Ajuns pe prima poziție din prima săptămână de la lansare, filmul „Infirmiera cea bună” / „The Good Nurse” (2022) ilustrează un șir de evenimente cu atât mai înspăimântătoare cu cât au fost inspirate din realitate.
Ajuns pe prima poziție din prima săptămână de la lansare, filmul „Infirmiera cea bună” / „The Good Nurse” (2022) ilustrează un șir de evenimente cu atât mai înspăimântătoare cu cât au fost inspirate din realitate.
Totul începe când Amy Loughren (Jessica Chastain), o asistentă medicală devotată, care își crește singură fetițele, se împrietenește cu Charlie (Eddie Redmayne), un coleg angajat recent, care îi dă o mână de ajutor în timpul solicitantelor ture de noapte din secția de terapie intensivă.
Femeia începe să creadă că se poate baza, într-adevăr, pe acest prieten devotat, numai că în spital au loc mai multe decese misterioase ale unor pacienți, iar Charlie devine suspectul principal. Amy e hotărâtă să meargă până la capăt pentru a afla adevărul despre el, riscându-și viața și punându-și în pericol copiii.
Prezentat în premieră în septembrie, la Festivalul de la Toronto, filmul reprezintă debutul în limba engleză al cineastului danez Tobias Lindholm, care a semnat scenariul unor filme multipremiate ca „The Hunt” și „Another Round” și al excelentului serial „Borgen” (disponibil la Netflix).
La baza poveștii se află cartea omonimă a lui Charles Graeber, care urmărește povestea adevărată a ucigașului în serie Charlie Cullen, un tânăr cu o familie iubitoare și cu o figură prietenoasă, pe care nici pacienții, nici colegii nu l-ar fi putut bănui că este unul dintre cei mai notorii criminali în serie din epoca noastră.
Supranumit „Îngerul morții”, acesta a ucis, după cum s-a demonstrat, cel puțin patruzeci de persoane în cei cincisprezece ani în care a lucrat în nouă spitale. Investigațiile ulterioare au arătat însă că numărul victimelor lui s-ar fi apropiat de patru sute. A fost arestat abia în 2003, cu ajutorul esențial al curajoasei sale colege, Amy, care a ajutat autoritățile să strângă dovezi pentru a construi un caz împotriva lui.
Filmul a fost lăudat în primul rând pentru jocul actorilor. Ingenuul Eddie Redmayne se transformă radical pentru rolul acestui criminal înfiorător, care trece de la alura inofensivă la priviri metalice, neomenești, care dau fiori. Actorul a fost recompensat cu un Oscar pentru interpretarea strălucită a lui Stephen Hawking în „Teoria întregului” / „The Theory of Everything” și este foarte îndrăgit, de asemenea, pentru rolul lui Newt Scamander din franciza „Animale fantastice” (în care îl puteți vedea la HBO Max).
Mereu nuanțata Jessica Chastain (premiată cu un Oscar anul acesta pentru rolul tele-evanghelistei Tammy Faye Bakker din filmul „The Eyes of Tammy Faye”, difuzat de Disney Plus) o interpretează cu finețea sa caracteristică pe asistenta care a riscat totul pentru a-l demasca pe odiosul Cullen.
Ambii actori trec prin stări diverse și foarte complicate de-a lungul unei povești care pare atât de greu de crezut. Dacă la începutul său cei doi, colegi și prieteni, înfruntă împreună provocările profesionale, pe măsură ce povestea înaintează, cei doi sunt despărțiți definitiv de un rău inimaginabil.
„Infirmiera cea bună”, care îi mai are în distribuție pe Kim Dickens, Noah Emmerich, Malik Yoba, Ajay Naidu și Steve Antonucci, a fost lăudat însă și pentru sentimentul de neliniște pe care îl induce încă din primele momente, precum și pentru acuitatea cu care relatează un asemenea caz devastator.
foto: Netflix