul turcesc „Inima nu minte”, la Acasă

Joi, 21 martie, la Acasă are premiera un nou serial turcesc, „Inima nu minte”, cu Hazal Adiyaman și Osman Aydin în rolurile principale. „Inima nu minte” va fi la Acasă în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00. 

Toprak (Osman Aydin) s-a trezit din comă după cinci ani și fără nicio amintire de dinainte de accidentul care l-a blocat într-un pat. Dar se pare că are pe lângă el o întreagă familie care e gata să-l ajute să facă primii pași în noua lui viață. În primul rând mama lui și apoi iubita, care a așteptat atâta amar de vreme promisiunea unei logodne făcută cu mult timp în urmă. Cu toate că Toprak nu își amintește nimic, mama lui îl grăbește să se căsătorească. Dar, în mod inexplicabil, bărbatul simte nevoia să o protejeze pe Fidan (Hazal Adiyaman), o tânără care și-a pierdut copilul și soțul într-un accident de mașină. Și, la rândul ei, Fidan nu înțelege de ce tot i se pare că Toprak seamănă cu iubitul ei Nejat care-a murit în urmă cu cinci ani…

Actorii și rolurile lor

„Inima nu minte”/„Toprak ile Fidan” (2022) este o producție OGM Pictures și Stellar Yapım. În rolurile principale, îi vom vedea pe Osman Aydin, care a jucat și în „Moștenirea”/„Emanet” (2020), și pe Hazal Adiyaman, care-a făcut parte din distribuția cunoscutului serial „Suleyman Magnificul”/„Magnificent Century” (2011). Pentru Osman Aydin, rolul lui Toprak a fost o adevărată provocare:

„Mi-a atras atenția pentru că nu este un singur personaj în poveste, este vorba de cineva care trăiește două vieți diferite. Sincer vorbind, nu am mai experimentat așa ceva până acum și chiar am fost un pic neliniștit la început, dar scenariul este foarte interesant, iar să fac parte din această frumoasă poveste a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Cu cât jucam mai mult, cu atât îmi simțeam și îmi înțelegeam mai bine personajul”, a declarat actorul în StarTv.

Cât despre Hazal Adiyaman, pentru ea a fost dragoste la prima vedere: „O, draga mea Fidan… Fidan m-a atras încă din prima secundă. Voiam să o îmbrățișez pe Fidan, să îi ofer umărul meu să se sprijine pe el. Este o femeie atât de fragilă, dar și atât de puternică. Și-a pierdut copilul și iubirea vieții ei în același timp… Cât de disperată trebuie să fi fost!”, spune Hazal într-un interviu pentru StarTv.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te